📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Am încercat, ani la rând, după eliberare, să aflu prin ce metode s­a realizat ritmul record al asasinării. „Curiozitatea” mea nu era gratuită. În acest lagăr a fost ucis tata. Demersurile pe care le­am făcut n­au dat nici un rezultat.

Supravieţuitori ai „micului infern” de la Gusen II au fost extrem de puţini. Am reuşit să întâlnesc unul singur. Iar foştii zbiri n­au vrut să vorbească.

Rudol'f Hoss, comandantul de la Bh­kenma­Auschwitz, înainte de a fi spâmzuirat a descris, până la amănunt, funcţionarea „fabricii morţii” de care şi­a legat numele. Franz Ziereis, înainte de a muri, a consemna* şi el fărădelegile din lagărul Mauthausen, pe care 1­a comandai SS~Hawpfstupimiuhrer­vil Fritz Seidler, ultimul comandant dte la Giiiseit, a preferat să se sinucidă. Dintre cei 2000 de SS­işti care au măcelărit la Guseţt, doar câţiva – pot fi număraţii pe degetele de la două mâini – au fost prinşi şi judecaţi”. Iar ei au tăcut ori au negat. Vetter, Lagerwzt­vtl, medicul lagărului, na vrut să recunoască nimic. HmUtling­ii care i­au servit dreot cobai şi cărora lea injectat puroi flegmonic în plămânj n­au putut depune mărturie. Vetter îşi lichida, fără excepţie, toţi cobaii imediat după terminarea experienţei. Nu l­au putut acuza nici cei asasinaţi de el prin injecţii otrăvitoare. Iar ecoul blestemelor muribunzilor siliţi de Vetter să alerge prin zăpadă până la prăbuşire se stinseseră de mult.

Tata a avut nevoie de sprijinul1 medical al lui Vetter, o singură dată. In Ioc de Revter, a fost trimis într­un alt lagăr care dispunea de camere de gazare.

Despre tata n­am putut descoperi nimic altceva. Tot cercetând „istoria”

lagărului Gusen II, am aflat însă că unul1 din foştii comandanţi ai acestuia, Max Pauscfe, a fost spânzurat, după eliberare, la Landsberg, nu departe de lagărul ale cărui garduri de sârmă ghimpată am apucat să Ie văd prăbuşinduse şi peste care, la: 27 aprilie 1945, am păşit din moarte spre viaţă.

HARTHEIM

Impunătorul castel Hartheim, din provincia Oberdonau, a fost ales drept loc pentru executarea celui mai ticălos ordin al iui Hitler: suprimarea bolnavilor incurabili şi a alienaţilor mintali. Având în faţă perspectiva dată de Fiihrer –

exterminarea unor popoare şi rase întregi – SS­iştii au folosit lichidarea în Hartheim a zeci de mii de bolnavi neajutoraţi pentru a experimenta, „pe baze ştiinţifice”, asfixierea în masă prin utilizarea unor gaze. Toxice. Cea de a treia misiune a impunătorului castel era să „dea o mână de ajutor” lagărului de la Mauthausen care nu avea instalaţii suficiente pentru a­şi extermina Hăitling­h în ritmul dorit. „

SS­StandarteniiLhrer­ul Franz Ziereis, ultimul comandant al lagărului de concentrare Mauthausen, a scris în depoziţia sa: „Grupp­enfâiftrer­ul Gliicks a

„dat dispoziţie Ca deţinuţii siâbiţi să fie declaraţi alienaţi mintali şi exterminaţi într­o mare instalaţie de gazare. Această localitate se numeşte Hartheim şi se află ia o distanţă de 10 km de Linz în direcţia Passau. În lagăr se anunţa că

deţinuţii au murit de. Moarle naturală. Certificatele de deces ale deţinuţilor care plecau cu tiansportul erau completate în prealabil, pe când se aflau încă în viaţă, de către secţia politică a lagărului de concentrareCuscri. /

Nici un bolnav sosit la Uaitlicim, nici un llăfiling trimis de la Mauthausen nu a ieşit viu pe poarta castelului.

Berlinul era convins că „tratamentele”' din subsolurile impunătorului şi romanticului castel nu se vor afla niciodată.

Când prăbuşirea a devenit iminentă, de la centru s­a dat ordin ca la Hartheim să se şteargă orice urmă compromiţătoare. Începând cu 13 decembrie 1944 – după cum a declarat la proces acuzatul Hans Marsalek 20 de zidari şi tâmplari au lucrat zi şi noapte, „să distrugă crematoriul, să demoleze coşul şi celelalte instalaţii tehnice existente, să facă numeroase uşi şi ferestre noi la camera ele gazare şi în alte locuri şi să execute tot felul de lucrări de grădinărie.”

Când trupele americane au pătruns în castel, acesta devenise un azil select. Se aflau acolo 35 de copii şi şase educatoare.

Comandantul castelului, Rudolf Lohnauer, care îşi rezervase privilegiul de a da drumul la gaz, cu propria­i mână, ori de câte ori avea loc asfixierea unui lot de bolnavi sau de Hăitling­i, s­a sinucis. Cei mai mulţi dintre călăi au dispărut.

Crimele au fost date la iveală de către unul din zbirii mărunţi ai castelului, fochistul crematoriului, Vinzenz Nobel.

Moartea ca meserie i se părea un lucru atât de firesc acestui zbir ajuns la Hattheim prin protecţia fratelui său Gustav Nobel, general­maior în SS, încât, înainte de a fi spânzurat, a declarat în scris cu seninătate: „Imediat ce sosea un grup de deţinuţi să fie gazat, îi dădeam jos din maşini şi îi puneam să se dezbrace. Sarcina mea era să am grijă să nu evadeze nimeni înainte de a fi dus la camera de gazare. După ce erau fotografiaţi, îi conduceam pe cei condamnaţi la camera de gazare şi îi lichidam acolo. Doctorul Lohnauer dădea drumul gazului în cameră. După aceea scoteam trupurile din camera de gazare şi le ardeam în crematoriu.”

Impunătorul şi romanticul castel Hartheim, din apropierea oraşului Linz

– transformat în laborator de „cercetare ştiinţifică” a exterminării rapide ­> a produs între 1940 şi 1944, prin ucidere şi împuşcare, aproximativ 30000 de cadavre.

HAFTLING

Om scos din rândurile oamenilor ş'i internat într­un lagăr de concentrare nazist. Om care hu mai este considerat om.

Om căruia i s­au anulat toate drepturile. Dreptul de a iubi, de a avea familie, de a se plimba, de a avea amintiri.

Dreptul de a gândi, de a protesta, de a acţiona. Dreptul de a purta un nume.

Om căruia i s­a anulat dreptul de a fi om. Dreptul de a spera. Dreptul de a trăi.

Om nerecunoscut şi neapărat de nimeni. Nici de sfatul din care a fost deportat, nici de Kcj'ch­ul fascist care 1­a deportat. De nici un for de pe glob.

De nici o lege interna” ţionalu.

Om hăituit, arestat, schingiuit de Gestapo. Împuşcat di SS­işti. Asfixiat în camera de gazare. Ars în crematorii.

Om căruia i­au fost exterminaţi părinţii, fraţii, toate rudele, prietenii şi cunoscuţii.

Om în care a fost ucis tot ce aparţine de om, dar a supravieţuit totuşi ca OM.

HIMMLER

Călău prin vocaţie, Heinrich Himmler organiza asasinatele din pasiune şi calcul. Contrar lui Goring, nu­i plăcea să se afişeze în public, să facă paradă de ranguri, titluri, decoraţii şi bogăţiile jefuite. Instalat în camera nr. 318, la etajul IV, în faimoasa clădire de pe Prinz Albertstrasse nr. 8, din Berlin, dirija asasinatele – de la uciderile individuale până la exterminările în masă – în toată

Europa şi chiar pe celelalte continente.

Îşi privea subordonaţii cu ochi ficşi, acoperiţi de lentilele pince­nez­ului, şi le ordona – în timp ce­şi mângâia mustăcioara – locul, proporţiile şi ritmul exterminărilor.

Uneori avea senzaţia că sângele victimelor îl stropesc, îl mânjesc. „Inima lui de măcelar”, cum i­o caracterizase unui din fondatorii partidului nazist, Gregor Strasser, nu se sinchisea, îl deranja totuşi, pedant cum era, că cineva ar putea observa petele de sânge de pe trupul său. De aceea, iocul său preferat pentru studierea dosarelor şi hotărârea execuţiilor nu era camera nr. 318 de la etajul IV, ci un apartament compus din două mici încăperi amenajate la subsolul aceleiaşi clădiri. Îşi aroga descoperirea că asasinatele cu cât sunt de proporţii mai mari cu atât se cer iniţiate, planificate şi dirijate mai pe ascuns, în taină.

Nu avea nici 30 de ani când, în 1929, s­a cocoţat în vârful SS ului. În 1927, la întemeierea sa, Schutz­Stafiei J­ul, SS­ul, cuprindea abia 280 de membri. Peste doi ani, ' numărul lor crescuse la 52000. Heinrich Himmler a făcut apoi din SS cea mai monstruoasă instituţie de teroare, un aparat de ucidere cu zeci şi zeci de ramificaţii, dispunând de o armată de ucigaşi ce ajunsese la câteva sute de mii. Acaparase şi înglobase 1 Irupe de proiecţie.

Gestapo­vi şi SD '­ül, toate organismele, şi nu erau puţine, ce se ocupau de supravegherea şi lichidarea oamenilor care aveau, erau denunţaţi ori bănuiţi că au în cap alte idei, alte gânduri decât cele debitate de Führei. La baza SSului a pus două principii: selecţia rasială şi supunerea oarbă. Cel care va fi necredincios, fie numai cu gândul, va fi izgonit din SS şi vom avea grijă –

ameninţa lugubru Himmler – să dispară din lumea celor vii.

Ober­călău peste o armată de călăi, Himmler îşi asumase o grămadă de funcţii: Reichsführer SS, şef al Gesiapo­ului, ministru de interne, ReichsleiteT