Iam urmărit până când privirea mi jsa înceţoşat. Întâi lam pierdut din ochi pe frăţiorul meu Valentin, care păşea spre crematoriu ţinânduse cu o mână de mama, iar cu cealaltă strângâhduşi tăbliţa la piept. Apoi nu iam mai văzut pe cei doi gemeni, Cornelia şi Cornel. Încă 5 sau poate 10 minute şi contururile tuturor copiilor sau şters, sau pierdut în coloana aceea nesfârşită
de mame, bătrâni şi bolnavi al cărei capăt pătrundea în incinta crematoriului.
Pe rampa morţii de la Birkenau au coborât din vagoanele desferecate sute de mii de copii. La mai puţin de o oră după sos>re se aflau toţi, fără excepţie, în coloana aceea nesf? Tşită ce se târa fără oprire, ţipând. Implorând, plingând şi btcstomând, spre ramWelr de gazare. Aşa că la Birkenau serostea i 54 mereu cuvântul Kinder, copii, dar copii vii, copii care să râdă sau să plângă, copii care să trăiască nu existau. Nici în A, nici în B, nici în C. în nici un lagăr din Birkenau.
Nu existau, deoarece die Kinder, copiii, reprezintă viitorul unui popor, iar în viziunea nazistă, poporul evreu, nu trebuia să mai existe în viitor. A spuso limpede şi răspicat SSReichsiuhrerul Heinrich Himmler, la 6 octombrie 1943, în faţa G'auleiferilor: Nu cred că ar fi raţional să exterminăm evreii adulţi, bărbaţi şi femei. Şi săi lăsăm pe copiii lor în viaţă, ca aceştia să se răzbune pe copiii şi nepoţii noştri. Trebuie săi exterminămşi pe copiii evrei şi să facem să
dispară acest popor tle pe faţa pământului.
Această acţiune este în curs”.
Da, în toamna lui '43, această acţiune era în curs. In vara iui '44, când am sosit eu la Birkenau, acţiunea era pe terminate. La Birkenau, Kinder, copii evrei, sub 14 ani, nu mai existau decât în coloana aceea nesfârşită care, ţipând
şi implorând, plângând şi blestemând, se târa zi şi noapte de pe rampa morţii spre crematoriu.
KINDER (2) începând cu anul 1944, la BirlvenauAuschwffz, cuvântul Kinder, copii, a* fost scos din uz. Nu mai avea ce să semnifice. Cei care supravieţuiseră până atunci au fost exterminaţi. Noii sosiţi, până la vârstă de 14 ani, erau duşi de pe teren direct în camerele de gazare. Deportaţii, lăsaţi provizoriu în viaţă, deveneau toţi Hăitlingi.
Zbirii lagărelor naziste nu făceau distincţie între un copil de 15 am, un adult şi un bătrân. Toţi Hăitlingu erau egali.
Sacii de ciment aveau aceeaşi greutate, indiferent că erau aruncaţi pe spinarea unui copil ori pe a unui adult. Bolovanii erau la fel de mari şi trebuiau căraţi pe aceleaşi serpentine, din zori şi până se întuneca, oricare ar fi fost vârstă celor din Kommando. HăWIngii erau cu toţii – copii şi adulţi deopotrivăi
– bătuţi cu aceleaşi era vase, cu funii împletite din sârmă de grosime similară, foamea, setea, frigul şi bolile secătuau şi măcinau trupurile Hciftlingilor fără
să ţină seama de vârstă acestora. SSiştii izbeau cu bocancul, crav*”a ori patul puştii cu aceeaşi cruzime în orice HaftUng. Vârstă nui interesa. Nici pe Kapo.
După cum ciiniilupi sfâşiau carnea de pe trupurile Hditlingilor rn aceeaşi lăcomie turbată, f; u,; o face vreo deosebire.
În toate lagărele naziste domina aceeaşi lege de fier i Hăfllingii – fie ei copii sau bărbaţi – erau Todeskandidaten, erau candidaţi la moarte. Viu nu trebuia să iasă niciunul din lagăr, indiferent de vârstă la care a intrat pe porţile tui.
, Şi totuşi, au existat deosebiri între copii şi bărbaţi. Deşi toţi Hăfthngii umblau în aceleaşi haine vărgate, zdrenţuite, aveau feţele la fel de îmbăfrinite, cu privirile pierdute, deşi executau aceleaşi munci istovitoare şi suportau aceleaşi torturi, existau totuşi deosebiri.
Când, întinşi pe „capră”, li se aplicau 25. 50. 75. De lovituri, die Kinder, copiii, rezistau mai greu: sângele ţâşnea mai repede, chiar după primele lovituri, iar ţipetele lor erau mai ascuţite. Când se ordonau execuţii în masă, prin împuşcare în ceafă, uneori, pentru a face economie de gloanţe, câte un copil era aruncat de viu în flăcările Scheiteihauienului, ale rugului. Când exterminarea se făcea în camerele de gazare, nu toţi Hăttlingii mureau în aceeaşi clipă.
— Aerul viciinduse de jos In sus, primii se asfixiau totdeauna, die Kinder, copiii i ei formau, de fiecare dată, baza acelei halucinante piramide de cadavre Încleştate unele tn altele; adulţii, bărbaţii, mai Înalţi şi mal puternici, ibătânduse în spasmele morţii, se căţărau spre vârful piramidei după o gură
de aer, fără săşi dea seama că se înalţă sprijininduse pe leşuri de Kinder, de copii.
KONZENTRATIONSLAGER (1)
În anii negri ai fascismului, erau multe cuvinte la auzul cărora milioane de oameni din Germania nazistă şi din ţările cotropite se cutremurau. Era deajuns ca cineva să rostească Gestapo sau SS şi o teribilă spaimă le cuprindea
sufletul. Cuvântul Konzentrationslager, lagăr de concentrare, genera o 1 groază
animalică, paralizantă. Orice om care intra pe poarta unui astfel de lagăr devenea un viitor cadavru.
SSiştii, răsfăţânduşi propriul copil – den Konzentrationslager, lagărul de concentrare – lau denumit K Z, Kaţet.
Primul Konzentrationslager, primul Kaţet, a fost înfiinţat la 60 de zile după venirea Iui Hitler la putere, în cea de a 45a zi de când devenise cancelar.
La 21 martie 1933, cotidianul „Miinc/icner Neucste N achrichten” publica un comunicat semnat de Heinrich Himmler: Miercuri, 22. Martie se va inaugura, în împrejurimile localităţii Dachau, primul lagăr de concentrare, în care vor putea fi adăpostite 5000 de persoane.”. In acelaşi an sa înfiinţat şi KZ
Sachsenhausen. Până la sfârşitul anului fee aflau în lagăre de concentrare 27000 de deţinuţi.
Peste 11 ani, în vara lui 1944, când întreaga Germanie era brăzdată de sârraele ghimpate ale Kafefurilor, numărul deţinuţilor crescuse la câteva milioane, iar crematoriilor dintrun singur lagăr – BirkenauAuschwitz – le trebuiau doar 3 zile pentru a arde 27000 de deţinuţi. În vara lui 1944, când am intrat pe poarta Biritenauului, toate crematoriile funcţionau fără întrerupere, zi şi noapte.
Stăpâniţi de mania ierarhizării şi categorisirii, SSiştii au împărţit până şi lagărele de concentrare în trei categorii. Lagărele din prima categorie erau destinate pentru deţinuţii. Mai puţin periculoşi„, din a doua – pentru cei cu dosar mai încărcat (totuşi, cu şanse de a se reabilita) (aici condiţiile de viaţă şi de muncă erau mult înăsprite. Lagărele de categoria a treia au fost destinate pentru cei a căror. Întoarcere nu era de dorit”, în consecinţă, ele au fost, în fapt, aşa cum di sa şi spus, Knochenmuhlcn, mori de măcinat oase.
Ulterior, diferenţierile sau şters şi toate KZurile au devenit fabrici producătoare de cadavre.
Mania de a ierarhiza şi categorisi a SSiştilor a fost evidentă în primii ani şi în ceea ce priveşte internările în lagărele de concentrare.
Prima categorie care a populat KZurile au fost politicii
— Comuniştii, socialdemocraţii, toţi cei consideraţi sau bănuiţi a fi ostili regimului nazist, toţi antifasciştii. Ulterior o pondere însemnată a politicilor au reprezentato cei deportaţi
— Pe baza decretului Nacht und Nebel, noapte şi pegură – fiind învinuiţi ori suspectaţi de a fi duşmani ai Jce/ciiului.
A urmat categoria criminalilor. Erau divizaţi în două subgrupe; a) cei care îşi ispăşiseră prin închisori şi temniţe fărădelegile. Au fost totuşi din nou arestaţi ca persoane ce nu prezintă încredere şi internaţi în lagăre de concentrare; b) cei care, în timp ceşi executau condamnările de 5, 10, 20 de ani temniţă grea ori chiar de închisoare „pe viaţă, au fosi scoşi din lanţuri şi trimişi în KZuri. Din rând ui lor au fosi recrutaţi cei mai neîndurători Blockălteste, şefi de barăci, şi Kapo:
Apropiaţi de criminali, erau aşanumiţii asociali. In aeeastă categorie oamenii Gestapoului treceau, după bunul lor plac şi fantezista lor interpretare, pe oricine vroiau. Aşa se face că alături de vagabonzi adevăraţi, cerşetori, braconieri, pungaşi, cartofori şi prostituate, alături de mari afacerişti şi mici hoţi de buzunare sau escroci de prin bâlciuri, alături de beţivi notorii, proxeneţi şi dositori de alimente se trezeau în lagăr oameni denunţaţi sau bănuiţi că îşi tratează prost servitoarea naţionalsocialistă sau că nu au salutat destul de politicos pe responsabilul nazist de bloc ori de stradă sau pentru că şeful de la locul de muncă, vrând să ie plătească cine ştie ce poliţă, ia denunţat că „se eschivează de la muncă”.
Cea mai numeroasă categorie, de ordinul multor milioane, o alcătuiau rasialii: evreii şi ţiganii. Delimitarea acestei categorii a dat cea mai puţină
bătaie de cap Gestapoului. Mai ales când era vorba de evrei. Cine era considerat evreu se ştia. Iar evreii trebuiau arestaţi fără discernământ, toţi, până la unul, de peste tot.
Erau considerate categorii aparte: profanatori ai rasei, evrei sau neevrei, care încălcaseră legea apărării purităţii sângeluj de la Nürnberg, Bibeliroseherii (cercetătorii Bibliei), homosexualii, emigranţii care fugiseră din Germania să
sgape de nazism şi au fost prinşi în ţările cotropite, străinii, prizonierii de război etc.