Faţa i se lăsă şi căzu. O prinse în mână, doar că aceasta nu mai era o mână zbârcită, cu pete maronii de bătrâneţe, iar gura care-mi zâmbea acum cu răutate nu era ca o crestătură umedă. Numai ochii apoşi erau neschimbaţi.
Era bărbatul roşcat de la întrunirile Societăţii domnului Locke: cu o mutră îngustă, de dihor, purtând acum un costum de călătorie închis la culoare în locul fustelor cenuşii.
Îmi făcu o temenea nesinceră, absurdă în întunericul pustiu al unei lumi moarte, şi ridică masca în lumina argintie a lunii. De ea atârnau şuviţe încâlcite de păr de cal.
— Un obiect indian – cred că-l numesc faţă-falsă? Chiar dragul tău tată l-a dobândit pentru noi cu mult timp în urmă, dintr-o fisură la sud de lacul Ontario, şi am constatat că e foarte folositoare. Bătrânele urâte sunt nişte creaturi cu totul neluate în seamă.
Vârî masca în buzunarul de la piept. Mi-am înghiţit şocul, încercând să-mi fac vocea să sune ameninţătoare, şi nu uluită.
— Şi cum de m-ai găsit?
— În general, toată lumea e de acord că sunt cel mai bun vânător, atunci când situaţia necesită să se pornească o vânătoare.
Adulmecă dramatic, inhalând fumul, şi râse. Bad mârâi şi sunetul se rostogoli pe câmpie, iar zâmbetul încrezător al domnului Ilvane se reduse un pic.
Băgă din nou mâna în buzunarul de la piept şi scoase ceva oxidat, de aramă coclită.
— Şi am avut asta, desigur.
M-am năpustit spre el, i-am smuls-o şi m-am dat înapoi. Era un fel de busolă, doar că nu avea litere sau cifre şi nici măcar marcaje din acelea ca nişte liniuţe care indică gradele. Acul ei se opri brusc,
253
indicând o direcţie care eram destul de sigură că nu este nordul. Am azvârlit-o în iarbă şi am auzit-o zăngănind când căzu peste cuţit.
— Dar de ce? Am fluturat arma un pic nesăbuit şi am văzut cum o urmărea din priviri cu nervozitate. Nu vă fac niciun rău. De ce nu mă
lăsaţi pur şi simplu în pace? Ce vreţi?
Ridică din umeri reticent, supărarea şi teama mea făcându-l să
zâmbească.
Dintr-odată, mi se făcu greaţă de tot – de secrete, de minciuni şi de jumătăţile de adevăr, de lucrurile pe care pe jumătate le ştiam şi pe jumătate le bănuiam, de poveştile puse cap la cap care nu erau niciodată spuse în ordinea firească, de la început până la sfârşit. În lume părea să existe un acord tăinuit, referitor la faptul că fetele fără
bani sau mijloace materiale erau pur şi simplu prea insignifiante ca să
li se spună tot. Până şi tatăl meu aşteptase până în ultimul moment ca să-mi spună întregul lui adevăr.
Destul! Am simţit greutatea armei în palmă, o autoritate de fier, care însemna – doar pentru un moment – că pot schimba regulile. Mi-am dres glasul.
— Domnule Ilvane, te rog să stai jos.
— Poftim?
— Poţi rămâne şi aşa dacă doreşti, dar ai să-mi spui o poveste foarte lungă şi n-aş vrea să-ţi obosească picioarele.
Se lăsă la pământ, cu picioarele încrucişate şi chipul posac.
— Acum, am zis, aţintindu-i ţeava revolverului drept în piept, spune-mi tot, de la început. Şi dacă faci vreo mişcare bruscă, jur că-l las pe Bad să te mănânce.
Colţii lui Bad erau dezveliţi şi străluceau alb-albăstriu; Ilvane înghiţi un nod.
— Fondatorul nostru a sosit prin fisura lui în secolul al optsprezecelea, în Anglia sau în Scoţia, nu-mi mai amintesc exact. Avea o abilitate incredibilă de a convinge oamenii să adere la cauza lui – nu i-a luat mult să urce pe treptele societăţii şi să vadă lumea aşa cum era: în neorânduială. Revoluţii, revolte, haos şi vărsare de sânge. O irosire.
Şi la rădăcina tuturor erau anomaliile – găuri nefireşti, care lăsau să
intre tot felul de trăsnăi. A început să le repare oriunde le găsea. La început, a lucrat de unul singur, însă curând a început să-i recruteze şi pe alţii: unii ca el, imigranţi în această lume, alţii care doar îi împărtăşeau interesul pentru cultivarea ordinii.
254
Mi l-am închipuit pe domnul Locke, tânăr, ambiţios şi lacom – un recrut ideal. Trebuie să fi fost uşor.
— Împreună, ne-am propus să purificăm lumea şi s-o menţinem în siguranţă şi prosperitate.
— Şi să furaţi lucruri, desigur, am adăugat.
Se strâmbă, ca şi cum ar fi vrut să zică „haida-de”.
— Am constatat că anumite obiecte şi puteri, când sunt folosite cu măsură şi cu înţelepciune, ne pot ajuta în misiunea noastră. Aşa cum o fac şi formele mai materiale de avuţie – toţi am muncit să obţinem poziţii de prestigiu şi putere. Ne punem banii în comun şi finanţăm expediţii în toate colţurile lumii, căutând fisuri. Pe la 1860, am adoptat un nume şi o funcţie respectabilă: Societatea Arheologică din New England.
Ilvane făcu un mic gest cu mâinile, de parcă voia să zică „iată!” şi continuă cu o insistenţă înfocată:
— Şi a dat roade. Imperiile cresc. Profiturile cresc şi ele.
Revoluţionarii şi agitatorii sunt din ce în ce mai puţini la număr. Şi nu putem, nu vrem, să lăsăm o mică băgăreaţă răsfăţată ca tine să ne zădărnicească toate eforturile. Aşa că spune-mi, fato, ce obiecte sau puteri ai tu?
Ochii pironiţi asupra mea erau umezi şi strălucitori. Am făcut un pas în spate.