Privi spre Trevize.

― Crezi că ar trebui să mergem să-i întâmpinăm?

Trevize dădu din cap:

― Nu. Noi am parcurs mulţi parseci pentru a-i întâlni. Lasă-i pe ei să parcurgă ultima distanţă. Îi vom aştepta.

Pe moment, Bliss era singura care putea simţi apropierea; însă în curând, din spatele dealului apăru o siluetă. Apoi a doua, apoi a treia.

― Cred că deocamdată asta-i tot, spuse Bliss.

Trevize privea curios. Deşi nu văzuse niciodată roboţi, nu avea nici o fărâmiţă de îndoială că asta erau. Formele aduceau schematic cu cele umane, şi totuşi nu păreau metalice. Suprafaţa lor era mată şi dădea iluzia de moale, ca şi cum ar fi fost acoperită de pluş.

Dar de unde ştia el că era doar o iluzie de moale? Simţi o bruscă dorinţă de a pipăi acele siluete care se apropiau într-un ritm atât de constant. Dacă această lume era o Lume Interzisă ― din moment ce soarele ei nu fusese inclus în harta Galactică ― atunci Far Star şi pasagerii ei trebuie să reprezinte ceva nemaiîntâlnit vreodată de roboţi. Şi totuşi acţionau cu o siguranţă calmă, ca şi cum executau un exerciţiu de rutină.

Trevize spuse, încet:

― Aici putem obţine informaţii pe care nu le-am putea obţine nicăieri altundeva în Galaxie. Îi putem întreba care sunt coordonatele Pământului în raport cu această planetă, iar dacă le ştiu, ni le vor spune. Cine ştie de câtă vreme funcţionează obiectele astea? Nu pot răspunde decât bazându-se pe memoria personală. Este un lucru de care trebuie să ţinem cont.

― Pe de altă parte, spuse Bliss, poate că sunt fabricaţi recent şi nu ştiu nimic.

― Sau, spuse Pelorat, poate că ştiu dar nu vor să ne spună.

― Nu ne pot refuza decât dacă li s-a ordonat să nu ne spună, făcu Trevize, şi de ce să li se fi dat astfel de ordine când nimeni de pe această planetă nu ne aştepta să sosim?

Roboţii se opriră la o distanţă de aproximativ trei metri. Nu spuseră nimic şi nu mai schiţară nici o mişcare.

Trevize, cu mâna pe blaster, îi spuse lui Bliss, fără a-şi lua ochii de pe roboţi:

― Îţi poţi da seama dacă sunt ostili sau nu?

― Să ştii că nu am nici o experienţă în privinţa activităţii lor mentale, Trevize. Totuşi, nu detectez nimic ostil.

Trevize luă mâna de pe patul armei, dar o ţinu aproape. Ridică mâna dreaptă, cu palma înspre roboţi, într-un gest care spera să fie recunoscut drept gest de pace, şi spuse, vorbind rar:

― Vă salut. Am venit pe această lume ca prieteni.

Robotul din centru înclină capul într-un fel de plecăciune incompletă, pe care un optimist ar fi putut-o lua de asemenea ca pe un gest de pace, şi răspunse.

Lui Trevize îi căzu falca de uimire. Într-o lume obişnuită, care intra în reţeaua comunicării Galactice, nimeni nu s-ar fi gândit la un eşec în stabilirea unui limbaj comun. Totuşi, robotul nu vorbi în Galactica Standard, şi nici în ceva asemănător. De fapt, Trevize nu reuşi să înţeleagă nici un cuvânt.

45

Surpriza lui Pelorat era la fel de mare ca şi a lui Trevize, dar conţinea şi un vizibil element de satisfacţie.

― Nu este ciudat? spuse el.

Trevize se întoarse spre el şi spuse, cu o urmă de asprime în glas:

― Nu este ciudat. Este păsărească.

― Nu este deloc păsărească, spuse Pelorat. Este Galactică, dar foarte veche. Am prins câteva cuvinte. Probabil că le-aş fi înţeles mai uşor dacă ar fi fost scrise. Pronunţia mă încurcă.

― Bine, şi ce-a spus?

― Cred că a spus că nu ţi-a înţeles vorbele.

― Nu-mi dau seama ce a spus, zise Bliss, dar simt un fel de nedumerire, şi mi se pare plauzibil. Asta dacă ai încredere în analiza mea asupra emoţiilor robotice ― în caz că există ceva ce poate fi numit emoţie robotică.

Vorbind foarte rar, şi cu dificultate, Pelorat spuse ceva, după care cei trei roboţi aplecară capetele la unison.

― Ce le-ai spus? întrebă Trevize.

― Le-am spus că nu pot vorbi bine, dar voi încerca, zise Pelorat. Le-am cerut un pic de răgaz. Nemaipomenit, bătrâne, este nemaipomenit de interesant.

― Nemaipomenit de dezamăgitor, murmură Trevize.

― Vezi tu, spuse Pelorat, fiecare planetă locuibilă din Galaxie reuşeşte să-şi creeze propria variantă de Galactică, deci există un milion de dialecte care uneori sunt aproape imposibil de înţeles, dar care evoluează odată cu Galactica Standard. Presupunând că această lume a fost izolată timp de aproape douăzeci de mii de ani, limbajul ar fi trebuit în mod normal să devieze atât de mult faţă de cel al restului Galaxiei încât să devină un limbaj total diferit. Nu s-a întâmplat aşa, probabil datorită faptului că această lume are un sistem social care depinde de roboţi, iar aceştia nu înţeleg decât limbajul pe care au fost programaţi să îl înţeleagă. Pentru a nu-i reprograma tot timpul, limbajul a rămas la fel, iar acum avem ocazia să auzim o foarte arhaică versiune a limbajului Galactic.

― Iată un exemplu, spuse Trevize, despre cum o societate poate să rămână pe loc, şi în cele din urmă să degenereze.

― Dar, bunul meu prieten, protestă Pelorat, a păstra un limbaj relativ nemodificat nu este un semn de degenerare. Există şi avantaje. Documentele păstrate timp de secole şi milenii au sens şi dau o mai mare longevitate şi autoritate arhivelor istorice. În restul Galaxiei, limbajul edictelor Imperiale de pe vremea lui Hari Seldon deja începe să sune demodat.

― Şi tu cunoşti forma asta arhaică de limbaj Galactic?

― N-aş spune că o cunosc, Golan. Să spunem mai bine că, studiind miturile şi legendele străvechi, m-am obişnuit cu ea. Vocabularul nu este complet străin, inflexiunile însă sunt diferite. Persistă de asemenea expresii idiomatice la care noi am renunţat şi, după cum am spus, pronunţia este total schimbată. Aş putea ţine loc de interpret, dar nu unul foarte bun.

Trevize oftă tremurat:

― O slabă adiere de noroc este mai bună decât nimic. Dă-i drumul, Janov.

Pelorat se întoarse spre roboţi, aşteptă un moment, apoi privi înapoi spre Trevize:

― Ce să le spun?

― Să luăm taurul de coarne. Întreabă-i unde se află Pământul.

Pelorat rosti cuvintele unul câte unul, gesticulând exagerat.

Roboţii se priviră unul pe altul şi scoaseră câteva sunete.

Apoi cel din mijloc îi vorbi lui Pelorat, care răspunse întinzând mâinile ca şi cum ar fi tras de un cordon elastic. Robotul îi replică rostind cuvintele cu la fel de multă grijă.

Pelorat se întoarse spre Trevize:

― Nu sunt sigur că i-am făcut să înţeleagă ce vreau să spun prin “Pământ”. Probabil îşi închipuie că m-am referit la o anumită regiune a planetei lor. Mi-au spus că nu au auzit de o astfel de regiune.

― Au spus cum se numeşte această planetă?