📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

E greu, aproape imposibil să enumeri toate categoriile, deoarece mereu apăreau decrete, circulare, ordine care creau noi categorii. La 25 iulie 1944, în districtul Radom (Polonia), de exemplu, s­a transmis un ordin în care se stipula 3 „Reichsfiihrer­ul SS a dat dispoziţie ca în toate cazurile­de atentate sau încercări de atentate împotriva, unor germani.

Sa fie împuşcaţi nu numai criminalii prinşi asupra faptului, ci, în afară

de aceasta, să fie executate toate rudele de sex masculin, iar rudele de sex feminin, inclusiv tetele de peste 16 ani, să fie internate într­un lagăr de concentrare”. Întregul şir al pretextelor care au servit la crearea de noi categorii de deţinuţi pentru KZ­uri nu a putut fi încă reconstituită.

Astfel, lumea lagărelor de concentrare <era extrem de pestriţă: militanţi revoluţionari şi delincvenţi de drept comun, muncitori şi savanţi de renume mondial, artişti celebri şi demnitari de stat, vagabonzi de­a valma cu înalte feţe bisericeşti, magistraţi şi generali.

La început s­a prevăzut un tratament diferenţiat pentru deţinuţi în raport cu categoria din care făcea parte fiecare.

Foarte repede însă s­a uitat acest lucru. Şi toţi au devenit.

Häftling­i. Toţi au devenit cadavre vii.

Încercând – şi, din păcate, deseori reuşind – să ducă în eroare opinia publică, Reiensfiihrer­ul Heinrich Himmler declara în discursuri oficiale: „Fiţi convinşi în primul rând că în lagăre nimeni nu este internat degeaba, cei aflaţi acolo fac parte din drojdia societăţii, sunt criminali, fiinţe anormale. Nu există o dovadă mai vie a realităţii legilor ereditare şi rasiale decât un lagăr de concentrare. Găsim acolo hidrocefali, oamerii care te privesc chiorâş, indivizi

diformi, semievrei; un număr considerabil de persoane inferioare din punct de vedere rasial”.

Pentru a da credibilitate minciunii lansate, în unele lagăre se făceau amenajări speciale după care se aprobau vizitele unor comisii ale Crucii Roşii sau ale unor trimişi speciali ai diferitelor guverne aliate cu Hitler. Edouard Calic, deportat la Oranienburg, a asistat la mai multe vizite ale unor „demnitari ai Axei”.

La sosirea (c) aspeţilor, comandantul ordona săv fie adunată la intrarea în lagăr o garnitură de mostre ale „pensionarilor” formată din fenomene demne de circ; pitici, uriaşi, debili mintali şi specimene aparţinând tuturor categoriilor de deţinuţi, caracterizată, fiecare, prin culoarea diferită a ­„triunghiului”.' Apoi, în prezenţa noastră, şefii nazişti îşi începeau peroraţia pentru uzul vizitatorilor:

— Iată, domnilor, aceste creaturi,:” această gamă de culori, vă arată că

aici sunt concentrate o serie de fiinţe primejdioase nu numai pentru Reich, ci pentru întreaga lume.

Vă întreb ce se poate scoate din: aceşti comunişti, din aceşti apatrizi îngrijorători, din aceşti evrei, din aceşti bandiţi, din aceşti homosexuali, din aceşti idioţi?

— A ţi ţa ţi ca nişte câini­lup de însuşi mai marele SS­ului, RcichsiiihreiHeinrich Himmler, SS­iştii depuneau, un' zel diabolic pentru ca fiecare lagăr să funcţioneze ca ~o adevărată fabrică a morţii.

Peste 100000 de SS­işti, înrolaţi ki faimoasele regimente „TotMnkopi” au stat ani în şir în turnurile de pază ale miilor de KZ­uri şi de­a lungul sârraelor lor ghimpate, au făcut cordoane în jurul detaşamentelor de deţinuţi scoşi la muncă de toh, au stat mereu, zi şi noapte, cu o mină pe automat gata ' Cap­damort.

Sä tragă, cu cealaltă strângând cravaşa gata să izbească; au stat­aşa, având o singură misiune, stăpâniţi de un singur ţel t niciunul din milioanele de Häftling­], intraţi pe poarta unui Konzentrationslager, lagăr de concentrare/să

nu iasă decât durch den Kamin, prin coş.

KONZENTRATIONSLAGER (2)

KZ­urile aveau multiple semnificaţii, se prezentau în nenumărate ipostaze.

Semnificaţia principală, cea mai generală era moartea.

Ipostaza lor cea mai semnificativă era aceea de fabrici ale morţii. Păşind pe poarta oricărui KZ, însemna să păşeşti în moarte. Milioane de oameni nevinovaţi, mai ales evrei, de pe peron au mers direct în camera de gazare.

Chiar dacă nu erai imediat exterminat, o dată intrat într­un KZ te aflai în imperiul morţii. Te aflai, cum a spus – pe baza propriei sale experienţe – un mare scriitor, pe altă planetă Aici condiţiile de muncă şi de viaţă nu. Aveau nimic obişnuit, pâmâptean. De aceea, cel care nu a fost hlăftling nu poale să­şi imagineze cuminţea sa umană inumani la tea unui Kon/entrationslager, a unui lagăr de concentrare nazist.

S­a vorbit şi s­a scris mult despre bătăi şi schingiuiri, despre promiscuitatea criminală şi inexistenţa celor mai elementare condiţii de igiena sanitară, despre extrema mizerie fizică datorată foamei cronice, setei, frigului, lipsei de somn, despre munca istovitoare, epuizantă, despre batjocorirea şi umilirea deţinuţilor, călcându­se în picioare orice urmă de demnitate. Dar toate aceste suferinţe în diferite grad'? De intensitate sunt comune tuturor lagărelor şi închisorilor unor regimuri de asuprire totalitare, dictatoriale. În KZ fiecare suferinţă umană era accentuată până dincolo de orice limită imaginabilă.

Hâffb'ng­ul era bătut nu doar când era pedepsit cu 25.50 ori 75 de lovituri, ci permanent: dimineaţa de Blockălteste, şef de baraca pentru a sări mai repede de pe prici, pentru a se grăbi cu îmbrăcatul, pentru a ieşi în pas alergător la Appell; apoi Lageialteste (şeful­/HUI ling al lagărului) şi ajutoarele lui îl loveau fără milă pentru a mira mai repede în front şi a păstra alinierea.

^pre locul do muncă erai izbit când cu cravaşa ori palul puştii de SS­ist, când cu bâta de Kapo, Munca şl bălaia se împleteau, erau ca doua surori getnerje. Un Kapo care „se respecta' nu putea trece pe lângă' tine fără să te izbească drept stimulent, iar dacă drept răspuns nu aveai putori să intensifici ritmul erai pierdut: lovii până cădeai, apoi călcat în picioare până ţâşnea sângele, cu greu reuşeai să te ridici să­ţi reiei lucrul pentru a mai supravieţui o zi. Schingiuirile nu erau legate – ca în închisorile obişnuite – doar de interogatorii la secţia politică (Gestapo) a lagărului, ci de toanele, deseori de simplul chef de distracţie al unui grup de SS­iştj plictisiţi, ori de capriciile unui Kapo. Foamea permanentă, foamea animalică, prelungită luni şi ani de zile din KZ­uri era imposibil s­o descrii, este un mister şi pentru supravieţuitori cum au putut­o suporta.

Dar esenţiala deosebire între un KZ şi orice alt ioc de supliciu cunoscut în istorie pe planeta noastră constă în lipsa oricăror drepturi ale HăttUng­ului, în nesocotirea lui ca Om. Hăitling­ului nu i se recunoştea nici elementarul drept de a frai. În consecinţă, nu aveai cui, nu aveai dreptul să te plângi nimănui nici că nu ţi s­a dat de mâncare, nici că ai fost bătut pe nedrept, nici că „la apel”, „la locul de muncă” ori „aseară în baracă” tatăl, fratele sau cel mai bun prieten ţi­a fost asasinat cu o lovitură în tâmplă, izbit cu un drug de fier în moalele capului, călcat în picioare sau împins într­o mlaştină de un SS­ist, de Kapo ori de Blockălteste. Nu numai SS­iştii, dar fiecare HăftLing, ce făcea parte din ierarhia lagărului, avea drept de viaţă şi de moarte asupra ta. Putea să ţi se ordone orice, iar tu trebuia să execuţi fără crâcnire. Ţi se putea ordona: să

smulgi iarba cu dinţii, să­ţi bagi capul în ciubărul cu fecale, să aplici tu loviturile cu biciul fratelui ori camaradului tău, să­ţi recuperezi şapca ne care SS­istul 'ţi­a aruncat­o dincolo de perimetrul stabilit ştiind că la depăşirea lui te va nimeri imediat glonţul, să te spânzuri bătându­ţj tu cuiul în perete şi folosind ştreangul care ţi se pune în mână.

Konzentrationslagcr­e, lagărele de concentrare s­au distins, de asemenea, prin amploarea asasinatelor. Au fost mii de KZ­uri în care s­a ucis. Au fost sute de KZ­uri în care, în fiecare, au fost asasinaţi mii de oameni. În ' zeci de KZ­uri

s­au lichidat (în fiecare) sute de mii de oameni. La Treblinka au fost exterminaţi 1300000, la ĂusehwifzBitkenau: peste patru milioane.

În ciuda acestor realităţi incontestabile, Flimmler chiar. Şi în preajma prăbuşirii totale, în aprilie 1945, continua să

C­dc 110 coala 11 mintă, încerca să ducă în eroare, în continuare, opinia publică. Făcea pe revoltatul aflând cum descriau aliaţii realităţile găsite în KZurile eliberate. Himmler – într­o convorbire avută cu contele Bernadotte – şi­a manifestat indignarea pentru motivul că „lagăre ireproşabile au devenit obiectul unor descrieri ruşinoase”. În continuare Himmler i­a spus interlocutorului său că va dispune să se facă o anchetă. În legătură cu descrierile absolut ridicole pe care le făcuseră aliaţii despre Buchenwald şi Bergen­Belsen.

Adevărul este că în momentul în care generalul de brigadă Giyn Hughes, directorul adjunct al serviciilor medicale, ale armatei britanice a Rinului, a intrat în KZ Bergen­Belsen, la câteva ore după locotenent­colonelul Taylor, ceea ce s­a înfăţişat în faţa ochilor săi era de necrezut, imposibil de aşternut pe hârtie. „Nici o descriere sau fotografie – a spus el – n­ar putea să redea cu adevărat grozăviile din afara barăcilor, iar scenele înspăimântătoare dinăuntru erau şi mai îngrozitoare”.

Aşa cum se arată în cartea lui E. Russel, „Flagelul Svastic/i”, mormane de cadavre zăceau în tot lagărul în afara şi înăuntrul barăcilor, unele dintre ele laolaltă cu cei vii. Lângă crematoriu erau gropi comune, care fuseseră astupate, şi un şanţ plin de cadavre.

Barăcile erau pline până la refuz cu deţinuţi, care de care mai sleiţi şi mai bolnavi j în unele, în care nu puteau încăpea decât o sută de persoane, se aflau câte o mie.

Nu existau măsuri 'de igienă, şi condiţiile din barăci erau revoltătoare, deoarece majoritatea deţinuţilor sufereau de o formă sau alta de gastroentt rita şi erau prea slabi pentru a ieşi afară. În orice caz, latrinele din barăci deveniseră de mult impracticabile. In despărţămintui pentru femei era un şanţ

adine, peste care fusese aşezată o traversă, dar nu exista nici un fel de paravan sau formă de privată.

Cei care erau destul de puternici puteau să iasă în despărţământ r alţii îşi făceau necesităţile acolo unde zăceau.

Despărţămintele erau acoperite cu excremente omeneşti.

Într­un despărţâmlrit erau 8000 de deţinuţi bărbaţi, şi tifosul era în floare. Într­unui dm despărţămintele pentru femei se aflau 23000 de femei, şi în jur mai zăceau încă nenumărate cadavre. Într­o baracă lingă care se înălţa un morman de cadavre zăceau femei moarte în coridor într­o cameră care da afară din coridor erau atâtea cadavre încât era imposibil să se mai înghesuie altele.