📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

L (LEICHE)

Mulţi, când pe spate ii se vopsea litera L, stăteau nepăsători. Ei credeau că este I de la Lager. Unii, ' nici când au intrat în camera de gazare nu şi­au dat seama că au purtat pe spate însemnul L de la Leiche (cadavru). De fapt, în clipa aceea nimic din ce a fost şi nici din ceea ce ar fi putut să.

Urmeze nu mai avea nici o importanţă. Pentru ei începea, implacabil, sfârşitul. Iar durata sfârşitului era scurta. Maximum 10 minute.

În jurul marilor lagăre, lagărele­matcă – Dachau, Mauthausen, Buchenwald, Beigen­Belsen, Ravensbruck – existau o puzderie de lagăre mici.

Acestea nu dispuneau de camere de gazare. Când se hotăra să fie lichidaţi – nu cu zecile, ci cu sutele – Hâftf/rtgLii slăbiţi, aceştia erau expediaţi în lagărelematcă, înzestrate cu „instalaţii perfecţionate de exterminare”. Pentru ca cei trimişi să nu se amestece, la sosire, cu alţii şi să nu li se încurce destinaţia, pe spatele fiecăruia se vopsea un L. Lung de 25 de centimetri. Cu o vopsea nedizoivabilă.

În noul' lagăr, uneori aşteptau o zi şi o noapte, şi chiar mai mult, până să

le vină rândul. Când nu exista o baracă goală, erau înghesuiţi peste ceilalţi.

Unii aflau ce­i aşteaptă şi toată noaptea, când ceilalţi dormeau, încercau să

dizolve vopseaua cu salivă, s­o radă cu unghiile, cu dinţii. Ei nu ştiau că

vopseaua este nedizoivabilă.

Şi totuşi, în lupta cu moartea, o dată, unul a găsit o idee salvatoare. Să

tai cu lama bucata de stofă însemnată şi s­o întorci pe dos. Trebuia doar să

procuri un ac şi aţă de la croitorie. Pentru aeeasta­era nevoie însă să fii prieten cu un Kapo ori cu un Blockălteste. „Eludarea” a fost repede descoperită şi ideea salvatoare anulată. In loc să se vopsească pe spatele Häftling­ului un L, mare de 25 de centimetri, s­a trecut la tatuarea unui L minuscul, de câţiva milimetri, pe braţul sting al selecţionatului.

Acum, cel care cunoştea semnificaţia literei tatuate nu se mai agita cu înlăturarea ei, n­o zgâria cu unghiile şi cu dinţii. O privea.

Cei mai mulţi însă continuau să intre în camera de gazare crezând că au tatuat pe mână L de la Lagei şi numai în clipa în care simţeau că se sufocă şi se zbăteau cu braţele să­şi facă loc în jur ca să aibă mai mult aer, zărind tatuajul, intuiau., ca o străfulgerare, că este L de la Leiche (cadavru).

LEiCHENFLEDDEREI

Iniţial, lagărele de exterminare au fost concepute doar ca Todesmuhlen, fabrici ale. Morţii, iar deportările – modalitaíea cea mai eficientă de aprovizionare a acestor Fabrici.

Toţi care intrau pe poarta lagărelor de concentrare erau socotiţi ycadavre.

Cei care nu mergeau direct în camerele de gazare erau consideraţi cadavre vii.

Dar tot cadavre.

„ Curând, SS­iştii au descoperit Leichenfledderei als Protitquelle, jefuirea cadavrelor drept sursă de profit. Imediat s­a constituit Direcţia centrală

económico­administrativa a SS­ului, în frunte cu SS­Obergruppenführer 1­ul Oswald Pohl, în subordinele căruia au trecut toate lagărele de concentrare.

Cadavrele vii trebuiau exploatate până la epuizarea lor totală.

Comandanţii lagărelor au primit ordin să­şi utilizeze Hăitling­ii în munci de sclavi „bis zu den Grenzen ihrer körperlichen Kräfte”, până la limita puterii lor trupeşti. Avid să încaseze cât mai multe mărci de la trusturi pentru munca prestată de Häftling­i, Himmler a intervenit personal să se prelungească cu câteva săptămâni durata medie de viaţă a unui deţinut în lagărele de concentrare.

Un alt procedeu: livrarea Hătfj/'ng­ilor către trusturi în scopuri experimentale. Iată cinci scrisori în acest sens consemnate de Tribunalul militar american de la Nürnberg.

Prima scrisoare: „In legătură cu intenţia noastră de a experimenta un nou somnifer, am fi bucuroşi dacă ne­aţi pune la dispoziţie un număr de femei.

Aşteptăm răspunsul dv.”

A doua scrisoare: „Am primit răspunsul dv. Preţul de 200 de mărci pentru o femeie este prea mare. Suntem de acord să plătim cel mult 170 de mărci. Dacă acest preţ vi se pare acceptabil, vom lua femeile. Avem nevoie de circa 150 de femei.”

A treia scrisoare: „Confirmăm primirea consimţământului dv. Pregătiţi pentru noi 150 de femei a căror stare de sănătate să fie cât mai bună. De îndată ce ne veţi anunţa că sunt pregătite le vom prelua.”

A patra scrisoare: „Am primit cele 150 de femei comandate. Deşi se află

într­o stare de istovire, ele au fost considerate satisfăcătoare. Vă vom ţine la curent cu desfăşurarea experienţelor.”

A cincea scrisoare: „Experienţele au fost efectuate. Toate persoanele au murit. În legătură cu o nouă livrare vom lua în curând legătura cu dv.”

Leichenfledderei als Profitquelle, jefuirea cadavrelor ca sursă de profit, a cunoscut o accentuată diversificare.

1 General­coâonei în SS, înainte de a fi exterminaţi, Häitling­iloi li se examina cavitatea bucală. Dacă aveau dinţi de; aur sau de platină erau însemnaţi pe piept, uşurând astfel extragerea lucrărilor clin metal preţios după

împuşcare ori gazare. Un deţinut din Sonderkommando descleşta cu ranga gura cadavrului marcat, iar un altul smulgea, mai corect, rupea dinţii din aur.

După ce erau curăţaţi, într­o soluţie de acid clorhidric care descompunea.

Resturile, de oase şi carne de pe metal, dinţii erau topiţi, transformaţi în bare de aur de câte 1/2 kilogram şi expediaţi Băncii Reich­ului. Se apreciază că

numai de la Birkenau­Auschwitz au luat drumul spre Berlin 6000 kg de aur dentar. ~, ', Cu aceeaşi brutalitate erau smulşi cerceii din urechile femeilor, verighetele de pe degete. Printre stocurile de aur descoperite în lagărele de concentrare, după eliberare („SS­iştii nu apucaseră să le trimită la Berlin) s­au găsit mii de kilograme de verighete.

La procesul de la Nürnberg, Emil Phul, fost vicepreşedinte al băncii Reich­ului, a declarat: „în vara' anului 1942, preşedintele băncii şi ministrul economiei, Walther Funk.

Mi­a spus că a ajuns la o înţelegere cu Reichsiührer­ui Himmler privind păstrarea în bancă a unei cantităţi de aur şi de bijuterii ale SS­ului. Mi­a spus că este vorba de averi confiscate în regiunile ocupate din răsărit şi mi­a cerut să nu mai pun alte întrebări.