bănuială fragilă, imposibilă, că poate, cumva, totul era adevărat. Că în fiecare loc umbrit existau Uşi ascunse, aşteptând să fie deschise. Că o femeie ar putea năpârli ca un şarpe, scăpând de pielea copilăriei, şi s-ar putea arunca în necunoscutul clocotitor.
Părea improbabil ca domnul Locke să-mi ofere ceva atât de fantezist, indiferent cât de mult m-ar fi compătimit. Atunci cum ajunsese cartea în cufărul meu cu comori din Sala Faraonilor?
Însă misterul acesta părea fragil şi îndepărtat sub greutatea acelui Lucru care încă-mi stătea pe piept. Am început să văd cum ar fi să
rămână pentru totdeauna acolo, cum mi s-ar lipi de carne ca o a doua piele, otrăvind în secret tot ce atingeam.
Am simţit ghiontul umed al nasului lui Bad în timp ce se vâra pe sub braţul meu, aşa cum făcea când era pui. Era mult prea cald – soarele de iulie se revărsa acum pe podea şi încingea acoperişul de aramă –, dar l-am luat în braţe şi mi-am îngropat faţa în blana lui. Am rămas aşa, lipicioşi de transpiraţie, în timp ce soarele se înălţa pe cer şi reşedinţa Locke scârţâia şi murmura în jurul nostru.
102
Pluteam spre un somn forţat, ameţit de căldură, când se deschise uşa.
Am simţit miros de cafea şi am auzit paşi cunoscuţi, hotărâţi pe podea. O încordare tainică mi se risipi din piept, lăsându-mă să răsuflu uşurată: „Încă-i aici.”
Jane era îmbrăcată şi vioaie, într-un fel care-mi spunea că se trezise de destul timp şi se abţinuse să mă deranjeze câtă vreme era decent să
mă lase să dorm. Puse cu grijă două ceşti aburinde pe etajeră, îşi trase lângă patul meu un scaun cu picioare subţiri şi se aşeză cu braţele încrucişate atent.
— Bună dimineaţa, January.
Vocea ei avea ceva aproape sever, ca şi cum ar fi avut de discutat chestiuni serioase. Poate că o singură zi era o perioadă acceptabilă de doliu după un tată mai mult absent. Poate că era doar iritată că
dormisem până târziu, punând stăpânire pe cameră, care era şi a ei.
— Am auzit de la fetele din bucătărie că petrecerea a fost… hm, plină de peripeţii.
Am scos un geamăt în semn că nu vreau să vorbesc despre asta.
— Este adevărat că te-ai îmbătat, ai ţipat la domnul Locke şi ai ieşit val-vârtej din fumoar? Şi apoi – dacă nu se înşală informatorii mei – ai dispărut cu băiatul familiei Zappia?
Am repetat geamătul, un pic mai tare. Jane abia ridică din sprâncene. Mi-am zvârlit un braţ peste faţă, m-am holbat la strălucirea portocalie care persista îndărătul pleoapelor şi am mormăit:
— Da.
Ea izbucni în râsete bubuitoare, în cascadă, făcându-l pe Bad să
tresară.
— Mai sunt speranţe în ceea ce te priveşte. Uneori cred că semeni prea mult cu un şoarece ca să te descurci în lume, dar poate că mă
înşel. Făcu o pauză şi redeveni serioasă. Când l-am întâlnit prima dată
pe tatăl tău, mi-a spus că erai un copil-problemă, sălbatic; sper că aşa e.
Vei avea nevoie de asta.
Am vrut s-o întreb dacă el vorbise adesea despre mine, şi ce anume spusese, şi dacă menţionase vreodată că într-o zi avea să mă ia cu el, dar cuvintele mi-au rămas în gâtlej. Am înghiţit un nod.
— De ce?
Chipul său îşi recăpătă expresia aceea severă, aproape iritată.
— Lucrurile nu pot merge la nesfârşit în felul ăsta, January.
103
Lucrurile trebuie să se schimbe.
Ah. Deci asta era. Avea să-mi spună că urmează să plece curând, să
se întoarcă acasă, în podişul central din Africa Orientală Britanică, abandonându-mă singură în cămăruţa asta cenuşie. Am încercat să
înăbuş spaima ce mă râcâia cu ghearele în piept.
— Ştiu. Ai să pleci.
Speram că vorbele mele sună calm, ca şi cum le-ar fi rostit un adult, speram că ea n-o să observe cum strângeam în pumni cearşafurile.
— Acum că… acum că tata este mort.
— Dispărut, mă corectă ea.
— Poftim?
— Tatăl tău este dispărut, nu mort.
Am clătinat din cap, ridicându-mă într-un cot.