Apoi inima mi-a redevenit un sloi de gheaţă.
― Mă bucur, am zis şi am ridicat tava. De ce nu te ocupi un pic de ochelarii ăia de soare şi de cutiile alea reflectorizante în timp ce io spăl vasele?
― Mă doare-n cur de ce ţi-a dat scârba aia bogată. Mă doare-n cur şi de eclipsă. S-a mai lăsat şi altă dată întunericu'. Se-ntâmplă în fiecare seară.
― Foarte bine. Linişteşte-te.
Ajunsesem până în dreptu' uşii, când el mi-a zis:
― Poate că mai târziu o să tăvălim un pic aşternuturile. Ce spui de asta, Dee?
― Poate, i-am răspuns, gândindu-mă că într-adevăr va fi un adevărat futai.
Înainte de-a se întuneca pentru a doua oară, Joe St. George avea să aibă parte de unu' mult mai mare decât s-ar fi putut aştepta vreodată.
L-am urmărit în timp ce stăteam în picioare şi spălam vasele la chiuvetă. De ani de zile nu mai făcuse altceva în pat în afară de a dormi, a sforăi şi a trage băşini; cre' că ştia la fel de bine ca mine că principalu' motiv era băutura, nu numa' faţa mea urâtă. Mă speria gându' că, o dată ce-i intrase în cap să ne mutăm în pat mai târziu, ar fi fost în stare să astupe la loc sticla aia de Johnnie Walker, da' n-am avut un asemenea ghinion. Pentru Joe, fututu' (scuză-mi limbaju', Nancy) constituia numa' o fantezie, la fel cum fusese şi sărutu' ăla. Sticla însemna o realitate, fiin'că putea s-o pipăie. Scosese o pereche de ochelari din pungă şi, ţinându-i de mâner, se holba prin lentile la soare. Îmi amintea de-o chestie pe care o văzusem la televizor, un cimpanzeu încercând să prindă un post de radio. Apoi i-a lăsat jos şi şi-a mai turnat în pahar.
Când m-am întors pe verandă cu coşu' de cusut în mână, am observat că deja căpătase privirea aia unsuroasă şi congestionată pe care o avea la trecerea din starea de ameţeală în cea de beat mangă. Se uita la mine într-un fel destul de dur, aşteptându-se să-l ocărăsc.
― Nu mă băga în seamă, am spus cu o voce dulce ca mierea, o să m-aşez aici şi o să m-apuc de cârpit până vine eclipsa. Mişto că a ieşit soarele, nu?
― Doamne, Dolores, te porţi de parcă ar fi ziua mea de naştere.
Glasu' începuse să i se îngroaşe.
― Păi, cam aşa ceva, am spus desfăcând o cusătură a blugilor micului Pete.
Următoarea oră jumate a trecut la fel de încet ca pe vremea când eram fetiţă şi mătuşa Clovis îmi promisese că mă duce pentru prima dată la cinema în Ellsworth. Am terminat blugii, am peticit şi două perechi de pantaloni de-ai lu' Joe Junior (chiar şi pe-atunci băiatu' ăsta nu purta deloc blugi, probabil că, pe undeva, se hotărâse deja să devină politician când o creşte) şi am tivit două fuste de-ale Selenei. La sfârşit am cusut butoniere la pantalonii marinăreşti ai lu'
Joe. Se învechiseră, da' nu se uzaseră de tot. M-am surprins gândindu-mă că sunt destul de buni să-l îngrop în ei.
Apoi, exact în clipa în care îmi ziceam că n-o să se mai întâmple nimic, am observat că
lumina care îmi cădea pe mâini devenise mai palidă.
― Dolores? a spus Joe. Cre' că a-nceput ceea ce tu şi restu' proştilor aţi aşteptat cu atâta ardoare.
― Mda, se poate.
Lumina din curte trecuse de la galbenu' aprins al dup-amiezei ăleia de iulie, la un roz-deschis, iar umbra de pe şosea a casei se subţiase într-un stil haios, cum nu mai văzusem niciodată.
Am luat o cutie reflectorizantă din pungă şi am ţinut-o cum îmi arătase Vera de vreo sută de ori în ultima săptămână şi, în acelaşi timp, un lucru din cale-afară de aberant mi-a venit în minte: "Şi fetiţa aia face la fel. Cea care stă în poala lu' taică-său. Şi ea face exact aceeaşi chestie."
Nu mi-am dat seama atunci ce înseamnă asta şi nici acu' nu ştiu, da' oricum vă povestesc fiin'că aşa am hotărât şi fiin'că m-am gândit şi mai târziu la ea. Numa' că, în momentele următoare, nu numa' că mi-am imaginat-o, ci am şi văzut-o cu adevărat, aşa cum se întâmplă
când visezi sau ca în revelaţiile profeţilor din Vechiul Testament: o fetiţă de vreo zece anişori, cu o cutie reflectorizantă în mână. Purta o rochie scurtă, în dungi roşii şi galbene, în stilu' ălora de
plajă, cu breteluţe, nu cu mâneci, şi era dată cu un ruj de culoarea mentei. Avea paru' blond şi şi-l dăduse pe spate, dorindu-şi să pară mai mare. Am mai văzut încă ceva, ce m-a făcut să-mi amintesc de Joe: taică-său îşi pusese mâna pe picioru' ei. Da' mai sus decât ar fi trebuit. Apoi imaginea s-a destrămat.
― Dolores! Te simţi bine? m-a întrebat Joe.
― Ce vrei să spui? Normal că da.
― Mi s-a părut că arătai ciudat.
― Eclipsa e de vină, am zis, gândindu-mă că într-adevăr aşa era, Andy, da' şi că fata, pe care am mai văzut-o şi dup-aia, se găsea în realitate pe undeva de-a lungul zonei de vizibilitate a eclipsei, stând în braţele tatălui ei la fel cum stăteam şi noi pe verandă.
M-am uitat prin cutie, soarele micuţ, alb şi strălucitor arăta ca o monedă de cincizăci de cenţi pusă pe foc şi din care cineva muşcase o bucată. Am rămas puţin aşa, apoi m-am răsucit înspre Joe. Ridicase o pereche de ochelari şi privea cercetător prin ei.
― La naiba! a zis. Într-adevăr dispare.
Greierii au început să cânte din iarbă; probabil îşi închipuiau că soarele apunea mai.
devreme şi că le venise timpu' să-şi dea drumu'. Mi-am aruncat privirea spre largu' oceanului şi am observat că apa pe care pluteau bărcile devenise de-un albastru mai închis; era o privelişte minunată, da' care-ţi dădea şi fiori. Creierul meu tot încerca să se convingă că tablou' bărcilor aflate sub ceru' ăla ciudat de negru în toiu' verii nu era decât o halucinaţie.
M-am uitat la ceas şi am constatat că se făcuse cinci fără zece. Asta însemna că în următoarea oră nimeni de pe insulă nu se va mai gândi ori ocupa de altceva. East Lane se golise de tot, vecinii noştri se duseseră fie pe Island Princess, fie pe acoperişu' hotelului, aşa că sosise timpu' să mă apuc de treabă. Toate măruntaiele mi se strânseseră într-o imensă rană şi nu puteam să-mi scot imaginea aia din minte, fetiţa stând în poală la taică-său, da' pe de altă parte trebuia ca absolut nimic să nu-mi distragă atenţia sau să mă oprească, nici măcar pentru o secundă. Ştiam că dacă n-o făceam atunci, n-aveam s-o mai fac niciodată.
Am pus cutia reflectorizantă lângă coşu' de cusut şi-am spus:
― Joe.
― Ce-i?
Bombănise eclipsa pân' atunci, da' se părea că nu-şi putea lua ochii de la ea încă din momentu' când începuse. Avea capu' dat pe spate şi ochelarii prin care privea îi aruncau o umbră
decolorată şi ciudată pe faţă.
― A veni timpu' să-ţi fac o surpriză.