O spuse cu atâta grozăvie şi neînfricare, ca şi cum îi răsuna în piept mârâitul unei tigroaice, încât Yule o crezu.
Mai trecură câteva zile bune înainte ca Ade şi Yule să poată doar să
stea liniştiţi şi în tăcere unul lângă altul pe pat, fără nevoia plină de frenezie de a se cunoaşte. Scoseseră la lumină forma brută a iubirii dintre ei şi erau mulţumiţi să lase restul să se desfăşoare mai calm, întinzându-se înaintea provei lor ca o mare nesfârşită.
Pentru Ade era un fel de întoarcere acasă: după ani de rătăciri dezrădăcinate, ani în care se lăsase purtată pe urmele subtile ale poveştilor, cu o suferinţă neostoită în inimă, descoperea că este în sfârşit mulţumită să stea pe loc. Pentru Yule era o plecare. El îşi dusese viaţa în limitele reconfortante ale cercetării şi învăţăturii, motivat să-şi continue studiile cu o fervoare neclintită, rareori ridicând privirea spre orizont. Dar acum descoperea că este în voia valurilor, neancorat – ce mai contau studiile lui? Ce erau misterele uşilor prin comparaţie cu misterul mult mai important al căldurii emanate de trupul lung şi alb al Adei, întins lângă el?
— Ce facem acum? o întrebă el într-o dimineaţă.
Ade moţăia pe jumătate în lumina rozalie, perlată a zorilor.
Îngrijorarea din vocea lui o făcu să râdă.
— Orice vrem, Julian. Pentru început, ai putea să-mi arăţi lumea ta.
— Bine.
Yule rămase tăcut vreme de câteva răsuflări prelungi.
— Mai întâi aş vrea să fac ceva.
Se ridică şi cotrobăi prin birou după un toc şi o călimară cu cerneală
groasă, gelatinoasă. Se ghemui lângă pat şi întinse braţul ei stâng pe cearşafuri.
— Când se întâmplă ceva, ceva important, îl scriem. Dacă este ceva important ce ar trebui ştiut de toată lumea, îl scriem aici.
Bătu cu degetul pe pielea moale a interiorului încheieturii mâinii ei.
— Şi ce ai de gând să scrii?
Ochii lui, când îi întâlniră pe ai ei, deveniră solemni şi întunecaţi ca nişte lacuri subterane. Ade simţi un uşor tremur în stomac.
— Aş vrea să scriu: În această zi din vara lui 6920, Adelaide Lee
156
Larson şi Yule Ian Scholar au găsit dragostea şi au jurat s-o păstreze pe vecie. Înghiţi un nod. Asta dacă n-ai nimic împotrivă. Scrise astfel, cu cerneala asta, cuvintele vor dura câteva săptămâni, dar pot fi îndepărtate prin spălare. Este doar un fel de promisiune.
Inima Adei bătea cu putere.
— Şi ce se-ntâmplă dacă hotărăsc că nu vreau să le spăl?
Fără să spună nimic, Yule ridică braţul stâng. Tatuajele se încolăceau în jurul lui cu linii apropiate, închise la culoare, numindu-l învăţat şi enumerându-i cele mai prestigioase publicaţii. Ade privi foarte serios însemnele pentru o clipă, ca o femeie care-şi vede viitorul şi-şi dă o ultimă şansă să se răzgândească, apoi întâlni privirea lui Yule.
— Atunci să nu ne mai ostenim cu tocul. Unde ne putem face tatuajele?
Yule simţi că i se sparge în piept o bulă uriaşă de uşurare ameţitoare. Râse, iar ea îl sărută, şi când părăsiră casa spălătoresei în după-amiaza aceea, mâinile lor împletite erau înconjurate cu cerneală
neagră proaspătă, care le scria viitorul în văzul lumii întregi.
Îşi petrecură următoarele ore făcând cumpărături în piaţa cu paravane de pânză viu colorate din Plumm. Yule se târguia pentru fructe uscate şi ovăz în propoziţii scurte, practice, ale limbii amaricane comune, în timp ce după Ade se strângea o turmă de privitori fascinaţi, care îi urma ca siajul unei corăbii. Se auzeau chicote şi ţipete de la copiii cu braţe subţiri, bombăneli compătimitoare de la precupeţe, bârfeli mormăite dinspre pescarii care auziseră zvonuri despre femeia-fantomă.
Yule închirie un cărucior prăpădit cu care coborî proviziile pe plaja de răsărit, unde barca grăsună a Adei continua să se legene în golf. Îşi petrecură noaptea înveliţi într-o bucată de pânză de rezervă, pe fundul bărcii, ascultând lipăitul valurilor pe carena gudronată din lemn de pin şi privind cum noaptea se rotea deasupra lor ca fusta presărată cu stele a unei dansatoare. Ade se cuibări la adăpostul moale al braţului său, cu gândul la au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi la poveşti cu sfârşit fericit. Yule se gândea la a fost odată ca niciodată şi la începuturi pline de îndrăzneală.
Plecară în zori. Când fu întrebată ce doreşte să vadă, Ade răspunse
„Totul”, aşa că Yule schiţă ascultător o rută care includea tot. Întâi traseră în portul Cetăţii Sissly, unde Ade putu admira domurile roz ale capelelor locale şi gusta aroma înţepătoare a fructelor de gwanna
157
proaspete. Apoi poposiră trei nopţi pe insula Tho, abandonată, unde ruinele unei Cetăţi care dăduse greş se conturau în soare ca nişte dinţi cenuşii şi rupţi, după care trecură pe lângă un şir de insule joase, al căror nisip fusese erodat de valuri, prea mici pentru a avea un nume.
Se plimbară pe străzile Cetăţii Yef şi dormiră în grotele răcoroase ale Cetăţii Jungil şi trecură faimosul pod care lega Cetăţile surori Iyo şi Ivo.
Navigară spre miazănoapte şi spre apus, urmând curenţii de vară ce-i îndepărtară de căldura copleşitoare a ecuatorului şi văzură Cetăţi aflate la o asemenea distanţă, încât până şi Yule le citise numele doar pe hărţile lui.
Leafa de învăţat a lui Yule, bună pentru închirierea unor cămăruţe şi pentru luarea unor mese simple, nu era atât de generoasă, încât să se poată aproviziona la nesfârşit din pieţele cetăţilor. În schimb, Yule îşi scotoci prin memorie ca să-şi amintească lecţiile date de tatăl său cu mult timp în urmă despre legarea de noduri şi punerea de cârlige, şi pescui peşte pentru cină. Ade tăie şi încovoie mlădiţe subţiri şi împleti un fel de umbrar boltit spre pupa ambarcaţiunii, sub care se puteau adăposti de soare şi de ploaie. În aglomerata Cetate Cain, Yule cumpără
un mosor de aţă cerată şi un ac de fier lung cât palma lui. Îşi petrecură
o zi plutind în portul din Cain, în timp ce tânărul cosea binecuvântări pe pânza lor scandalos de goală. Scrise toate rugăciunile obişnuite pentru vreme bună şi traversare sigură, dar acolo unde majoritatea ambarcaţiunilor adăugau o dedicaţie specifică – pentru pescuit bogat sau comerţ profitabil sau călătorii confortabile – scrise doar pentru dragoste. Ade văzu cuvântul răsucit în jurul încheieturii mâinii ei reflectat pe pânză şi-l sărută pe obraz, râzând.
Era greu să-şi închipuie un sfârşit al acelor luni de aur pe care le-au petrecut la bordul Cheii. Arşiţa verii pieri şi îi luară locul vânturile răcoroase, puternice ale sezonului de negoţ, când Amarico era atât de circulată de corăbii, încât marea însăşi mirosea a mirodenii, a ulei şi a hârtie de in de bună calitate. Yule şi Ade descriau spirale îmbătate de dragoste prin curenţi, făcând meandre înapoi spre miazăzi pe valuri înspumate, fără a plănui mai departe de următoarea insulă, următoarea Cetate, următoarea noapte petrecută cuibăriţi unul în braţele celuilalt pe vreo plajă pustie. Yule credea că ar putea s-o ţină
aşa pentru totdeauna.
Desigur, Yule se înşela. Dragostea adevărată nu stă pe loc; ea este de fapt o uşă, prin care pot intra tot felul de lucruri miraculoase şi