În timp ce Bad ţâşni, mârâind curajos, iar unul dintre bărbaţi azvârli o haină grea peste capul lui, care se zbătea, şi se aruncă peste el pe podea.
Am fost pe jumătate târâtă în sus pe scări şi azvârlită în dormitorul meu, apoi încuietoarea se învârti şi se închise ca percutorul de metal bine uns al revolverului domnului Locke.
N-am scos niciun sunet până când n-am auzit lătrături furioase şi bărbaţi înjurând, apoi o serie de lovituri cu cizma într-un trup, urmate de o tăcere oribilă. Iar atunci era prea târziu.
Asta să-ţi servească drept lecţie: dacă eşti prea cuminte şi prea tăcut pentru prea mult timp, te va costa. În cele din urmă, te va costa de fiecare dată.
„Bad Bad Badbadbad.” Am râcâit uşa cu unghiile, am răsucit clanţa sferică până când am auzit cum îmi trosnesc oasele încheieturilor.
Nişte voci de bărbaţi urcau până la mine pe scări şi se strecurau pe sub uşa mea, dar nu-i puteam auzi din cauza balamalelor care se zgâlţâiau şi a unui geamăt groaznic, venit de nu se ştie unde. Abia când am prins vocea iritată a lui Havemeyer pe palier – „Poate cineva s-o facă să
tacă?” –, mi-am dat seama că eu scoteam sunetul acela.
Am încetat. L-am auzit pe Havemeyer strigând în josul treptelor:
— Ia-l de aici şi curăţă mizeria asta, Evans, apoi n-am mai auzit
110
decât bubuitul ca de tunet al sângelui în urechi şi sunetul tăcut al prăbuşirii mele.
Aveam din nou şapte ani şi Wilda tocmai răsucise cheia în broasca de fier negru, lăsându-mă întemniţată şi singură. Mi-am amintit cum mă apăsau pereţii ca pe un specimen botanic pus la presat, gustul bolnăvicios de dulce al siropului într-o lingură de argint, mirosul propriei mele groaze. Crezusem c-am uitat, dar amintirile erau clare ca nişte fotografii. M-am întrebat lipsită de interes dacă fuseseră
întotdeauna acolo, dând târcoale fără ca eu să le observ şi şoptindu-mi fricile lor. Dacă în spatele fiecărei fete cuminţi dădea târcoale o ameninţare bine ţintită.
Se auzeau târşâieli şi înjurături din salonul îndepărtat. „Bad.”
Am simţit cum mi se înmoaie picioarele şi m-am lăsat să alunec în jos, rezemată de uşă, gândindu-mă: „Asta înseamnă să te simţi cu adevărat singur.” Înainte, doar credeam că ştiu cum e, dar acum Jane plecase şi Bad îmi era luat, iar eu s-ar putea să putrezesc până când mă
voi transforma într-un morman de bumbac şi de praf în camera asta cenuşie şi prăpădită şi nimănui de pe faţa Pământului nu-i va păsa.
Lucrul cel negru coborî din nou şi-şi aşternu aripile negre ca fumul de cărbuni în jurul umerilor mei. „Fără mamă, fără tată. Fără prieteni.”
Era vina mea. Doar vina mea, pentru că socotisem c-aş putea pur şi simplu să fug, doar să-mi adun curajul şi să plec în necunoscut ca un erou care porneşte într-o misiune. Pentru că fusesem încredinţată că
pot încălca regulile, doar un pic, şi că pot scrie pentru mine însămi o poveste mai bună, mai măreaţă.
Însă regulile erau făcute de alde Locke şi Havemeyer, de oameni avuţi în fumoare particulare, care atrăgeau spre ei bogăţiile lumii ca nişte păianjeni elegant îmbrăcaţi în centrul unei plase din aur. Oameni importanţi; oameni care n-ar putea fi niciodată închişi în cămăruţe şi daţi uitării. Tot ce puteam spera era o viaţă petrecută târându-mă la umbra lor generoasă – o creatură undeva la mijloc, nici iubită, nici ponegrită, ci căreia i se permitea să umble liber cât timp nu făcea probleme.
Mi-am apăsat podul palmelor pe ochi. Îmi doream să fac o vrajă ca să dau înapoi ultimele trei zile, să mă trezesc stând nevinovată şi uimită în Sala Faraonilor, întinzându-mă spre cufărul albastru. Îmi doream să dispar din nou în Cele zece mii de Uşi, să mă pierd în aventurile imposibile ale Adei –, dar Jane luase cartea cu ea şi apoi
111
dispăruse.
Îmi doream să găsesc o Uşă şi să scriu despre cum trec prin ea, ca să
fac să se întâmple asta.
Totuşi era o idee nebunească.
Doar că mai era şi cartea, ca un ecou al propriei mele amintiri. Şi expresia imperioasă din ochii negri ai lui Jane când o ţinuse în mână. Şi Havemeyer şi Locke, înlemnind la simpla menţiune a Uşilor. Dacă…?
Mă clătinam pe marginea aceea invizibilă de faleză, ţinându-mă să
nu cad în oceanul care fierbea şi fremăta de viaţă sub mine. M-am ridicat încet şi m-am dus până la măsuţa de toaletă. Caseta mea de bijuterii era o veche trusă de cusut pe care o aşezasem în picioare şi o umplusem cu comorile acumulate vreme de şaptesprezece ani – pene şi pietre, flecuşteţe şi zorzoane fără valoare din Sala Faraonilor, scrisorile de la tatăl meu, despăturite şi împăturite la loc de atâtea ori, încât îndoiturile erau translucide. Mi-am trecut un deget peste căptuşeală, până când am simţit muchia rece a unei monede.
Regina de argint zâmbea spre mine cu zâmbetul ei străin, întocmai ca atunci când aveam şapte ani. Moneda era grea în palma mea şi cât se poate de reală. Am simţit o năvălire ameţitoare, ca şi cum o pasăre de mare cu aripi uriaşe trecuse prin mine, lăsând o urmă de sare şi cedru şi soare familiar şi totuşi necunoscut, dintr-o altă lume.
Am tras aer în piept, o dată şi încă o dată. Nebunie. Dar tata era mort şi uşa mea era încuiată, iar Bad avea nevoie de mine, şi nu aveam nicio cale de ieşire decât prin nebunie.
M-am aruncat peste marginea aceea invizibilă, plonjând în apele întunecate de dedesubt, unde irealul deveni real, unde imposibilul înota pe lângă mine cu aripioare scânteietoare, unde puteam crede tot.
Şi crezând, am fost cuprinsă dintr-odată de linişte. Am vârât moneda la betelia fustei şi am traversat camera spre masa de scris din dreptul ferestrei. Am găsit un petic de hârtie pe jumătate folosit şi l-am netezit pe tăblia mesei. Am stat nemişcată preţ de o clipă, adunându-mi fiecare fărâmă de credinţă ameţitoare şi îmbătătoare, apoi am luat stiloul şi am scris:
Uşa se deschide.
S-a întâmplat întocmai ca atunci când aveam şapte ani şi eram încă
suficient de necoaptă pentru a crede în magie. Peniţa a făcut un rotocol în jurul punctului, iar universul a părut să expire aer în jurul meu şi să
ridice din umerii săi invizibili. Lumina revărsată prin fereastra mea,
112
care slăbise şi devenise spălăcită din cauza norilor după-amiezii, păru dintr-odată mai aurie.
În spatele meu, balamalele scârţâiră.