📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

4. Experimentele pe oameni vii, despre care în actul de acuzare se spunea: le considerăm crimele cele mai abominabile, pentru că nu sunt numai crime calificate, dar cuprind elementele cele mai diverse de manifestare bestială, prin schingiuiri, atrocităţi făcute de medici „la rece”, fără nici o tresărire, cu o indiferenţă „ştiinţifică”, care reprezintă însăşi negaţia omului”. '

Orice încercare de portretizare a unui Lageratzt nu poate fi, cred, mai realistă, mai convingătoare decât autoportretizarea care şi­a făcut­o Lagcrarzfuj Heinz Baumkotter, medicul­şef al lagărului de concentrare Sachsenhausen, în faţa tribunalului 'sovietic răspunzând întrebărilor procurorului: „Procurorul.

Ce funcţii aţi îndeplinit la Sachsenhausen?

Baumkotter: Trebuia să asist personal sau să trimit un subaltern la execuţii, la aplicarea de pedepse pe capră, la execuţii prin împuşcare, spâftzurare sau gazare. Să întocmesc listele deţinuţilor bolnavi şi inapţi de muncă, care urmau să fie transferaţi în alte lagăre, şi, în sfârşit, trebuia să fac experienţe conform ordinelor primite.

ProcurorulIn ce scop aţi ordonat deţinuţilor ca după loviturile ce li se aplicau pe capră să facă fandări şi să practice „sport”?

Baumkotter: Acesta era un obicei la Sachsenhausen şi contribuia la o mai bună circulaţie a sângelui.

Procurorul: Vă este cunoscut în ce au constaţi experienţele cu flegmoane?

Baumkotter: Se făceau incizii pe coapsele deţinuţilor, iar inciziile se umpleau cu cârpe vechi şi paie murdare. Aceasta provoca septicemia urmărită.

Procurorul: Câţi deţinuţi au fost'expediaţi spre exterminare în alte lagăre pe baza ordinelor dumneavoastră?

Baumkotter (după ce a stat mult timp pe gânduri): Pe baza listelor întocmite de mine au fost expediaţi aproximativ 8000 de deţinuţi”.

LAGERKAPO

În ierarhia interioară a lagărelor de concentrare, figura centrală era Lagerälteste. El domina masa de Haâtling­i ajutat de cohorta a zeci şi sute de Blockälteste­ri şi Kapo. La Landsberg exista şi funcţia de Lagerkapo, Kapo peste întreg lagărul, care rivaliza cu cea de Lagerălteste.

Din iarna lui '44 şi până la eliberare, Lagerkapo la Landsberg a fost Lulu Grünfeld, un deportat din Cluj.

Era un bărbat voinic, înalt, cu pumni grei, de plumb.

Avea o voce puternică. Când răcnea vuia tot lagărul * se auzea şi în afara lui, până la cancelariile SS­iştilor.

Lagerkapo Lulu nu­şi cruţa nici pumnii, nici vocea.

Dimineaţa, pe Appellplatz, unii se înghesuiau în detaşamentele care aveau câte un Kapo mai puţin sălbatic decât alţii. Sosea Lulu. Sub pumnii lui grei, Häftling­ii cădeau ca seceraţi. In câteva minute se restabilea ordinea.

În timp ce lovea, urla t

— Staţi drepţi! Pieptul afară! Ce vă ghemuiţi ca nişte babe?

— E ger. îngheţăm, Herr Lagerkapo, îndrăznea câte un Häftling originar din Cluj.

— Care eşti ăla, 'mnezeii mă­ti de sfătos? Răcnea Lulu şi­1 prăbuşea la pământ cu amândoi pumnii pe cel ce îndrăznise să deschidă gura.

C­da 110 coala 12

În lagărele de exterminare nu exista zi de odihnă. Se lucra şi duminica.

25 decembrie 1944 a fost prima zi când n­am ieşit la muncă. Deşteptarea s­a dat după ce au apărut zorile. Apelul de dimineaţă s­a ţinut pentru întâia oară

la lumina zilei. Ne gândeam cu înfrigurare că, în sfârşit, vom putea sta o zi în baracă, feriţi de vânt şi de zăpadă, vom putea să ne pansăm rănile şi să

dormim. Să dormim.

Lagerkapo Lulu însă a născocit şi de data aceea ceva pentru a­şi dovedi zelul şi a decretat: o parte din Häftling­i vor tăia toată ziua lemne pentru SSişti, alţii vor curăţa zăpada din faţa barăcilor. Alegerea deţinuţilor pentru corvezi a făcut­o personal. Printre cei selecţionaţi s­a nimerit şi un tânăr clujean. Desperat, şi­a luat inima în dinţi şi a ieşit din front. S­a oprit în poziţie de drepţi în faţa iui Lulu şi s­a descoperit, li tremura tot trupul. Tremura şi de frig şi de frică.

— Fie­vă milă! Sunt cel mai mic dintre toţi. Sunt aproape desculţ. Lăsaţimă să­mi repar saboţii. Sunt şi eu din Cluj, vă.

Nu­şi putu isprăvi rugămintea. Cu un pumn, Lülu îl trânti la pământ.

Lovindu­1 cu bocancul, îi strigă:

— Dar unde te crezi, nenorocitule? Acasă lângă fusta maica­ţi? Ai uitat că eşti într­un lagăr de concentrare? Dumnezeii tăi de vagabond!

Spre sfârşitul iernii, lagărul Landsberg nr. 1 a intrat în carantină.

Îmbolnăvirile de tifos exantematic. Luaseră proporţii.

Toţi bolnavii, împreună cu cei suspecţi, au fost mutaţi în lagărul vecin, Kaufering nr. 4. În barăcile lui umede şi neîncălzite, întinşi pe scânduri şi acoperiţi cu nişte zdrenţe, aiurau 4000 de Häftling­i cuprinşi de insuportabila febră a tifosului exantematic.

Peste trei săptămâni, cei rămaşi la Landsberg am reluat lucrul. Am fost adunaţi pe Appellplatz. S­au reorganizat detaşamentele. După multe bătăi şi înjurături, s­au format 15 detaşamente de câte o sută de oameni şi au fost

introduse în primele 15 barăci. Erau detaşamentele ce urmau să lucreze în pădurea Mohl, la căratul cimentului. Sacii trebuiau căraţi pe spate de la marginea pădurii până în mijlocul ei, unde se construia o fabrică subterană.

Pentru cei slăbiţi, repartizarea în detaşamentele Mohl era moarte sigură. Al 16lea detaşament era imposibil de format. Häftling­ii se trânteau pe pământ.

Spuneau că­s bolnavi, cereau să fie duşi la Revier.

De bătăi nu le mai păsa. Le era totuna. Ştiau că la căratul cimentului nu pot rezista mai mult de două­trei zile.

Lagerkapo Lulu, treeând printre noi cei ce ne prefăceam bolnavi, descoperi un câujan. Ii făcu semn să se ridice şi să­1 urmeze.