Colectia Bibliotecarul
pumn de ţărână. Numai de asta am nevoie, ca să nu mă acopere găinaţul.
Chiar în promisiunea pe care m-a pus să i-o fac, în felul cum mi-a propus-o, în ritmul paşilor lui pe dalele din odaie, se ghicea că omul începuse să moară cu mult înainte, deşi aveau să mai treacă trei ani înainte ca moartea lui amânată şi defectuoasă să aibă definitiv loc într-o zi. Acea zi a fost azi. Şi chiar cred că n-ar fi avut nevoie de frânghie. Un suflu uşor ar fi fost de ajuns ca să stingă ultimul licăr de viaţă care mai rămăsese în ochii lui duri şi galbeni. Presimţisem totul încă din noaptea când stătusem la taclale cu el în odăiţă, înainte de a veni să locuiască acolo cu Meme. Aşa că, atunci când m-a pus să-i promit ceea ce voi împlini acum, n-am fost descumpănit.
I-am spus pur şi simplu:
— Nu-i nevoie să mă rogi, doctore. Mă cunoşti şi trebuia să ştii că
te-aş duce la groapă în ciuda întregii lumi, chiar dacă nu ţi-aş datora viaţa.
Iar el, zâmbitor, cu ochii duri şi galbeni în care pentru prima oară
se citea împăcarea:
— Totu-i adevărat, colonele. Dar nu uita că un mort nu m-ar fi putut îngropa.
Acum nimeni nu va mai putea spăla ruşinea. Primarul i-a dat tatei autorizaţia de înmormântare, iar tata a zis:
— Oricum, ce-o să se întâmple trebuia să se întâmple. E ca şi cum ar fi anunţat în almanah. Şi a zis-o cu indolenţa cu care s-a lăsat în voia satului Macondo, credincios cuferelor în care se păstrează
hainele tuturor morţilor dinaintea naşterii mele.
De atunci totul se duce de râpă. Însăşi energia mamei mele vitrege, caracterul ei de fier şi dominator au devenit o durere amară.
Pare tot mai dusă şi mai taciturnă, şi e atât de dezamăgită, că azi după-amiază s-a aşezat lângă balustradă şi a zis:
Colectia Bibliotecarul
— Am să stau aici, întinsă, până la Judecata de Apoi.
Tata nu şi-a mai impus voinţa în legătură cu nimic.
Numai azi s-a ridicat din pat, ca să-şi îndeplinească ruşinoasa promisiune. E aici, sigur că totul are să se desfăşoare fără consecinţe grave, privindu-i pe flăcăii care s-au pus în mişcare, ca să deschidă
uşa şi să bată sicriul în cuie. Îi văd apropiindu-se, mă ridic în capul oaselor, iau copilul de mână şi trag scaunul la fereastră, ca să nu mă
vadă satul când vor deschide uşa.
Copilul e uimit. Când m-am ridicat, m-a privit cu un aer indescriptibil, uşor ameţit. Dar acum e la fel de uluit ca mine, şi se uită la flăcăii care asudă, străduindu-se să tragă de belciuge. Cu un bocet ascuţit şi susţinut, de metal ruginit, uşa se deschide larg.
Atunci văd iar strada, praful luminos, alb şi arzător care acoperă
casele şi care a dat satului un aer lamentabil, de mobilă stricată. E ca şi cum Dumnezeu ar fi declarat Macondo inutil şi l-ar fi aruncat în cotlonul satelor care nu mai aduc servicii creaţiei.
Copilul, pe care probabil că în prima clipă l-a orbit lumina neaşteptată (mâna i-a tremurat într-a mea, când s-a deschis uşa), ridică brusc capul, concentrat, atent, şi mă întreabă:
— Auzi?
Abia atunci îmi dau seama că într-un patio vecin o pasăre a ogorului strigă ora.
— Da, şi trebuie să fie trei, spun chiar în clipa precisă când se aude prima lovitură a ciocanului într-un cui.
Încerc să nu aud sunetul sfâşietor care îmi face pielea de găină şi să-l împiedic pe copil să-şi dea seama că mă supără; întorc faţa spre fereastră şi văd, la celălalt colţ al străzii, migdalii melancolici şi prăfoşi, pe fondul casei noastre. Zguduită de suflul nevăzut al distrugerii, şi ea e în ajunul prăbuşirii tăcute şi definitive. Întreg Macondo e aşa de când l-a stors compania bananieră. Iedera
Colectia Bibliotecarul
invadează casele, muntele creşte pe uliţe, zidurile crapă şi în plină zi dai de o şopârlă aţipită în dormitor. Totul pare distrus de când n-am mai cultivat rozmarin şi chiparoase; de când o mână nevăzută a înghesuit porţelanurile de Crăciun în dulap şi a pus la îngrăşat moliile în hainele pe care nimeni nu le-a mai purtat. Unde slăbeşte balamaua unei uşi, nu mai există nicio mână amabilă, dispusă s-o repare. Tata nu mai are energie să se mişte cum făcea înainte de a fi căzut la pat şi de a fi rămas şchiop definitiv. În spatele eternului ei ventilator, doamna Rebeca nu se ocupă de nimic care ar putea goni foamea de rea-voinţă pe care i-o provoacă văduvia stearpă şi chinuită. Agueda, lovită de dambla, e copleşită de o boală religioasă
răbdurie; iar padre Angel nu pare să aibă altă satisfacţie decât aceea de a-şi savura, la siesta zilnică, indigestia perseverentă de după
chiftele. Singurele neschimbate sunt cântecul gemenelor de la Sfântul Ieronim şi cerşetoarea misterioasă care nu pare să
îmbătrânească şi care, de douăzeci de ani, vine în fiecare marţi la noi acasă pentru o rămurică de roiniţă. Doar fluieratul unui tren galben şi prăfuit care nu ia pe nimeni mai sparge tăcerea de patru ori pe zi.
Iar noaptea, dum-dum-ul uzinei electrice pe care a lăsat-o compania bananieră când a plecat din Macondo.
Văd casa pe fereastră şi mă gândesc că acolo e mama vitregă, neclintită pe scaun, gândindu-se, poate, că înainte de întoarcerea noastră va trece şi vântul final care ne va şterge satul de pe faţa pământului. Atunci se vor duce toate, cu excepţia noastră, pentru că
încă ne mai leagă de acest pământ o cameră plină de cufere, în care încă se mai păstrează uneltele casei, hainele bunicilor mei şi păturile puse pe caii părinţilor mei, când au venit la Macondo, fugind de război. Ne-au semănat în acest pământ amintirile morţilor de demult, ale căror oase nu le mai poţi găsi nici la douăzeci de braţe sub pământ. Cuierele zac în odaie din ultimele zile ale războiului; şi
Colectia Bibliotecarul
acolo vor fi şi în după-amiaza asta, când ne vom întoarce de la înmormântare, dacă nu va fi trecut încă ultimul vânt care va şterge de pe faţa pământului dormitoarele pline de şopârle şi oamenii taciturni, devastaţi de amintiri.
Brusc, bunicul se ridică, se sprijină în baston şi-şi întinde capul de pasăre pe care ochelarii par siguri, de parcă i-ar face parte din chip.
Cred că mi-ar veni foarte greu să port ochelari. La orice mişcare mi-ar sări de pe urechi. Şi, gândindu-mă la asta, îmi dau două mici lovituri în nas. Mama se uită la mine şi întreabă: