― Ce faci?
Trevize îşi luă ochii de pe ecran:
― Măsor distanţa până la fiecare stea care pe ecran pare apropiată de Lumea Interzisă. Trebuie să cunosc intensitatea câmpurilor lor gravitaţionale, deci am nevoie de mase şi distanţe. Fără aceste informaţii, nu putem fi siguri că vom efectua un Salt precis.
― Şi acum faci?
― Păi, fiecare stea de pe ecran are coordonatele stocate în memoria computerului, iar acestea pot fi convertite în sistem Comporellian. După care, cunoscând poziţia lui Far Star faţă de soarele Comporellon-ului, obţin distanţa până la fiecare dintre ele, Acele pitice roşii par ― pe ecran ― foarte apropiate de Lumea Interzisă, dar unele pot fi mult mai apropiate, iar altele, mult mai îndepărtate. Înţelegi, avem nevoie de poziţia lor tridimensională.
― Şi ai deja coordonatele Lumii Interzise...
― Da, dar nu este suficient. Am nevoie de distanţele până la celelalte stele, cu eroare de maximum unu la sută. Intensitatea câmpului lor gravitaţional în vecinătatea Lumii Interzise este atât de slabă, încât o mică eroare nu duce la o diferenţă sesizabilă. Soarele în jurul căruia orbitează ― oare? ― Lumea Interzisă prezintă în vecinătatea lui o atracţie gravitaţională enormă, şi trebuie să-i aflu distanţa cu precizie de o mie de ori mai mare în comparaţie cu celelalte astre apropiate. Nu-mi sunt suficiente doar coordonatele.
― Şi atunci?
― Măsor distanţa aparentă dintre Lumea Interzisă ― sau, mai degrabă, soarele ei ― şi trei stele apropiate de pe ecran. Acestea trebuie să aibă o strălucire atât de slabă încât să fie nevoie de o focalizare puternică pentru a le distinge. În mod normal, aceste trei stele vor fi în realitate foarte departe de ea. După care păstrăm în centrul ecranului una dintre aceste stele şi facem un Salt de o zecime de parsec într-o direcţie perpendiculară pe linia de vedere spre Lumea Interzisă. Putem face asta în deplină siguranţă, fără a şti neapărat distanţele faţă de stelele îndepărtate. După Salt, menţinem în centrul ecranului steaua de referinţă. Celelalte două stele slabe, dacă toate trei sunt cu adevărat foarte îndepărtate, nu-şi vor schimba semnificativ amplasarea pe ecran. Însă Lumea Interzisă este suficient de apropiată pentru ca paralaxa să-i afecteze poziţia. Pe baza acestei modificări, determinăm distanţa până la ea. Dacă vreau să mă asigur de două ori, aleg alte trei stele şi încerc încă o dată.
― Cât de mult timp ne va lua această procedură? întrebă Pelorat.
― Nu foarte mult. Treaba cea mai grea o va face computerul. Eu doar îi spun ce anume vreau de la el. Însă după aceea, analiza rezultatelor îmi va lua mult timp, trebuie să mă asigur că sunt corecte şi că instrucţiunile mele nu au vreo greşeală pe undeva. Dacă aş fi mai puţin pretenţios, şi aş avea încredere deplină în computer, totul ar fi gata în câteva minute.
― Este de-a dreptul uimitor, spuse Pelorat. Gândeşte-te câte face computerul pentru noi!
― Tot timpul mă gândesc.
― Cum te-ai descurca fără el?
― Cum m-aş descurca fără o navă gravitică? Ce m-aş face fără pregătirea de astronaut? Ce m-aş face fără cei douăzeci de mii de ani de tehnologie hiperspaţială pe care îi avem în spate? Cert este că eu sunt... aici... acum. Ce-ar fi să-ţi închipui că ne-am afla cu încă douăzeci de mii de ani în viitor? Pentru ce minunăţii tehnologice ar trebui să fim recunoscători? Sau poate că peste douăzeci de mii de ani, omenirea nu va mai exista?
― Puţin probabil, spuse Pelorat. Chiar dacă nu vom face parte din Galaxia, vom avea totuşi psihoistoria, care să ne dirijeze.
Trevize se întoarse în scaun, întrerupând contactul cu computerul.
― Hai să-l lăsăm să calculeze distanţele, spuse el. S-o facă de mai multe ori. Nu avem motiv să ne grăbim.
Îi aruncă lui Janov o privire intrigată, şi continuă:
― Psihoistoria. Ştii, Janov, subiectul asta a fost de două ori adus în discuţie pe Comporellon, şi de fiecare dată a fost descris ca o superstiţie. Prima dată de mine, apoi de către Deniador. Cum altfel poţi descrie psihoistoria decât ca pe o superstiţie a Fundaţiei? Nu este o credinţă fără certitudini? Tu ce crezi, Janov? Ţine mai mult de domeniul tău decât de al meu.
― De ce spui că nu există nici o certitudine, Golan? Simulacrul lui Hari Seldon a apărut de mai multe ori în Cripta Timpului şi a comentat evenimentele, exact aşa cum urmau să se întâmple. La vremea lui nu putea şti care vor fi acele evenimente, dacă nu ar fi fost în stare să le prevadă.
― Da, sună convingător, dădu din cap Trevize. S-a înşelat în privinţa Catârului, dar chiar şi aşa pare convingător. Însă este înconjurat de o aură misterioasă, care pe mine mă irită. Orice magician poate face şmecherii.
― Nu există magician care să poată prezice ce se va întâmpla peste câteva secole, în viitor.
― Nu există magician care să poată face ceea ce îţi dă ţie impresia că face.
― Haide, Golan. Nu-mi trece prin minte nici o şmecherie cu care să prezic ce se va întâmpla peste cinci secole.
― La fel cum nu-ţi imaginezi vreo şmecherie care să permită unui magician citirea conţinutului unui mesaj ascuns într-un recipient de pe un satelit orbital fără om la bord. Şi cu toate acestea, am văzut pe unul făcând-o. Te-ai gândit vreodată că simulacrul lui Hari Seldon, împreună cu Cripta Timpului, pot fi trucate de către guvern?
Pelorat păru revoltat de idee:
― Nu ar face aşa ceva!
Trevize scoase un sunet dispreţuitor.
― S-ar da de gol, dacă ar încerca, mai spuse Pelorat.
― Nu sunt foarte sigur. Cert este că noi nu ştim deloc cum funcţionează psihoistoria.
― Nici eu nu ştiu cum funcţionează un computer, dar ştiu că funcţionează.
― Din cauză că alţii ştiu cum funcţionează. Cum ar fi ca nimeni să nu ştie cum funcţionează? Atunci, dacă dintr-un motiv oarecare s-ar opri, ne-am uita nejutoraţi la el. Dacă psihoistoria ar înceta brusc să funcţioneze...
― Cei din A Doua Fundaţie cunosc mecanismele psihoistoriei.
― De unde ştii, Janov?
― Aşa se spune.
― Orice se poate spune... Aha, iată distanţa până la soarele Lumii Interzise, şi sper că este foarte precisă. Stai să mă uit pe cifre.
Le cercetă multă vreme, mişcându-şi buzele din când în când, ca şi cum ar fi făcut unele calcule simple în minte. În cele din urmă spuse, fără a-şi ridica ochii de pe ele:
― Ce face Bliss?
― Doarme, bătrâne, răspunse Pelorat.
