📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Foamea, însă, nu înceta nici noaptea. Istoviţi, sleiţi de orice vlagă, ne prăbuşeam pe cimentul gol şi adormeam imediat. In somn uitam de crematorii, de SSişti, de rănile de peste zi. Dar foamea ne durea atât de tare, încât ne trezeam plângând în plină noapte.

Eram stăpâniţi de o foame îndelungată, statornică, totală, cumplită, feroce. Era o foame care îţi anihila raţiunea te desprindea din speţa umană, te transforma în fiară. La BirkenauAuschwitz, în celelalte lagăre de concentrare er^u m>i zeci de mii, sute de mii de HăftUng­care de un an. De dor de, trei, unii de patru sau cinci ani nu mai mâncaseră o singură dată pe săturate.

Când o coloană de Häftling­i, trecând pe lângă o clădire în care erau cazaţi SS­işti, zăreau nişte coji de cartofi aruncare la gunoi, se năpusteau asupra locului sfidând orice pericol. Şi oricât de turbat lovea Kapo cu bâta lui noduroasă peste trupurile învălmăşite, ordinea nu se putea restabili până nu terminau de scotocit întreaga grămadă de gunOi.

Am văzut nu puţini deţinuţi care nu s­au lăsat călcaţi în picioare, care au rezistat tuturor loviturilor, păstrându­şi verticalitatea şi care au fost fonfi de SS­işti, în cele din urmă, prin llunger, prin foame. Da, au fost Häftling­t caic ciu asistat la exterminarea' întregii lor familii şi au continuat să înfrunte cu capul sus fascismul; care, supuşi la cele mai infernale torturi, au continuat să­

şi păstreze demnitatea, n­au cedat, h­au trădai, dar care, până la urmă, după

ani de foame animalică, chinuitoare, dezumanizaţi, au decăzut în aşa giad îm ii au fost în stare sa fure unicul cartof din mina­bolnavilor, a muribunzilor.

După Zyklon B, folosi în camerele de gazare de la Birkenou­Auschwitz, der Hungcr, foamea, a făcut cele mai mari ravagii în rândurile Ilăfllinq­dor. Au murit de foame cu i°'eile, cu sutele, cu miile în toate lagărele dc concentrare De la înfiinţarea şi până la prăbuşirea lor. Şi încă o zi şi o noapte după aceea.

La Landsberg, în dimineaţa zilei de 27 aprilie, când şi­au dat seama că

turnurile de pază sunt goale, deţinuţii s­au năpustit astipra magaziei de alimente a SS­iştilor. Au început să mănânce. Mâncau cu o lăcomie feroce. Naveau răbdare să mestece. Înghiţeau bucăţi enorme de pâine, de margarina, de crenvurşti, de marmeladă. Apoi au dat de conserve.

Le­au spart cu toporul şi au început să le înfulece. În sfârşit, au găsit carnea. Au fript­o la focul barăcilor ce ardeau (dinamitate vde ultimii SS­işti care au părăsit lagărul). Ospăţul a continuat până s­a lăsat întunericul. O dată

cu noaptea, foştii deţinuţi au început să fie chinuiţi de nişte crampe de o violenţă insuportabilă. Chirciţi de durere, urlau neputincioşi.

Unii dintre ei, până să se lumineze de ziuă, până să vină Crucea Roşie, nau mai fost în viaţă.

Der Hunger, teribila foame din lagărele de concenlrare, şi­a completat victimele încă o zi şi 6 noapte după eliberare.

ILSE KOCH lise Koch era numele cu care figura în actele de identitate.

Lise îi spunea Karl Otto Koch, bărbatul tei, comandant al lagărului de concentrare Buchenwald.

Tot lise o alintau şi amanţii – SS­işti superiori şi inferiori din comanda lagărului.

Häftling­ii îi spuneau 1 căţea.

A devenit cunoscută în toate lagărele de concentrare şi, ulterior, în Europa şi în întreaga lume sub, numele: cafeaua de! A Buchenwald.

Lise avea multe capricii. Pe cât de extravagante, pe atât de criminale. Şi toate i­au fost satisfăcute.

Li plăcea să călărească. Un grup de amanţi i­a oferit – cadou colectiv – o mânză. A cerut să i se construiască, cât ai bate din palme, un manej., Hăttlingii au lucrat zi şi noapte, izbiţi fără întrerupere cu bâtele de către Kapo, cu cravaşele de către SS­işti, să nu slăbească ritmul. 30 de Häftling­i au plătit cu viaţa, dar manejul, împodobit cu lambriuri şi oglinzi, a fost gata la termenul dorit, lise şi­a putut începe evoluţiile admirată de amanţi şi acompaniată de corul Hăttlâng­iloT înghiontiţi mereu cu patul puştii să cânte cu mai multă

vigoare.

Lise se da în vânt după aur, după bijuterii, după valută forte. Ca să­i satisfacă şi această dorinţă, bărbatul ei, Karl O to Koch, comandantul lagărului, a furat asemenea cantităţi de aur, provenit din dantura cadavrelor, şi­a însuşii atâtea inele, smulse din degetele victimelor, şi atâţia cercei, rupţi din urechile deţinutelor, încât până şi SS­ul – corupt în toţi porii lui, de jos de la ultimul Schariuhrer până la cei mai simandicoşi. Brigadeníührer M – s­a simţit obligat să­1 aresteze, să­1 judece şi să­1 împuşte.

Comandanta cobora des printre deţinuţi. Suferinţele ia care> erau supuşi, groaza care li se citea în ochi, ţipetele lor de durere o excitau, îi dădeau vitalitate, o făceau să se simtă stăpână. O deranja doar mirosul lagărului. Un miros de sânge amestecat, cu duhoare de cadavru. Il simţea şi după cé părăsea lagărul. Scăpa de el umplându­şi baia nu” cu apă, ci cu vin de Madera. Uneori cu lapte. Dar baia în vin de Madera îi plăcea mai mult. Ii aţâţa pielea.

Marea plăcere a căţelei de la Buchenwald au fost însă, de la bun început, şi au rămas bibelourile din piele de om tatuată.

SS­iştii din comanda lagărului, de la amanţi până la soţ, vrând să­i intre în graţii sau să i le plătească, au dezvoltat o adevărată manufactură a acestor obiecte. Se confecţionau din piele de om învelitori de pudriere şi abajururi pentru veioze, coperţi de cărţi şi portmonee, tocuri de bricege şi mănuşi de damă, fel de fel de suveniruri.

Pieile jupuite de pe cadavre erau tăbăcite în baraca nr. 2.

Bibelourile confecţionate se ofereau cadou înalţilor oaspeţi din SS. Ele constituiau specialitatea lagărului. Invenţia­capríciu a Usei Koch.

Pentru lampa de pe biroul soţului ei, Use a pus să se tăbăcească o suprafaţă mare de piele de om, să se tatueze şi să se confecţioneze din ea uh abajur unicat. Drept suport a indicat un femur. Considera însă că tatuajul făcut pe o piele tăbăcită nu se poate compara cu cel natural, adică < u cel aplicat pe o „piele vie”. De aceea, în colecţia ei, căţeaua de la Buchenwald nu admitea decât obiecte din piele de >m ' tatuată „pe viu”. IŞtiind acest lucru, SSiştii şi, îndeosebi, doctorul Hoven Wlademar, amantul nr. 1 al lisei, analiza cu grijă trupurile despuiate ale deţinuţilor nou sosiţi la Buchenwald. Când descoperea „scene artistice” ori simple inscripţii tatuate pe diferite părţi ale corpului, cazurile erau prezentate fisei. Fosta dactilografă angajată la o fabrică

de ţigări, ajunsă comandanta, decidea dacă­i place sau nu tatuajul. Preferinţa ei era falală. Flafr/ing­ului i se ordona ><i se prezinte la infirmerie. Acolo. Kar.) Reigs, Kgpo­ul favorit al căţelei de la Buchenwald, îi făcea o injecţie cu fenol în inimă, încă în aceeaşi zi cadavrul era dus în sala de. Disecţie.

SS­iştii, specialişti în medicină patologică, jupiuau supra­

!' J General­maior în SS.

Fata de piele tatuata şi o trimiteau la tăbăcit ca apoi să fie olerită lisei.

Cu cizme de călărie în picioare, cu mănuşi din piele de om în mâna stângă (avea trei perechi şi toate trei erau confecţionate din piele de om tatuată.pe viu”). In dreapta cu o cravaşa din vână de bou, căţeaua de la Buchenwald se simţea curajoasă, era arogantă şi sfidătoare.

În 1947, în faţa tribunalului – a fost judecată în zona americană – i­a pierit curajul şi, pentru a scăpa, a trişat, ca orice cocotă. Deşi bărbatul ei fusese de mult împuşcat, deşi se afla de mai bine de un an izolată într­o celulă

a închisorii, ea a rămas însărcinată şi, în virtutea legilor americane, n­a putut fi condamnată la moarte.

, După doi ani a fost pusă în libertate.

Ulterior, după constituirea Republicii Federale Germania, a fost din nou arestată şi judecată. Condamnată la închisoare pe viaţă, s­a sinucis în 1967.

Motivul sinuciderii a rămas necunoscut. Autorul acestor rânduri crede că­' ntuieşte. Noaptea, în închisoare, de cum adormea, bezna se transforma într­o ceaţă albicioasă, ca laptele în care se scălda la Buchenwald, şi din pereţi se desprindeau (ori intrau prin pereţi, nu­şi dădea bine seama) Hăfiling­ii cu pielea jupuită de pe obraji şi gât, de pe tot corpul. Carnea dezgolită şiroia încă

de sânge. Şi erau mulţi i zeci, sute, mii. Şi toţi se apropiau implacabil de ea din toate părţile. Erau cadavre vii care nu puteau fi trişate. Din faţa lor n­avea unde să se retragă, să se ascundă, decât în moarte.

INJEKTION