― Ţi-am spus ce-o să se-ntâmple dacă nu încetezi să mai fi atât de obraznică cu mine, mi-a zis.
Avea ochii umezi şi ciudaţi, da' ceea ce m-a înspăimântat cel mai tare a fost felu' cum mă
privea, aşa, prin mine, de parcă n-aş mai fi existat pentru el.
― Ţi-am spus de-o mie de ori. Acu' mă crezi, Dolores?
― Da, te cred.
Gâtu' mă durea atât de rău, acolo unde mă strânsese, încât îmi auzeam vocea parcă venind dintr-un canal.
― Repetă!
Încă îmi ţinea gâtu' prins în încheietura braţului şi în clipa aia m-a strâns atât de tare, încât mi-a sucit un muşchi. Am ţipat. Nu m-am putut stăpâni, mă durea îngrozitor. Asta l-a făcut să
rânjească.
― Spune-mi c-ai vorbit serios!
― Da! am zbierat. Am vorbit serios!
Plănuisem să mimez frica, da' nu mai era nevoie; datorită lu' Joe nu mai trebuia să joc teatru.
― Bun, mă bucur că aud asta. Iar acu' spune-mi unde sunt banii, şi ar fi mai bine să-i găsesc până la ultimu' cent
― Sunt în spatele şopronului, i-am zis.
Glasu' nu-mi mai suna ca dintr-un canal, ci ca al lu' Groucho Marx în Ţi-e viaţa în joc ― care se potrivea de minune, dacă înţelegeţi ce vreau să zic. Apoi i-am mărturisit că băgasem banii întrun ulcior pe care-l ascunsesem în murăriş.
― Exact în stilu' unei femei! a spus el pe un ton batjocoritor şi m-a îmbrâncit spre treptele verandei. Ei bine, hai să mergem să-i luăm.
Am coborât pe scară şi am pornit-o de-a lungu' casei, cu Joe în spatele meu. Se întunecase de parcă ar fi fost noapte, iar când am ajuns în dreptu' şopronului, am văzut ceva atât de straniu, încât, vreo câteva secunde, am uitat complet de orice altceva. M-am oprit şi-am arătat spre cer, deasupra murărişului.
― Ia te uită, Joe! Stele!
Şi, într-adevăr, puteam distinge Caru' Mare la fel de limpede ca într-o noapte de iarnă. Mi s-a făcut pielea de găină, da' pe Joe l-a lăsat rece. M-a împins atât de tare, încât a fost cât p-aci să
cad.
― Stele? a zis. Îţi garantez io, femeie, c-o să vezi o mulţime de stele dacă mă mai întârzii mult.
Am continuat să merg. Umbrele dispăruseră complet, iar bolovanu' ăla mare pe care, cu un an în urmă, stătusem de vorbă cu Selena îţi sărea în ochi, căci devenise strălucitor ca un far, aşa cum observasem că se-ntâmplă în nopţile cu lună plină. Nu era chiar aceeaşi lumină, Andy, n-aş
putea să v-o descriu în cuvinte, cumva obscură şi îngrozitor de nepământească. Ştiam că
distanţele dintre obiecte ajunseseră foarte greu de estimat, ca în nopţile cu lună, de altfel, iar tufele de mure păreau o pată mare şi neagră, cu o grămadă de licurici mişunând prin ea.
Vera îmi tot repetase că-i periculos să te uiţi direct la soare; spunea că ţi-ar fi ars retina sau chiar că te-ar fi orbit. Totuşi, n-am rezistat să-ntorc capu' şi să arunc o privire rapidă peste umăr mai mult decât a rezistat nevasta lui Lot să admire pentru ultima dată cetatea Sodoma. Ceea ce am văzut mi-a rămas pentru totdeauna în minte. Puteau trece săptămâni, uneori chiar luni fără
să-mi amintesc de Joe, da' niciodată două zile fără să mă gândesc la imaginea cerului care mi-a apărut în faţa ochilor când am întors capu' în dup-amiaza aia. Nevasta lui Lot s-a transformat într-o statuie de sare fiin'că nu şi-a văzut de treabă, iar mie mi se pare un miracol că n-am păţit la fel.
Soarele încă nu era acoperit în întregime. Cerul căpătase o culoare purpuriu-intens şi, în mijlocu' lui, deasupra oceanului, atârna o pupilă imensă şi neagră, înconjurată de un voal subţire dejăratic. Într-o parte încă mai rămăsese o secure subţire din soare, formată din stropi de aur topit. Ştiam că nu era treaba mea să privesc într-acolo, da' nu-mi puteam desprinde ochii de la o imagine ca aia. Părea... hm, oricum o să spun, n-aveţi decât să râdeţi. Părea ca şi cum acel ochi interior se eliberase de mine, zburase pe cer şi acum se uita să vadă cum o să mă descurc. Numa'
că se făcuse mult mai mare decât mi-aş fi imaginat vreodată. Şi mult mai negru.
Probabil că aş fi rămas aşa, holbându-mă până m-ar fi orbit de tot, numa' că Joe mi-a mai dat un brânci, izbindu-mă de peretele şopronului. Asta m-a mai trezit un pic şi am continuat drumu'. Vedeam o pată mare şi albastră în faţa ochilor, aşa cum se-ntâmplă când te fulgeră bliţu'
unui aparat foto, şi mi-am zis: "Dacă ţi-ai ars retinele, o să fii oarbă toată viaţa ta, aşa-ţi trebuie, Dolores, suferinţa ta n-o să fie cu nimic diferită de-a lui Cain."
Am trecut pe lângă bolovanu' ăla, cu Joe în spatele meu ţinându-mă de decolteu' rochiei.
Simţeam cum îmi alunecă în jos combinezonu', în partea unde se rupsese breteaua. Cu tot
albastru' ăla în faţa ochilor, totu' mi se părea o harababură. Capătu' şopronului era o siluetă
întunecată, de parcă cineva decupase din cer, cu o pereche de foarfece, un acoperiş.
M-a împins spre marginea murărişului, iar când am dat de primu' ţep, am regretat că nu mi-am pus blugii. Asta m-a făcut să mă-ntreb dacă uitasem şi altceva, da' oricum era prea târziu; am observat bucăţica aia de pânză fluturând în ultima picătură de lumină, exact la timp ca să-mi amintesc de faptu' că puţu' se afla sub ea. Atunci m-am smuls din strânsoarea lui şi am fugit mâncând pământu' în murăriş, gata pregătită să asist la festin.
― Să nu cumva, jigodie! a zbierat în timp ce zdrobea sub picioare rugii de mure, îndreptându-se spre mine.
Am simţit cum mâna lui îmi căuta decolteu' rochiei şi cum a fost la un pas să-l şi apuce. M-am ferit printr-o smucitură şi am continuat să fug. Mă incomoda combinezonu' care-mi tot cădea într-o parte, crengile agăţându-l mereu şi, până la urmă, reuşind să rupă o fâşie din el, da' şi din propria-mi carne. Mă umplusem de sânge în partea de jos a picioarelor, da' n-am observat nimic până când am intrat în casă, adică cu mult mai târziu.
― Vino-ncoace! a croncănit el, şi de data asta i-am simţit mâna pe umăr.
M-am zbătut să scap, aşa că m-a prins de combinezonu' care plutea în spatele meu ca un voal de mireasă. Dacă ar fi ţinut, m-ar fi prins în plasă ca un păianjen, da' era uzat de tot, fiin'că
îl spălasem de vreo două-trei sute de ori. Mi-am dat seama când a cedat şi l-am auzit înjurând şi gâfâind. Am sesizat rugii de mure fremătând şi pocnind în urma mea, da' nu puteam vedea absolut nimic; eram în mijlocu' hăţişului şi se făcuse o beznă de-ţi băgai degetele-n ochi, aşa că