📘 Limbajul morții – Oliver Lustig

„încărcătura creştea. Era tot mai greu să aruncăm cadavrele sus. Gienek le aranja strâns, unul lângă altul, ca snopii de grâu în timpul secerişului. >.

Hei rup.! Ţinut de mâini şi de picioare şi legănat bine, cadavrul zbura sus, unde îl prindea Gienek, care, cu picioarele larg desfăcute, prinse în mormanul de trunchiuri, mâini, picioare şi capete, aranja cu grijă cadavrele în straturi pentru ca să intre cât mai multe în căruţă. În felul acesta, ne economisea timpul şi munca pe care fiecare dintre noi dorea s­o termine cât mai repede.

— Hei rrrup.!

— Căruţa trosnea, iar roţile care scârţâiau o porniră încet din loc, lăsând urme adânci în pietrişul înmuiat de, ploaie. Deodată, una din roţi, nimerind, se vede, într­un loc moale, a intrat adânc în pământ. Obojski a fost aruncat cu putere, ca o minge, până la peretele blocului vecin, de oiştea care s­a răsucit.

Căruţa, supraîncărcată, s­a înclinat periculos într­o parte. Observând acest lucru, câţiva sanitari au apucat să sară la timp în lături. Un trosnet şi.

Căruţa încărcată cu vârf s­a răsturnat într­o clipă, în acompaniamentul înjurăturilor şi al gemetelor, îngropându­i pe cei care nu apucaseră să se dea la o parte.”

La Kauiering şi Landsberg, ca de altfel în toate KZurile mai mici, aproape fiecăruia ne venea rândul să cărăm cadavre. Mă refer la trupurile camarazilor ce mureau pe locul

1 Electrocutaţi.

De muncă. Căratul lor pe umeri până în lagăr, câte 4­6 km, mai ales iarna, după 12 ore de muncă, era un adevărat coşmar. Coloanele de Häftling­i se deplasau totdeauna în rânduri de câte cinci. Fiecare cadavru era purtat pe umeri de patru Hăltling­i, alcătuind şi ei grupuri tot de câte cinci, pentru a uşura supravegherea şi numărarea. Purtătorii de cadavre trebuia să ne schimbăm mereu. Complet extenuaţi de munca din timpul zilei, împleticindune de foame, cu mâinile degerate, incapabili să ţinem strâns cadavrul pe umeri, afundându­ne până la genunchi în zăpada moaie nu rezistam mai mult de 100150 de metri şi scăpăm povara. Izbiţi cu cravaşele de SS­işti, cu bâtele de Kapo, cu greu reuşeam să ridicăm din nou cadavrul.

La Bergen­Belsen, în ultima etapă, blocuri întregi de Haitling­i au fost transformaţi în Leichenităger­i, cărăuşi de cadavre. Cuptorul crematoriului se înfundase, se stinse. SSişth au hotărât să ardă cadavrele pe ruguri. Adunate în uriaşe mormane, cadavrelor li se dădea foc acolo unde erau.

Procedeul s­a abandonat din lipsa lemnelor care trebuiau să susţină

focul. Lagărul era plin de cadavre. Când trupele britanice au început să se apropie, SS­iştii au decis să sape nişte gropi uriaşe. Lucrul cel mai complicat a fost târârea leşurilor. Un supravieţuitor, deportat din Ungaria îşi aminteşte j

„Deportaţii din acea parte a lagărului unde mă aflam eu au primit ordin să

târască la aceste gropi cadavrele din blocul 11, apoi cele care zăceaţi pe ici, pe colo în lagăr şi, în sfârşit, cantităţi foarte însemnate de cadavre de femei, care

erau aduse cu maşinile din „lagărul de femei” până la aleea principală a lagărului. Nimeni nu era scutit de această muncă, şi nici nu putea să scape.

Cum eram foarte slăbiţi, ni s­a îngăduit, la sfârşit, să tragem câte patru trupurile legate la articulaţiile picioarelor şi mâinâlor cu cârpe sau cu ce se găsea mai potrivit. Grupele se înşiruiau unul după altul, formând o procesiune de aproximativ 2 km, împleticându­se şi gemând, zoriţi de loviturile a zeci de Kapo care erau acum stăpâni necontestaţi. Au căzut multe alte victime. Aceasta a durat de la 11 la 14 aprilie. Pe urmă, nimeni n­a mai rezistat. Pentru această

muncă, care dura de la 6 dimineaţa până noaptea, primeam în fiecare seară un sfert de litru de ciorbă.

Nimic altceva. Nici pâine, nici ceva de băut, căci lagărul era în întregime infectat. Deţinuţii se aruncau pe o bucată de sfeclă, se băteau s­o apuce.

Tifosul făcea în fiecare dimineaţă sute de victime şi tot cu sutele mureau deţinuţii de foame.„ „Munca* iLcIchenirageir­iâor, a cărăuşilor de cadavre din.

Acele zile la Bergen­BeJsen 1­a marcat profund şi pe Le Druillenec, din Franţa: „Legam bucăţi de pătură de mâinile şi de gleznele cadavrelor, pe care le alegeam cu multă grijă.

Luam mai întâi corpurile cele mai mici > erau toţi slăbiţi şi mai descărnaţi decât îmi putusem închipui vreodată. Aşa că, luându­i pe cei mai puţin mari, îi luam pe cei mai uşori. Pe urmă erau căutate trupurile care nu erau prea negre. Dimineaţa, prima sarcină era îngroparea morţilor recenţi, care fuseseră aduşi în curtea mortuară din diferPe barăci ale lagărului, şi nu a celor care erau la morgă. În ciuda faptului că erau peste 2000 de oameni puşi să facă

această treabă, trebuia să golim în fiecare dimineaţă curtea mortuară înainte de a intra în camere şi de a începe să îngropăm morţii mai vechi. Plecam de la poarta dinspre nord a curţii, târând corpul după noi, la aproximativ 2 m de grupul următor şi de grupul precedent. Dacă distanţa creştea, o lovitură în cap ne făcea să ne grăbim. Mergeam de­a lungul aleii centrale spre gropile de înhumare. Răspândiţi de­a lungul aleii, deţinuţii Kapo vegheau ca procesiunea să se desfăşoare fără întrerupere.”

Există o mărturie despre Leichcntrăger­i, cărăuşi de cadavre, şi din partea unuia din afara KZ­uriâor. Medicul danez dr. Roesdahl a fost la Neuengame, în cadrul unei acţiuni a Crucii Roşii suedeze. El relatează: „Dna din ultimele imagini ce mi­au rămas întipărite în minte au fost câţiva deţinuţi care împingeau o roabă mare obişnuită, în care zăceau şase până la zece fiinţe.

— Livide, înfiorător de slăbite, ţepene, goale, cu gurile deschise, acoperite numai parţial cu pături. Am crezut că toţi erau morţi. Dar unul dintre ei a ridicat brusc capul şi s­a uitat inexpresiv la numeroasele mijloace de transport, înainte de a cădea din nou pe spate.

Erau duşi, fără îndoială, la morgă Sau la crematoriu, şi iaptul că acel om mai mişca nu cred să fi schimbat ceva”.

LUGE

Aproape toate cuvintele şi expresiile din acest Dicţionar le­am învăţat auzindu­le răcnite de SS­işti, Kapo, Block şi LagerâResfe­ri. Le răcneau la

nesfârşit şi le însoţeau, de fiecare dată, cu lovituri. Aşa că întâi le­am memorat şi abia apoi le­am desluşit înţelesul. Câteva, foarte puţine, nefiind decât rar şi pe ascuns rostite, le­am deprins târziu, după ce m­am' lovit de mii de ori de semnificaţia lor. Printre acestea se numără şi cuvântul Lüge, minciună.

Când a început lichidarea ghetoului din Cluj, ni s­a comunicat oficial şi solemn de către un locotenent horthyst, însoţit de unul SS­ist: „Veţi fi transportaţi în Dunäntül}, întlr­un lagăr de muncă modern, unde, în condiţii mult mai bune decât aici.

— Veţi putea presta o activitate utilă”.

Aflându­se că nimeni nu poate lua din avutul său mai mult decât poate duce pe spate până la gară, în ghetou a început o agitaţie vecină cu panica. Ni s­a transmis un nou comunicat: „Toţi care pleacă îşi vor împacheta întreg avutul în lăzi şi baloturi, pe care îşi vor scrie numele. Literele vor fi scrise cu tuş negru şi cât mai citeţ, pentru a nu produce greutăţi autorităţilor în transportarea şi repartizarea ulterioară a lucrurilor”.

După plecarea primului transport de 3000 de oameni, la 26 mai 1944, la câteva zile au şi sosit primele cărţi poştale, care descriau condiţiile favorabile ale, lagărului modern din Dunäntül. *

Totul n­a fost decât eine Lüge, o minciună.

Realitatea: cei ce părăseau ghetoul, odată îmbarcaţi în vagoane pentru vite, nu mai coborau decât pe rampa de triere de la Birkenau­Auschwitz. Iar de la rampa de triere şi până la camerele de gazare, distanţa era mai mică de un kilometru.

În unele ghetouri, oamenilor li s­a spus să ia cu ei, dacă pot, lemne pentru construcţii care le vor folosi la amenajarea barăcilor din lagărul de muncă în care vor fi transportaţi. Unii au luat. La Birkenau, lemnele găsite în vagoane au lost folosite pentru arderea, în şanţuri, a mamelor şi copiilor, în zilele când crematoriile nu mai pridideau.

În Polonia, când au început transporturile spre Treblinka, SS­iştii au lansat un zvon: „cine se prezintă voluntar pentru muncă în afara ghetoului primeşte 3 kg de pâine şi margarina”. Oamenii, ale căror familii erau pe punctul de a muri de foame, au dat literalmente năvală. Stăteau la coadă pe patru rânduri să fie luaţi în evidenţă. După îmbarcare, trenurile porneau spre Treblinka. Aici, din vagoane, oamenii erau duşi direct în camera de gazare.

Prorincie din vestul Ungariei.

În lagărele de concentrare naziste, die Lüge, minciuna, a fost ridicată la principiu de conducere şi dusă aproape de perfecţii! Ne.

SS­Unteisturnifü'trer­ul dr. Becker, responsabil cu primele dube folosi le pentru exterminarea prin gazare, raporta: „Am dat ordin ca autovehiculele din grupa D să fie camuflate că' autovehicule de locuit şi în acest scop am dispus ca la cele mai mici să se facă câte o ferestruică de fiecare parte, iar la cele mari câte două ferestruici, asemenea celor pe care le vedem adesea la casele ţărăneşti”.

La Mauthuuscn, cei destinaţi a fi lichidaţi prin asfixiere „terau transportaţi la instalaţiile de gazare de la castelul Horrheim în autobuze poştale cărora li s­au montat ferestre false şi au fost vopsite în albastru pentru a li se da un „aer mai vesel”, Când la Ravensbrück s­a hotărât ca micul lagăr anexă de la Uckermarck să devină lagăr de exterminare, s­a lansat die Lüge, minciuna, că acesta a fost transformat într­un lagăr de convalescenţă şi i s­a dat denumirea de Jugendlagei K Bolnavele, loate femeile epuizate au fost sfătuite să