📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

Călătorim abia de câteva ore, dar spoiala de civilizaţie, ca să zicem aşa, sa şi luat de pe noi. Din cauza căldurii insuportabile şi a înăbuşitoarei lipse de aer, încetul cu încetul aruncăm totul de pe noi. Numai în combinezoane, femeile se înghesuie fără jenă printre bărbaţi. Codindu­ne, roşind, ne facem nevoile într­un colţ, în găleata anume pregătită. La început, în faţa persoanei care stă pe găleată se ţine un palton sau un alt veşmânt. Dar, pe, măsură ce puterile şi răbdarea se împuţinează, nimeni nu se mai sinchiseşte.

O femeie ţipă de durere şi­şi duce mâna la inimă. Cei din jurul ei încep să

strige îngroziţi. Femeia se bălăngăne când încoace, când încolo. Oamenii se îndepărtează de ea speriaţi, iar femeia dă să se prăvale; dar înainte de a cădea este prinsă. Medicii care se află printre noi constată că pulsul nu­i mnj bate”.

Într­un astfel de JudenTâansport, transport de evrei, cel dc­: d cincilea, care la 6 iunie 1944 a pornit din Clujul cotropit atunci de bnr'hvsti, jn penultimul vagon, laolaltă cu alţi

C­Uu i iu ~. /

70, mă aflam şi eu, cu părinţii şi fraţii mei. În vagon nu te puteai mişca din cauza teribilei înghesuieli de' oameni, geamantane, rucsacuri, de tot felul de boarfe trântite de­a valma. Nu se mai ştia care balot al cui era. Copiii plângeau.

Unul era bolnav, pe celălalt îl chinuia setea. Unul vroia cu tot dinadinsul să se joace pe­afară. N­avea cum să înţeleagă că pentru el jocul se isprăvise pentru totdeauna.

Aerul devenise insuportabil. Oamenii îşi făceau necesităţile în lighene, în găleţi, dar ele nu puteau fi deşertate. Nici cadavrele n­aveai cum le scoate din vagoane. Uşile erau ferecate. Zăpuşeala amplifica duhoarea. Mamele, având senzaţia că li se sufocă copiii, ţipau după aer. În cea de­a treia zi, în vagon nu mai aveam un strop de apă. Era pe terminate şi mâncarea. Bătrânii se rugau şi blestemau. Copiii plângeau.

Îndemnurile la calm şi speranţă se întretăiau cu exclamaţii deznădăjduite, isterice. Şi trenul nu se mai oprea, tşi continua goana nebună în noaptea fascistă.

În cea de­a patra zi, locomotiva trenului nostru, care s­a strecurat hoţeşte prin oraşele Ungariei şi satele Cehoslovaciei, prin pădurile Poloniei, s­a oprit, dând drumul la un şuierat strident, prelung, lugubru. Am tresărit cu toţii. Ne­am înghesuit spre uşa vagonului bucuroşi că, în sfârşit, am sosit, dar şi cuprinşi de nelinişte, de presimţiri sumbre. Prin crăpăturile uşii şi ale peretelui vagonului am privit afară. Ne­am cutremurat. Peste tot numai garduri de sârmă ghimpată. Numai barăci şi turnuri de pază cu ŞS­işti ţinând mâna pe trăgaci.

Intre barăci, mii, zeci de mii de' oameni, îmbrăcaţi toţi în haine vărgate.

Peste ei plutea un fum negru, înecăcios. Plutea în uriaşe rotocoale cenuşii, negre, prevestind ceva groaznic

Ajunsesem la Birkenau­Auschwitz. Era 9 iunie 1944, în Jur de ora 11. Trăiam ultimele clipe împreună: fraţi şi surori, părinţi şi ctvh<„! J

JUDENVERFOLGUNG (1

Die Judenverfolgung, prigonirea evreilor din Reich­anazist a început, în martie 1933, prin ­blocarea intrărilor magazinelor şi prăvăliilor proprietate evreiască de către oameni din S. A. şi s­a terminat, peste câţiva ani, prin deschiderea uşilor camerelor de gazare de la Birkenau­Auschwitz In faţa nesfârşitelor coloane de evrei deportaţi din Întreaga Europă cotropită de hitlerişti.

Din martie 1933, an de an, lună de lună; săptămâna de săptămână şi, în unele perioade, zi de zi, ziarele anunţau noi măsuri care amplificau şi generalizau die Judenvertolgung, prigonirea evreilor.

Blocarea intrărilor magazinelor şi prăvăliilor evreieşti a fost urmată, succesiv, de boicotarea obligatorie a acestora de la 10 dimineaţa până seara, de interzicerea ca evreii să mai exploateze magazine de vânzare' cu amănuntul, case de expediţii, întreprinderi meşteşugăreşti, firme comerciale, întreprinderi agricole, precum şi să facă negoţ în pieţe, târguri şi la expoziţii. De desfiinţarea tuturor întreprinderilor evreieşti şi arienizarea lor.

Excluderea evreilor din celelalte domenii de activitate a început prin rezilierea contractelor de muncă ale medicilor evrei din spitalele din Berlin. Au urmat: concedierea forţată a judecătorilor şi procurorilor, retragerea tuturor evreilor a dreptului de a ocupa orice funcţie publică, demisionarea forţată a tuturor medicilor din spitalele Reich­ului, nerecunoaşterea atestatelor lor, interzicerea avocaţilor evrei, abrogarea tuturor excepţiilor acordate iniţial unor evrei pe motiv că taţii ori fiii lor au luptat şi au căzut pe front în primul război mondial. Apoi, evreii au fost interzişi din activitatea de pază, din birourile de informare, comerţul cu terenuri, administrarea caselor, practicarea meşteşugurilor ambulante şi comerţului ambulant.

Referindu­se la numeroasele legi, decrete şi dispoziţii antievreieşti, Gobbels a declarat emfatic în faţa presei internaţionale: „Reglementarea legală

reprezintă metoda cea mai loială şi mai umană”. În virtutea acestei loialităţi şi umanităţi, evreilor din Reich le­a fost interzis succesiv: să frecventeze staţiunile balneare, plajele, râurile, lacurile. Să frecventeze teatrele, cinematografele, concertele, expoziţiile. Apoi şi sălile de lectură, bibliotecile, muzeele, terenurile sportive, băile sub cerul liber. Să'folosească vagoanele de dormit şi vagoanelerestaurant.

Tot sub auspiciile loialităţii şi umanităţii naziste a fost interzisă literatura evreiască şi democratică. In pieţele oraşelor, flăcările mistuiau cărţile lui August Bebel, Karl Liebknecht şi Karl Marx, ale lui Lion Feuchtwanger, Egon Erwin Kisch, Thomas Mann şi Erich Măria Remargue.

În întreg Reieh­ul, pe clădiri, în vitrine, la intrarea ta localităţi, în parcuri, pe bănci, pe uşile localurilor publice, pe străzi s­au înmulţit tăbliţele şi afişele cu inscripţiile. Interzis evreilor„ sau „Numai pentru arienii. Ele au dispărut, ca

prin. Farmec, din întreg Berlinul în august 1936, însă doar pe timpul cât au ţinut Jocurile Olimpice. Imediat după aceea, au reapărut cu o frecvenţă şi mai obsedantă.

Göbbels a avut cinismul incrediBil de a se referi la loialitate şi umanitate când, în Reich, tinerii evrei aveau dreptul să frecventeze şcolile doar în proporţie de 1,5%, dar cu interdicţia de a participa, în afara cursurilor, la serbări, excursii, vizionări de spectacole sau jocuri sportive organizate de şcolile respective, ca, ulterior, să fie eliminaţi toţi, fără excepţie, din orice formă de învăţământ; când diplomele de medic, de avocat, de farmacist ale evreilor erau declarate nule i când s­au interzis căsătoriile evreilor cu cetăţeni germani, evreul născut din moşi­strămoşi pe malurile Rinului nefiind considerat Reichsbürger, cetăţean al Reich­ului.

Cu acelaşi cinism şi neobrăzare, Hitler a declarat: „Legile de la Nürnberg nu sunt legi antievreieşti, ci progermane”. După Führer, legile adoptate la 15

septembrie 1935, la Nürnberg, potrivit cărora evreii erau scoşi în afara legii şi frustraţi de orice drept, nu aveau nimic antievreiesc. După ce au fost excluşi, treptat, din toate domeniile, după ce li s­a interzis să practice orice profesie, au început să apară decrete şi dispoziţii prin care evreii erau obligaţi să predea tot ce aveau. Întâi toate obiectele de aur, argint, platină, toate pietrele preţioase şi perlele. Apoi autoturismele şi motocicletele. Apoi aparatele de radio. Apoi.

Când li s­a interzis totul şi li s­a luat totul, când nü mai aveau ce să

predea decât viaţa, die Judenverfolgung, prigonirea evreilor, a trecut într­o nouă etapă, denumită „Die Endlösung der Judentrage”, „rezolvarea definitivă a problemei evreieşti” sau, mai direct spus, exterminarea totală a evreilor clin Europa.

JUDENVERFOLGUNG (2) tn prima etapă a. /udenverfo/gting­ului, a prigonirii evreilor, aşa cum s­a arătat în cadrul procesului de la Nürnberg î

„Evreii au fost vârâţi cu forţa în ghetouri şi constrânşi să pres11b teze muncă de ocnaşi; ei au fost lipsiţi de posibilitatea de a se ocupa de meseriile lor; averea lor a fost expropriată i orice viaţă culturală, presa, teatrul şi şcolile le­au fost interzise, iar SD­ul avea sarcina de a­i ţine sub observaţie. Accasta a fost o tutelă sinistră„. Concomitent, toate mijloacele de propagandă erau folosite pentru a debigra pe evrei.

— Pentru a stârni ura împotriva lor, pentru a aţâţa masele la pogromuri, iar organele de poliţie aü primit ordin scris ca „even­' trialele acţiuni împotriva evreilor din partea populaţiei civile Să nu fie preînlâmpinate„. In acelaşi ordin se arăta: „Primul scop fundamental al măsurilor germane trebuie să fie izolarea evreilor de restul populaţiei. Înfăptuind aceasta, trebuie să se procedeze în primul rând la înregistrarea evreilor cu scopul de a­i elimina şi trebuie luate alte măsuri similare.

Apoi urmează să fie introdusă de îndată purtarea unui semn distinctiv, sub forma stelei evreieşti galbene, răpindu­le totodată orice libertate. Ei urmează să fie aduşi în ghetouri, separându­se totodată bărbaţii de femei.

Toate bunurile evreieşti trebuie să fie confiscate, cu excepţia lucrurilor strict necesare unei. Existenţe de mizerie”.

Pe măsura cotropirii de noi teritorii, naziştii au extins Judenverfolgung, prigonirea evreilor, de­a lungul şi de­a latul întregii Europe. Metodele de prigonire experimentate se aplicau cu brutalitate. Amplificată în noile teritorii înglobate în Reich, ca şi în cele invadate ori aflate sub influenţa Berlinului. La Nürnberg s­a prezentat raportul SS Brigadenführetului dr. Staleker adresat lui Himmler în 1942, în care se arăta: „Forţele antisemite au fost instigate la pogromuri împotriva evreilor chiar în primele ore după ocuparea teritoriilor, deşi această instigare s­a dovedit a fi foarte greu realizabilă.

Urmând iÂshcaţiite noastre, poliţia de securitate a vrut să rezolve proolema evreiască în modul cel mai hotărî! Şi cu toate mijloacele posibile.

S­a găsit însă că este de dorit ca funcţionarii poliţiei de securitate să nu apară pe scenă de îndată, cel puţin nu chiar la început, întrucU cruzimea extraordinară a măsurilor luate at fi putui indigna chiar cercurile germane.

Lucrurile trebuiau organizate în aşa fel, încât să se dovedească lumii că însăşi populaţia locală a fost prima care a protestat spontan.”

Die Judenverfolgung, prigonirea evreilor, lua de la an ia an proporţii tot mai mari, iaT cruzimea cu care se desfăşura depăşea orice închipuire. În expunerea sa introductivă la procesul de la Nürnberg, acuzatorul principal din.

Partea

Statelor Unite ale Americii, R. H. Jackson, a declarat „în apus, în ţările ocupate, evreii erau ucişi, iar bunurile lor confiscate. Această campanie şi­a atins însă apogeul cruzimii în răsărit. Evreii răsăriteni au suferit cum n­a mai suferit niciodată vreun alt popor. Despre suferinţele pricinuite lor, organele respective raportau meticulos autorităţilor naziste pentru a­şi arăta devotamentul faţă de planul pazist. Voi invoca numai dovezi care pot arăta' în întregime amploarea proiectului nazist şi a planului general de exterminare a evreilor. Dacă eu singur v­aş relata aceste grozăvii, vi s~ar părea că exagerez, iar cuvintele mele nu sunt demne de crezare. Din fericire, nói nu avem nevoie de relatările altor martori, decât ale germanilor înşişi.