📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Oricât de sângeroşi erau SS­iştii, ei între ei se mai şi înduioşau. Nu uitau că.au familii; că sunt soţi şi taţi. Cei tineri, că au părinţi şi logodnice. Trimiteau acasă scrisori pline de respect şi dragoste, însoţite de pachete voluminoase cu alimente şi îmbrăcăminte jefuite din întreaga Europă.

Inelele smulse de pe degetele celor deportaţi, cerceii şi brăţările, la fel ca şi dinţii de aur extraşi de la cadavre, înainte de a fi introduse în crematorii, şi transformaţi în bijuterii, deveneau duioase Geschenke, cadouri ale SS­iştilor pentru cei de­acasă.

Standartenâuhrer­ul Franz Ziereis, comandantul lagărului Mauthausen, şi­a copleşit familia cu astfel de cadouri.

Când fiul său a împlinit 13 ani, s^a gândit că ar fi cazul să­i1 facă un Gcschenic, un cadou inedit, pe măsura rangului şi puterii sale. Un Geschenk, un cadou, demn* de un colonel SS, comandant al unui lagăr de concentrare de primă mărime, al cărui fiu, viitor SS­ist, împlineşte frumoasa vârstă de 18 am.

I­a cumpărat un pistol şi 1­a invitat pe tânărul de 18 ini în lagărul ai cărui şef şi dumnezeu era, ca să i­1 înmâneze într­un cadru adecvat, simbolic.

În ultimul moment a devenit melancolic.1 S­a înduioşat î un simplu şi banal pistol să marcheze majoratul fiului, care trebuie să ajungă chiar mai departe decât tatăl?! Alunei, i­a venit o idee. O idee demnă de un colonel SS, de un comandant de lagăr de primă mărime. O idee aptă să întipărească pentru totdeauna evenimentul în memoria scumpului său fiu de 18 am, să­i amplifice bucuria majoratului. A scos v din barăci şi i­a înşirat în linie, pe platou, 40 de deţinuţi.

S­a oprit cu iubitul său fiu în faţa tâăStiiag­Hm la câteva zeci de 'metri. Ia oierii pistolul şi i­a spus: Împuşcă­„! E timpul să înveţi să tragi în ţinte vii!”

Ein Geschenk. Un cadou.

GESTAPO

În toată Europa – învăluită în Nacht und Nebel, „noapte şi negură” –

oamenii tresăreau la auzul cuvântului sinistru G'estapd. Milioanele de oameni simpli ai Olandei şi Belgiei, P­ranţei şi Poloniei, Norvegiei şi Greciei nu'

cunoşteau semnificaţia acestei noţiuni. Nu ştiau că GESTAPO este alcătuit din primele silabe ale cuvintelor Geheime­Staats­Pblizei, poliţia secretă de stat. Ei n­au învăţat semnificaţia acestui cuvânt din dicţionare, ci i­au desluşit rostul din crimele pe care le­a săvârşit Gesfapo­ul şi care se transmiteau pe şoptite, din gură în gură, de­a lungul şi de­a latul Europei. Pentru ei, care nu cunoşteau limba germană şi nu i­au interesat niciodată organismele statale ale celui de­al treilea Reich, Gestapo însemna tortură, deportare, moarte.

Despre istoria sinistră a sinistrului Gestapo s­au ssris zeci de volume.

Documentele despre crimele pe care le­au săvârşit alcătuiesc sute, mii de volume. Dar oricât va citi cineva despre această macabră instituţie, îi va fi greu să dea crezare cuvintelor, frazelor, mărturiilor daca n­a­văzut, cu ochii lui, năvălind într­un apartament un grup de GestapokviŞti, n­a auzit cum spărgeau uşa cu automatele, cum răcneau şi cum tropoteau cu cizmele lor grele şi cum izbeau cu cravaşele făcând zob în câteva clipe tot ce găseau în casă. J dacă n­a văzut cum erau smulşi oamenii din casele, din paturile lor, îmbrăcaţi sumar, desculţi, cum erau călcaţi în picioare la cea mai mică împotrivire şi târâţi pe treptele imobilului, cum erau înghesuiţi în dube negre şi cum dispăreau ' în noaptea de smoală; dacă n­a fost trezit din somn de ţipetele disperate ale vecinilor arestaţi, n­a urmărit din dosul perdelelor hăituirea, în plină zi, a unor oameni bănuiţi a fi evrei sau lichidarea, drept represalii, într­o piaţă a oraşului, a” 50 sau 100 de prieteni, rude şi cunoscuţi de­a valma; dacă în uşa apartamentului său n­a bătut niciodată Gcstapo­ul, dacă el n­a fost chemat la Gestapo; n­a fost arestat, n­a fost* interogat sau deportat de Gestapo.

Menirea principală a Gestapoului era să semene spaimă şi groază

suspectând şi spionând, torturând şi asasinând. La procesul de la Nürnberg sa spus: „Nu exista în nici o celulă şi în nici un bloc nazist vreun secret care să

nu fie cu­i noscut. Faptul că era mişcat un buton la radio, o umbră de dezaprobare care trecea pe obraz, secretul absolut dintre preot şi cel ce se spovedeşte, vecheaâncredere dintre tată şi fiu, până şi tainele sacre ale căsniciei, toate intrau în preocupările Gesfapo­ului”.

Faima sinistră însă, Gesrnpo­ul şi­a cucerit­o mai ales prin metodele de schingiuire utilizate în timpul interogatoriilor. Născocite şi puse la punct în subsolul clădirii de „pe Prinz­Albertstrasse nr. 8 din Berlin, ele au fost răspândite, cu meticulozitate tipic nazistă, în toată. Europa, în toate localităţile ei în care şi­a pus piciorul fie şi un singur Gestapovist.

Pretutindeni, Ges/gpo­Ul folosea aceleaşi procedee în timpul interogatoriilor.

Victimele erau bătute cu pumnii, izbite cu bocancii, cu cravaşele, cu palul puştilor, erau dezbrăcate în pielea goală şi spânzurate cu braţele răsucite la spate şi ţinute aşa până leşinau; pe trupurile lor goale Gestapo­viştii îşi striveau mucurile ţigărilor fumate; erau arse cu flăcări de sudură, li se pileau

dinţii, li se introduceau ace sub unghii, li se scrijelea talpa picioarelor, iar peste rănile provocate se arunca sare: erau orbile cu lumini puternice, li se provocau şocuri cu curent electric, li se smulgea fir cu fir părul, li se rupeau oasele li se frângea viaţa.

Gesiapo­ul n­a fost şi n­a putut fi întrecut de nimeni în bestialitatea torturilor practicate. El însă s­a autoîntrecut.

În toate comandamentele lagărelor de concentrare exista şi o aşa­zisă

secţie politică, care nu era altceva decât mâna Ge. S/apo­ului, prezentă peste tot unde se puneau la cale sau se săvârşeau crime.

În Dunker­elagărelor de exterminare, Gcs/apo­viştii se puteau întrece pe sine: spintecau penisul deţinuţilor interogaţi şi introduceau vergi înroşite în vaginul deţinutelor, spânzurau şi împuşcau doar pentru a se antrena, pentru a­şi face mâna.

În 1943, SS­Standartenführer­ul Rudolf Höss, datorită meritelor sale în organizarea şi punerea la punct a camerelor de gazare şi ă crematoriilor de la Birkenau­Auschwitz, a fost promovat şef a] secţiei polilice a Inspectoratului tuturor lagărelor de concentrare.

Astăzi, lagărul Birkenau­Auschwitz, transformat în muzeu, este aproape intact. Clădirea secţiei politice – reprezentanţa Gesfapo­ului – însă nu mai există. A fost dărâmată.

— In locul ei, la 17 aprilie 1947, a fost ridicată o spânzu, rătoare. Sub ea a atârnat SS­Sfandar.en/iihrer­ul Rudolf Hdss, fost comandant al fabricii morţii de la Birkenau­Auschwitz până în 1943, fost şef al secţiei politice a Inspectoratului tuturor lagărelor de concentrare până la prăbuşirea Gestapoului şi a SS­ului şi a întregului Reich: nazist.

GIFTGAS

Deportaţii sosiţi pe rampa morţii de la BirkenauAuschwitz erau întâmpinaţi, aproape totdeauna, de însuşi faimosul Mengele. Căpitanul doctor SS Josef Mengele, 'ânconjurat de o suită de SS­işti, vorbea calm, politicos.

Explica răbdător că, până în lagăr, mai sunt 4 kilometri. Repeta mereu că ştie cât de grea, incomodă şi obositoare a fost călătoria, totuşi trebuie să spună, cu regret, că nu dispune < e suficiente mijloace de transport. Camioanefe şi autobuzele la dispoziţie, lămurea el, abia vor putea face faţă bolnavilor, bairânilor, copiilor. De aceea roagă – nu ordona, ruga – <a noii sosiţi să se grupeze în două coloane. În slânga – mamele cu copii, bătrânii şi bolnavii. In dreapta – cei apţi pentru muncă şi care se pot deplasa pe jos până în lagăr.

— Coloana din slânga poate porni spre maşini – aproba Mengele, imediat după constituirea coloanelor, şi arăta cu mina în direcţia de urmat. La câteva sute de metri se vedea, într­adevăr, o maşină. Dar numai una i având însă pe ea însemnul Crucii Roşii, îi liniştea şi pe cei mai neîncrezători.

În clipa în care coloana din stânga se punea în mişcare, pe peron se dezlănţuia vacarmul. Izbucneau ţipete şi plânsete, rugăciuni şi blesteme. Cei din stânga încercau să­şi ia rămas bun de la cei din dreapta care, deocamdată, rămâneau pe loc.

SS­iştii făceau eforturi să prevină panica. Repetau întruna, pe un ton liniştit, politicos:

— Fiţi calmi! Nu vă agitaţi. Peste câteva ore veţi fi din nou împreună I Coloana trecea prin faţa căpitanului SS doctor Josef Mengele, care cu zâmbetul pe buze urmărea dacă indicaţiile lui au fost respectate.

Când într­un rând apărea câte o mamă tânără, în plină putere de muncă, SS­iştii se îndreptau grăbiţi spre ea.

— Doamnă, dumneavoastră păreţi sănătoasă, vă rugăm să lăsaţi copilul din braţe, să­1 daţi bunicii ori bunicului şi să treceţi în coloana din dreapta.

— Nu, nu­1 las singur. Mai bine mor, dar de copil nu mă despart –

izbucnea, disperată, tânăra mamă.

— Nu înţeleg de ce vă alarmaţi, doamnă. Noi nu insistăm, a fost doar o părere, calma situaţia Mengele şi coloana îşi continua drumul. Înainta încet.