📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Parcă se târa. Erau bătrâni paralizaţi, care abia puteau fi duşi de alţii. Mame cu câte doi copii în braţe ţipau după al treilea, rătăcit în acea învălmăşeală de oameni. Altele erau trase înapoi de copii ce plângeau că şi­au uitat mingea în vagon şi nu vor mai avea cu ce să se joace. Unii, mai în vârstă, se certau din pricina medicamentelor lăsate în rucsac sau a actelor de identitate pe care, în mare grabă, le­au lăsat, cu poşetă cu tot, în vagon.

Şi astfel, coloana din stânga (într­una din ele s­a aflat şi mama cu cei doi fraţi gemeni ai mei, care nu împliniseră încă 14 ani, şi cu. Mezinul familiei, Valentin, în vârstă de 8 ani), toate coloanele din sjriga, formate din toate transporturile sosite la Birkenau­Auschwitz din toate colţurile Europei, se târau încet – plângând, ţipând, rugmdu­se şi blestemând – direct în camerele de gazare ale unuia din cele patru crematorii ce ardeau zi şi noapte.

De­a lungul drumului, până la camerele de gazare ce aşteptau cu uşile deschise, bătrânii şi bolnavii, mamele şi co­piii nu întâlneau nici un camion, nici un autobuz. Maşina cu însemnul Crucii Roşu, spre care arăta cu mina căpitanul SS doctor Mengele. Exista în mod real. O întâlneau. Dar în ea nu se urca nimeni, niciodată. Nici un copii, nici un bolnav.

Nu era loc. Maşina cu însemnul Crucii Roşii era plină cu cutii. Cutii cilindrice, cu inscripţia Gittgas, gaz otrăvitor.

Cantitatea necesară pentru asfixierea celor din coloană.

GRUNDli

În lagărele de concentrare, bătaia” reprezenta cel mai cotidian, cel mai statornic fenomen. 11 concura doar foamea.

În nici un lagăr nu era limita! Numărul retor ce puteau fi ucişi într­o zi, darmite bătuţi.

Toţi Kapo, toţi BlocMlfes/er­ii şi Verfrefer­ii, toţi Lagerältester­ü băteau cu şi fără motive, băteau crunt şi permanent, SS­iştilor însă le plăcea să pozeze în oameni corecţi, ce respectă legile lagărului, pe care ei înşişi le­au instituit.

Băteau şi ei crunt şi permanent, dar totdeauna, „aus guten Gründen”, „din motive bine întemeiate”. Spre norocul lor, motive găseau uşor, în fiecare zi. Cele mai multe motive erau legate de ţinuta noastră de Häftling.

A trece în haine murdare pe lângă un SS­ist însemna o insultă la adresa acestuia, deci ein Grund, un motiv, pentru a fi bătut. În lagăr nu exista apă

pentru a­ţi curăţa hainele: o dată puse pe tine, la intrarea în lagăr, nu le mai dezbrăca! Decât pe timpul selecţionărilor pentru camerele de gazare şi înainte de a fi dus la crematoriu.

Lipsa unui nasture era un semn al neglijenţei, ein anderer Grund, un alt motiv pentru a fi bătut. Dar cât am fost în lagăr n­am văzut ac şi aţă. Am şi uitat cum arată. D/e Mütze, boneta, ţinută prea pe ochi, prea pe spate, prea spre dreapta, prea spre stânga, prea pe mijloc constituiau ein neuer Grund, un nou motiv pentru a fi bătuţi.

Şi mai numeroase erau motivele legate de salutul dat SS­iştilor. Trecerea unui SS­ist conţinea în sine un şir inepuizabil de Gründe, de motive, pentru a fi bătut. Te­ai oprit în poziţie de drepţi prea departe sau prea aproape; te­âi descoperit prea repede sau prea încet; ai privit încruntat ori ai zâmbit ironic, ţiai mişcat mâna, ori capul, sau ai clipit prea des din ochi.

SS­Standartentührer­ul Ziereis, ' comandant de lagăr, a recunoscut în scris că: „Deşi toate pedepsele cu bătaia trebuiau să fie confirmate. Adeseori iam bătut pe deţinuţi pe şezut din plăcere”. Da, plăcerea unui SS­ist era ein guter Grund, un motiv întemeiat, pentru schingiuirea Häftling­ilor.

SS­Scharführer­ul Josef Niedermeyer a declarat Ia proces că el i­a bătut pe deţinuţi pentru că „Mauthauscn era un loc unde trebuiau să moară cât mai mulţi deţinuţi. Cu putinţă” Or, până şi ultimul SS­ist ştia că, fără bătaie, fără

schingiuiri, ritmul morţii nu putea fi accelerat. Ein anderer Grund, un alt motiv, mai întemeiat, nici nu putea fi descoperit.

Uşurinţa cu care SS­iştii găseau Gründe, motive, pentru a bate a fost reliefată cel mai limpede de SS­istul Gustav Sorge, ajuns din şef de bloc comandant de lagăr tocmai datorită zelului şi inventivităţii sale în schingiuirea şi torturarea I lăitling­ilor.

Procurorul; Corespund realităţii depoziţiile dumneavoastră că băteaţi zilnic deţinuţii?

Sorge: Da, ele corespund adevărului.

Procurorul: Dacă un om tuşea, îl băteai?

Sorge: Dacă un om tuşea sau făcea o mină neprietenoasă, îl băteam.

Procurorul: Şi dacă era voios şi avea o mină prietenoasă, tot îl băteaţi? „

Sorge: Şi atunci găseam motive pentru a­1 bate.

Procurorul: Aşadar, dumneavoastră aţi bătut oameni când aveau mine nemulţumite, când nu erau voioşi, cât şi atunci când erau voioşi?

Sorge; Da, niciodată nu mi­a fost greu să găsesc Gründe, motive, pentru bătaie.

Dar nu numai pentru, a bate, ci şi. Pentru a ucide se găseau, „Gründe, motive, cu mare uşurinţă. In Bunlter­ul de la Bwlienwald, şeful acestuia, Hauptscharführer­ul Sommer, prefera, pentru orice motiv, pedeapsa cu moartea. Chiar când stabileau alte măsuri, aplicarea lor ţintea tot moartea.

„Privitul pe fereastra celulei – arată Kogon în cartea sa – aducea după

sine în mod cert moartea deţinutului. Dacă Sommer surprindea pe cineva uitându­se afară, ori îl lovea până îl omora, ori îl „lichida„ cu o injecţie. Aceeaşi pedeapsă îl ameninţa pe cel pe care îl prindea citind dintr­o bucăţică de ziar ce fusese distribuită ca hârtie de toaletă. Aşa s­a întâmpla t, de pildă, cu un deţinut pe nume Fischer, care cuca dintr­un caiet vechi, găsit la closet. De asemenea, era interzis să umbli încoace şi încolo p>; în celulă (în poziţie de

„drepţi„ trebuia să priveşti spre uşă, de la ora cinci dimineaţa până la zece seara. Vizeta din uşă avea o lentilă măritoare, pun care se putea observa orice mişcare. Cine era prins se alegea cu 25 de ciomege. Iarna se obişnuia să se toarne apa rece” peste deţinut. Îmbrăcămintea urma să se „usuce” pe corp, în timp ce deţinutul dormea pe cimentul gol”.

La fel de arbitrar şi cinic se stabileau motive pentru trimiterea deţinuţilor în Bunker unde şansa supravieţuirii era aproape inexistentă. Astfel ajungeau acolo; evrei prinşi că fumează în timpul lucrului sau consideraţi că sunt leneşi ori pur şi simplu suspectaţi de o vină imaginară. „într­o zi friguroasă de iarnă, trei deţinuţi duceau cocs în beci la instalaţia de încălzire. Pentru a se mai dezmorţi niţel, ei s­au oprit acolo câteva minute, unde au fost surprinşi de Sommer. T­a luat cu el în Bunker şi i­a omorât. Dacă atunci când soţia comandantului, lise Koch, trecea călare, un deţinut îşi ridica ochii de la lucrul pe care îl făcea, ea îi nota numărul şi nefericitul trecea în Bunker, deoarece o privise cu neruşinare pe „comandanta„. Dacă scăpa numai cu o injecţie mortală, se putea socoti norocos”.

Da, pentru SS­işti era uşor, extrem de uşor să găsească Gründe, motive pentru ca să ne bată, să ne schingiuiască, să ne ucidă, în timp ce pentru noi, pentru Hăltling­i era extrem „de greu, inimaginabil de greu să găsim Griinde, motive ca să suportăm, să rezistăm. ­

GUSEN II

Barăcile mizere construite pe un teren mlăştinos lângă o uriaşă carieră

de piatră, la numai o oră depărtare de Mauthausen, înconjurate cu sârmă

ghimpată, cu gherete, SS­işti şi câini­lup şi denumite Gusen II erau sortite să­

şi piardă urma printre miile de lagăre anexe şi Kommando­uii ce apăruseră la începutul anilor '40 pe lângă toate lagărele centrale de exterminare.

SS­iştii de la Gusen II însă au avut ambiţia ca lagărul lor, să fie bine fixat în istoria KZ­urilor. Şi au reuşit. Performanţa care le­a adus faima – lor şi lagărului pe care­1 conduceau – a constat în faptul că, deşi lipsit de camere de gazare, de orice instalaţie specială pentru exterminări în masă, ritmul morţii de aici 1­a depăşit pe cel din Mauthausen, „lagărul­matcă” de care aparţinea şi care îşi dobândise „renumele” de „moară de măcinat vieţi”.

La aceasta se mai adăuga faptul că aici, pe lângă metodele de asasinare cunoscute şi aplicate în toate lagărele de concentrare, datorită „ingeniozităţii”

SS­UnterschaitQhrer­ului Heintz Jentsch, se practica o metodă necunoscută şi neutilizată în nici un alt lagăr „baia mortală”.