Arcadienii adunaţi în curte tăcură, cu ochii întorşi spre noi exprimând mai multe nuanţe de neîncredere şi groază. Tăcerea se întinse, încordată precum corzile unui pian, până când un bărbat trase o înjurătură gâtuită. Apoi se ridică o rumoare de voci panicate.
— Ce-o să facem?
— Copilaşii mei, copilaşii mei au nevoie de…
— O să murim de foame până la ultimul.
Un bebeluş se trezi şi ţipă în braţele mamei sale, iar ea privi în jos la feţişoara lui boţită cu o disperare apatică. Apoi o formă lată trecu pe lângă ea dând din umeri ca să-şi facă loc şi înaintă până în faţa mulţimii. Molly Neptune nu purta jobenul, iar strălucirea felinarului îi zugrăvea adâncituri umbrite pe chip.
Ea ridică mâinile.
— Destul. Dacă-i închisă calea, vom găsi o alta. Vom găsi un alt mod de a supravieţui. Nu suntem noi toţi nişte supravieţuitori, într-un fel sau altul? Îi cuprinse cu privirea plină de un fel de dragoste aprigă, insuflând tărie în membrele ce le tremurau. Dar nu în noaptea asta. În noaptea asta ne odihnim. Mâine vom face planuri.
M-am trezit că-mi găsesc sprijin în vocea ei bubuitoare, lăsând-o să
respingă valul de vină şi de groază care ameninţa să mă înghită – până
când privirea ei o întâlni pe a mea şi-am văzut cum toată căldura i se scurgea de pe chip ca un machiaj care i se întinde cuiva pe faţă în ploaie. Nu lăsă în urmă decât un regret amar. Regretul că-l întâlnise vreodată pe tatăl meu, poate, sau că oferise vreodată Arcadia ca
260
refugiu; regretul că mă lăsase să pun piciorul în regatul ei fragil, cu monştrii pe urmele mele.
Se întoarse şi se adresă femeii care era în continuare aplecată peste Jane.
— Va trăi, Iris?
Iris lăsă capul în jos.
— Probabil, doamnă. Doar că în unele locuri rana e adâncă şi murdară şi…
I-am văzut limba ca o săgetare rozalie în timp ce-şi umezea buzele, scăpărarea temătoare a ochilor ei către perdeaua de pene.
— Şi nu mai avem iod. Până şi apa cu sare ar putea ajuta, dar noi…
nu putem…
Vocea i se stinse într-o şoaptă chinuită. Molly Neptune îi puse blând o mână pe umăr şi încuviinţă din cap.
— N-are rost să-ţi faci griji acum. Ai să faci pentru ea tot ce poţi şi cu asta basta.
Îi chemă pe doi tineri să ajute s-o aşeze pe Jane pe un cearşaf şi s-o ducă într-o casă din apropiere. Iris venea după ei, cu mâinile atârnându-i însângerate şi goale pe lângă corp.
Privirea lui Molly trecu încă o dată peste noi şi buzele i se mişcară
ca şi cum ar fi vrut să zică ceva, dar se întoarse şi merse pe urmele ultimului grup de arcadieni care rămăsese în piaţă, înapoi pe străzile întunecate. Abia acum, când oamenii ei n-o mai puteau vedea, îşi îngădui să-şi plece umerii, înfrântă.
Am privit-o până când dispăru în adâncurile frumosului ei oraş
condamnat. M-am întrebat cât timp vor putea rezista fără provizii din lumea lor natală şi dacă un al doilea oraş va muri aici, printre rămăşiţele primului.
Am închis ochii sub povara vinovăţiei care îmi cobora pe umeri şi am auzit clămpănit de gheare şi zgomot de pantofi tociţi dinspre Samuel şi Bad care se apropiau. Se opriră de o parte şi de alta a mea, calzi şi statornici ca doi sori. Ce avea să se întâmple cu ei, captivi în lumea asta înfometată? Mi l-am închipuit pe Bad cu coastele ieşite în afară şi cu blana fără de strălucire; pe Samuel cu ochii lipsiţi de scânteierea de jăratic. Jane ar putea pieri de febră înainte de a apuca să
simtă ghearele disperate ale foamei în stomac.
Nu! N-aveam să las nimic din toate astea să se întâmple. Nu când există o şansă – chiar şi cea mai măruntă, fantastică şansă – ca eu să le
261
împiedic.
— Samuel. Speram că vocea îmi va fi curajoasă şi hotărâtă, dar sună
doar obosită. Vrei, te rog, să te duci acasă să-mi aduci cartea tatei? Şi un stilou.
Încremeni lângă mine şi am ştiut că înţelesese ce intenţionam să fac.
O mică parte trădătoare din mine spera să mă apuce de mâini şi să mă
implore să n-o fac, ca un actor într-un film de dragoste, însă n-o făcu.
Presupun că nici el nu prea voia să moară în Arcadia.
Se ridică încet şi părăsi piaţa. M-am aşezat pe pământ, în lumina semilunii, cu un braţ cuprinzându-l strâns pe Bad, şi am aşteptat.
Samuel se întoarse, ţinând cartea legată în piele şi un stilou. Am răsfoit-o până am ajuns la ultimele pagini goale de la sfârşit şi le-am rupt uşurel din legătură, fără să mă uit la ochii lui întunecaţi de grijă
sau la gura lui solemnă.