Paul adormi.
46
Când se trezi, era întuneric şi la început nu se dumiri unde se afla ―
oare cum devenise dormitorul lui atât de mic? Apoi îşi reaminti totul, şi o dată cu rememorarea, în mintea lui se instala o certitudine ciudată: ea nu era moartă, nici măcar acum nu era moartă. Ea stătea chiar în faţa acestei uşi, cu toporul în mână. Iar când el se va târî afară, ea îi va tăia capul ― care se va rostogoli ca o minge de bawling de-a lungul holului, în timp ce ea va râde.
Asta-i o nebunie, îşi spuse el, iar atunci auzi ― sau crezu că aude ―
un fâşâit slab, zgomotul făcut de fusta unei femei când se atinge uşor de perete.
Doar ţi-ai închipuit aşa ceva. Imaginaţia ta... este atât de activă.
Nu-i aşa. L-am AUZIT.
Nu era adevărat. Ştia asta. Mâna lui se îndreptă spre clanţă, apoi se retrase nesigură. Da, ştia că nu a auzit nimic... DAR DACĂ nu era aşa?
Ea ar fi putut să iasă pe fereastră.
Paul, este MOARTĂ!
Răspunsul, implacabil în logica lui: Zeiţa nu moare niciodată.
Deveni conştient că-şi muşca neîncetat buzele şi făcu un efort să se oprească. Oare aşa era când înnebuneai? Da. Era foarte aproape de aşa ceva, şi oare n-avea tot dreptul? Dar dacă se lăsa dus de val, dacă
poliţiştii se vor întoarce mâine sau poimâine şi o s-o găsească pe Annie moartă în camera de oaspeţi, şi în baie un ghem amărât de protoplasmă
care a fost cândva un scriitor pe nume Paul Sheldon, n-ar însemna atunci că Annie a fost victorioasă?
Bineînţeles! Iar acum, Paulie, o să faci bine să fii o harnică Albină-Lucrăloare şi să te conformezi scenariului. Corect?
Bine.
Îşi întinse iarăşi mâna spre clanţă... şi iarăşi şovăi. Nu se putea conforma scenariul original. Conform planului, el se vedea aprinzând hârtiile, iar ea luându-le. Şi asta se întâmplase. Doar că ar fi trebuit să-i strivească creierul cu nenorocita de maşină de scris în loc s-o lovească cu ea în spate. Apoi intenţiona să se ducă în sufragerie şi să dea foc la casă.
În scenariu se prevedea că el va scăpa ieşind pe una dintre ferestrele de acolo. Va suporta o căzătură a dracului de rea, dar văzuse deja cât de grijulie fusese Annie în ceea ce priveşte încuiatul uşilor. Mai bine lovit decât prăjit, după cum credea el că a spus cândva Ioan Botezătorul.
Într-un roman, totul ar fi decurs conform planului... dar viaţa era atât de murdară ― ce poţi să spui despre existenţă când majoritatea conversaţiilor foarte importante din viaţa ta au loc când trebuie să te căci, sau ceva de felul ăsta? O existentă în care nu existau nici măcar capitole?
― Foarte murdară, croncăni Paul. Ce bine că există indivizi ca mine, făcuţi doar pentru a curăţa mizeria.
Râse pe înfundate.
Sticla de şampanie nu fusese prevăzută în scenariu, dar aceasta era un amănunt minor în comparaţie cu odioasa vitalitate a femeii şi această
dureroasă incertitudine pe care o avea el acum.
Iar până când nu ştia dacă ea este moartă sau nu, ei bine, putea dă
foc la casă, aprinzând rugul care i-ar aduce repede ajutorul. Nu din cauză că Annie ar mai putea încă trăi; ar prăji-o de vie fără nici cea mai mică remuşcare.
Nu Annie îl ţinea pe el în loc, ci manuscrisul. Adevăratul manuscris.
Ceea ce arsese el nu fusese mai mult decât o iluzie cu o pagină de titlu deasupra ― pagini albe amestecate cu unele scrise, dar greşite.
Adevăratul manuscris al Întoarcerii lui Misery fusese ascuns sub pat şi încă mai era acolo.
În afară de cazul când ea încă mai trăieşte. Dacă încă trăieşte, poatecă-i acolo, înăuntru, şi-l citeşte.
Deci ce ai de gând să faci?
Aşteaptă aici, îl sfătui o parte a fiinţei lui. Chiar aici, unde e bine şi
eşti la adăpost.
Dar alta, mai bravă, îl sfătui să meargă înainte cu scenariul ― cel puţin atât cât îl mai putea pune în practică. Du-te în sufragerie, sparge geamul, ieşi afară din casa asta înfiorătoare. Să ajungă cumva la şosea şi să oprească o maşină. În situaţia de acum o săptămână, asta ar fi însemnat chiar să aştepte câteva zile, dar nu şi acum. Casa lui Annie devenise un loc de atracţie.
Adunându-şi tot curajul, se întinse, apucă clanţa şi o roti. Uşa se deschise în întuneric, şi da, acolo era Annie, acolo era zeiţa, stând în umbră, o formă albă în uniformă de asistentă...
Clipi din pleoape, le strânse cu putere şi apoi deschise ochii. Umbre, da. Annie, nu. El o văzuse în uniformă de asistentă medicală doar în fotografiile din ziare. Doar umbra. Umbre şi
(atât de activă!)
imaginaţie.
Se târî încet pe hol şi aruncă o privire spre camera de oaspeţi. Uşa era închisă, albă, iar el începu să se îndrepte spre sufragerie.
Sufrageria era o peşteră de umbre. Annie putea să stea ascunsă