la ea, nu?
— Inaccesibilă. Inospitalieră. Întocmai aşa cum ni s-a spus, cred.
Tonul ei era sec. Nu termină bine de vorbit că şi plonjă în ocean, cu lenjeria de corp strălucind alburie şi membrele dispărându-i în întuneric. Bad se aruncă vesel după ea.
M-am întors spre Samuel căutând un aliat şi l-am găsit descheindu-şi nasturii de la cămaşă.
— Pun rămăşag cu tine pe ultima bucată de pâine că te pot întrece, murmură el, ca şi cum eram copii şi ne jucam în lac, nu nişte adulţi obosiţi, disperaţi, care stăteau pe coasta unui ocean rece, fugind de Dumnezeu ştie ce.
Nu m-am putut abţine să nu râd. I-am surprins arcuirea strălucitoare a zâmbetului cu care mi-a răspuns, am întrezărit paloarea pieptului său, apoi deja îşi făcea cu greu drum prin valuri după Jane şi Bad. Nu mai era nimic de făcut decât să-l urmez.
N-ar fi trebuit să fiu surprinsă de frig – era vară, dar vara în Maine este ca o creatură fugară, precaută, care dispare imediat ce apune soarele –, însă nu cred că e posibil să intri într-o apă atât de rece fără
să fii surprins. Să înot în ea era de parcă aş fi înotat printr-un nor de insecte înţepătoare. Ne-am agăţat cu degete îngheţate de scândurile plutei putrezite, trăgându-ne lucrurile pe lângă noi, cu răsuflarea ieşindu-ne însoţită de icnete slabe. Până şi Bad înălţa capul mult deasupra apei, ca şi cum încerca mai curând să leviteze decât să înoate.
Sarea mi se strecura prin bandaje, săpând în cuvintele scrijelite pe braţul meu. Dacă m-aş fi putut întoarce înapoi, dacă aş fi putut renunţa şi m-aş fi putut târî smerită acasă, la şemineurile trandafirii ale reşedinţei Locke, aş fi făcut-o. Dar nu puteam. Aşa că am continuat să-
235
mi întind braţele care mă înţepau în valurile negre şi reci, apropiindu-mă încet-încet de conturul înceţoşat şi cenuşiu al insulei.
Şi apoi, cumva, am simţit piatra zgâriindu-mi genunchii, în timp ce Jane se sforţa să tragă pluta sus pe ţărm, iar respiraţia lui Samuel se auzea ca un şuierat aspru lângă mine. El se târî un metru-doi mai încolo şi se prăbuşi într-un morman cu pielea de găină, cu faţa lipită de malul plin de pietricele.
— Nu-mi.. făcu el cu răsuflarea întretăiată… mai place frigul.
Mi-am amintit de răceala pătrunzătoare a atingerii lui Havemeyer, de chipul bolnăvicios al lui Samuel în timp ce se prăbuşea, şi teama m-a îmboldit să mă târăsc în patru labe lângă el. L-am atins pe spate cu degetele amorţite.
— Eşti bine?
Se sprijini într-un cot şi întinse gâtul, obosit, ridicându-şi chipul.
Clipi spre mine, ca să scape de apa sărată din ochi, iar faţa îi deveni curios de inexpresivă. Mi-am dat seama că oceanul îmi transformase lenjeria de corp din nişte saci de bumbac fără formă în ceva ca o a doua piele, ce se lipea de formele mele şi era aproape translucidă. Niciunul dintre noi nu se clinti. Mă simţeam îngheţată, prinsă în mrejele ochilor lui negri ca păcura, cu sclipirile unor tăciuni ce ardeau mocnit – până
când Bad se poziţionă la câţiva centimetri de noi şi se scutură, împroşcându-ne cu apă sărată şi rece ca gheaţa.
Samuel închise ochii cu o mare încetineală şi se întoarse cu fruntea pe pietricele.
— Da. Sunt bine, oftă el.
Apoi se ridică, clătinându-se, şi şchiopătă până la plută. Se întoarse cu cămaşa lui care era aproape uscată şi mi-o petrecu în jurul umerilor, fără să îngăduie degetelor sale să-mi atingă pielea. Cămaşa mirosea a făină şi a transpiraţie.
— Aproape am ajuns. Mă gândesc să trecem dincolo şi abia apoi să
facem tabăra.
Până şi vocea lui Jane suna acum obosită.
Ne-am luat după ea, poticnindu-ne în sus pe ţărm, şi am urcat o faleză joasă cu picioarele tremurând. Vântul ne biciuia, uscându-ne, lăsând o chiciură albă de sare pe pielea mea.
În partea cea mai îndepărtată a insulei, cocoţate ca scheletul unui străjer mort demult, se înălţau oasele abandonate ale unui far. Turnul i se lăsase şi se înclinase, iar vopseaua sa, care ar fi putut fi odinioară o
236
combinaţie veselă de alb şi roşu, se decolorase, ajungând de aceeaşi nuanţă maroniu-cenuşie ca stânca de sub el. Acolo unde ar fi trebuit să
se afle o uşă rămăsese doar o gură căscată. Jane se aplecă şi intră
prima, călcând cu grijă peste grinzi de lemn răsturnate şi peste locurile în care scânduri lipseau din podea, iar Bad şi cu mine am urmat-o.
Să stai în picioare înăuntru era ca şi cum ai fi stat în cutia toracică
putrezită a unei vieţuitoare marine, întunecată şi presărată cu alge. O
singură rază de lună strălucitoare intra prin fereastra spartă şi lumina o uşă de pe peretele vestic, unde nu fusese nicio uşă pe dinafară. Am simţit cum inima mi se înfiorează în piept.
Uşa părea veche, chiar mai veche decât farul care se descompunea în jurul ei, construită din lemne plutitoare legate laolaltă şi fâşii de fildeş curbate. O adiere slabă fluiera prin crăpături, aducând un miros fierbinte, uscat, asemănător cu cel al fâneţelor sub soarele de august.
Jane trase de clanţa din os de balenă şi uşa alunecă lin spre ea, bine unsă şi fără să scoată vreun zgomot. Ea se uită înapoi la noi, arborându-şi pentru o clipă rânjetul cu strungăreaţă, şi păşi în întunecime.
Am pus o mână pe capul lui Bad şi i-am întins-o pe cealaltă lui Samuel, impulsivă.
— Nu te teme şi nu-mi da drumul.
El mă privi în ochi.
— N-o voi face, îmi spuse, şi degetele i se împletiră strâns cu ale mele.
Am păşit peste Prag împreună. Nimicul era la fel de înspăimântător, la fel de gol, la fel de sufocant cum fusese pe vremuri, dar cumva părea mai puţin vast cu Samuel şi cu Bad lângă mine. Am navigat prin întunecime ca un trio de comete, ca o constelaţie cu multe picioare care se învârte în noapte, apoi picioarele noastre au călcat pe iarbă