— Tocmai începeam să bănuiesc că te-am ratat şi că deja o porniseşi hai-hui, Dumnezeu ştie încotro.
— Nu, domnule.
Mi-am apăsat vârful crestat al peniţei stiloului în palmă.
— Ce noroc. Şi… Dumnezeule, copilă, ce ţi-ai făcut pe braţ? Strânse din ochi. Ai încercat cumva să copiezi tatuajele lui tăticu’ folosind un cuţit de măcelar?
Următorul „Nu, domnule” îmi stătu în gât şi refuză să mai iasă.
Privirea îmi căzuse pe cercul de cenuşă năpădit de buruieni, aproape dispărut, care fusese odinioară Uşa mea albastră, iar înaintea mea stătea bărbatul care o arsese din temelii, care-mi trădase tatăl, care mă
pusese sub cheie – şi nu-i datoram bune maniere. Nu-i datoram absolut nimic.
Mi-am îndreptat umerii şi am înălţat capul.
— Să ştii că am avut încredere în tine. La fel şi tatăl meu.
Jovialitatea alunecă de pe chipul lui Locke ca vopseaua spălată de ploaie de pe faţa unui clovn. Privirea pe care o aţintea asupra mea deveni vigilentă şi ochii i se îngustară. Nu răspunse.
— Credeam că ne ajuţi. Credeam că-ţi pasă de noi.
De mine.
Acum, el ridică o mână, împăciuitor.
— Bineînţeles că-mi pasă…
— Dar ne-ai trădat pe amândoi, în final. Te-ai folosit de tata, l-ai minţit, ai pus să fie închis pe vecie într-o altă lume. Şi apoi m-ai minţit pe mine, mi-ai spus că e mort… Deja ridicam vocea, care-mi ieşea clocotind din piept. Mi-ai spus că mă protejai…
— January, te-am protejat din momentul în care ai venit pe lumea asta!
Locke s-a apropiat de mine, cu mâinile întinse ca şi cum intenţiona să mi le pună pe umeri. M-am dat înapoi şi Bad se repezi până la picioarele lui, cu coama zbârlită şi cu buzele trase înapoi. Dacă domnul Locke n-ar fi fost ferm pus pe lista sa intitulată „Persoane pe care te rog să nu le muşti niciodată”, cred că şi-ar fi înfipt colţii în carnea lui.
Locke se retrase.
— Credeam că Theodore a pus ca animalul ăsta să fie zvârlit în lac.
Înecul nu pare să-i fi făcut temperamentul mai plăcut, aşa-i?
293
Bad şi cu mine ne-am uitat urât la el. Locke oftă.
— January, ascultă-mă: când tu şi tatăl tău v-aţi prăbuşit prin uşa aceea din Colorado exact în timp ce o închideam, asociaţii mei au votat în unanimitate să vă sfărâmăm ţestele şi să vă lăsăm să muriţi pe munte.
— Din ce povesteşte tatăl meu, aţi încercat asta cu destul avânt, am spus pe un ton rece.
Locke făcu un gest dezaprobator, de parcă ar fi alungat un ţânţar.
— A fost o neînţelegere, te asigur. Noi eram acolo pentru că mama ta făcuse destulă vâlvă în ziare. Toată lumea se amuza de nebună şi de barca ei din munţi, dar noi am bănuit că era mai mult de atât – şi am avut dreptate, nu? Îşi drese vocea. Recunosc că omul meu a fost un pic, hm, exagerat de tulburat în ceea ce-l priveşte pe tatăl tău, dar bietul om dobora o uşă când jumătate de ditamai corabia a trecut prin ea! Şi oricum, răul făcut n-a fost de durată. Am pus să fiţi bine îngrijiţi amândoi cât mă consultam eu cu ceilalţi.
— Cu Societatea, vrei să zici.
Locke înclină din cap cu o politeţe exagerată, ca şi cum ar fi schiţat o reverenţă.
— Şi toţi te-au sfătuit să comiţi o dublă crimă? Iar eu ar trebui să
fiu… să fiu recunoscătoare că n-ai făcut-o? Voiam să-l scuip, să ţip la el până când avea să înţeleagă cum e să te simţi mic, pierdut şi lipsit de valoare. Se dă vreo medalie pentru neuciderea pruncilor? Sau poate doar o diplomă elegantă?
Mă aşteptam să strige la mine, poate chiar speram că o va face.
Voiam să renunţe la pretenţiile de bunăvoinţă şi bune intenţii, să
chicotească răutăcios. Aşa fac în mod obişnuit ticăloşii; asta e ceea ce le permite eroilor să-i urască.
Locke însă nu făcu decât să mă privească, cu un colţ al gurii ridicat.
— Eşti supărată pe mine. Înţeleg.
Mă îndoiam sincer şi profund de asta.
— Dar vezi tu, urmă el, eraţi exact ceea ce ne străduiserăm atât de tare să prevenim, exact ceea ce juraserăm să împiedicăm: un element străin aleatoriu, cu potenţialul de a instiga tot felul de necazuri şi perturbări, care trebuia nimicit.
— Tata era un învăţat în doliu. Eu eram un copilaş pe jumătate orfan. Ce fel de necazuri puteam noi să provocăm?
Locke schiţă altă reverenţă şi zâmbetul îi deveni un pic forţat.
294
