― Numele folosit de ei cred că s-ar putea traduce cel mai bine prin “Solaria”.

― Ai auzit de ea în legendele tale?

― Nu... La fel cum nu am auzit nici de Aurora.

― Bine, atunci întreabă-i dacă există pe cer... printre stele... vreun loc numit Pământ. Arată cu degetul în sus.

Un nou schimb de cuvinte; în cele din urmă, Pelorat se întoarse şi spuse:

― Tot ce pot obţine de la ei, Golan, este că nu există locuri pe cer.

― Întreabă-i ce vârstă au, interveni Bliss. Sau, mai bine, de câtă vreme funcţionează.

― Nu ştiu cum se spune “funcţionează”. Cât despre “vârstă”... Nu sunt un interpret foarte bun.

― Dă-ţi silinţa, Pel dragă, spuse Bliss.

După câteva replici, Pelorat spuse:

― Funcţionează de douăzeci şi şase de ani.

― Douăzeci şi şase de ani, spuse Trevize cu dezgust. Sunt de-abia cu puţin mai în vârstă decât tine, Bliss.

Bliss reacţionă cu un neaşteptat orgoliu:

― Întâmplător...

― Ştiu, o întrerupse Trevize. Tu eşti Gaia, care este veche de mii de ani... În orice caz, aceşti roboţi nu pot vorbi despre Pământ din proprie experienţă, şi în memorie nu le-au fost stocate informaţii de care nu au nevoie. Deci nu cunosc nimic despre astronomie.

― Poate că sunt alţi roboţi undeva pe planetă, probabil mai vechi, spuse Pelorat.

― Mă îndoiesc, spuse Trevize, dar întreabă-i, dacă poţi găsi cuvintele potrivite.

De această dată conversaţia dură mult timp şi în final Pelorat o întrerupse, roşu la faţă şi cu un vizibil aer de iritare.

― Golan, spuse el, nu am înţeles chiar tot ce au încercat să spună, dar trag concluzia că roboţii mai vechi sunt folosiţi pentru muncă manuală şi nu cunosc nimic. Dacă robotul ăsta ar fi un om, aş spune că vorbit cu dispreţ despre roboţii mai vechi. Aceştia trei sunt roboţi casnici, după cum se laudă, şi sunt înlocuiţi înainte să se învechească. Ei deţin adevăratele cunoştinţe... au fost vorbele lor, nu ale mele.

― Nu par să cunoască prea multe, bombăni Trevize. Cel puţin, din lucrurile pe care vrem noi să le aflăm.

― Acum regret că am plecat chiar aşa rapid de pe Aurora, spuse Pelorat. Dacă am fi găsit acolo un robot supravieţuitor, şi am fi găsit, din moment ce primul pe care l-am întâlnit mai avea o scânteie de viaţă în el, am fi aflat despre Pământ din memoria lor personală.

― În caz că le-a rămas memoria intactă, Janov, spuse Trevize. Ne putem întoarce oricând acolo, şi dacă va trebui o vom face, înfruntând pericolul haitelor de câini... Dar dacă aceşti roboţi au o vechime de două decenii, înseamnă că cei care i-au construit nu au pierit încă. Iar aceştia trebuie să fie oameni. Cel puţin aşa gândesc eu.

Se întoarse spre Bliss:

― Eşti sigură că ai detectat...

Dar ea ridică o mâna pentru a-l opri. Pe faţa ei se întipărise o expresie de atenţie încordată.

― Vine acum, spuse ea cu voce joasă.

Trevize se întoarse spre colină şi acolo, întâi apărând de după ea, apoi îndreptându-se spre ei, zări silueta de neconfundat a unei fiinţe umane. Tenul său era palid, părul lung şi deschis la culoare, umflându-se în părţile laterale ale capului. Avea o faţă gravă dar care părea foarte tânără. Mâinile şi picioarele goale nu erau deosebit de musculoase.

Roboţii se dădură la o parte din faţa sa, iar el avansă până ajunse aproape.

Apoi vorbi, cu o voce clară, plăcută, iar cuvintele, deşi pronunţia era arhaică, erau în limbajul Standard Galactic, uşor de înţeles.

― Bine aţi venit, călători prin spaţiu, spuse el. Ce vreţi de la roboţii mei?

46

Trevize nu se acoperi de glorie. Spuse, prosteşte:

― Vorbeşti Galactica?

Solarianul răspunse, cu un zâmbet aspru:

― De ce nu, din moment ce nu sunt mut?

Trevize arătă înspre roboţi:

― Dar ăştia?

― Aceştia sunt roboţi. Ei vorbesc limba mea. Dar eu sunt Solarian şi aud comunicaţiile hiperspaţiale ale lumilor de dincolo, aşa încât, la fel ca şi predecesorii mei, am învăţat modul vostru de a vorbi. Ei au lăsat descrieri ale limbajului, dar aud mereu cuvinte noi şi expresii care se modifică odată cu trecerea timpului. Ca şi cum voi, Colonii, vă puteţi fixa pe planete, dar nu puteţi fixa limbajul. De ce te surprinde faptul că înţeleg limbajul vostru?

― N-ar fi trebuit să mă surprindă, spuse Trevize. Îmi cer scuze. Am vorbit adineauri cu roboţii, şi nu mi-am închipuit că voi auzi limbajul Galactic vorbindu-se pe această lume.

Privi cu atenţie fiinţa din faţa sa. Purta o robă albă şi subţire, largă pe umeri, cu deschideri mari pentru braţe. Era deschisă în faţă, expunând vederii pieptul gol şi, mai jos, slipul. În afară de o pereche de sandale uşoare, nu mai purta altceva.

Trevize îşi dădu seama că nu putea spune dacă Solarianul era bărbat sau femeie. Sânii erau de bărbat, desigur, dar nu avea păr pe piept, iar slipul subţire nu prezenta nici o umflătură.

Se întoarse spre Bliss şi şopti:

― Şi ăsta ar putea fi un robot, dar seamănă foarte mult cu o fiinţă umană în...

Bliss spuse, de-abia mişcând buzele:

― Mintea este a unei fiinţe umane, nu a unui robot.

― Şi totuşi, nu mi-aţi răspuns întrebării iniţiale, reluă Solarianul. Voi scuza această omisiune şi o voi pune pe seama surprizei. Acum vă voi întreba încă o dată, şi nu trebuie să mai greşiţi. Ce vreţi de la roboţii mei?

― Facem o călătorie, spuse Trevize, şi căutăm unele date pentru a putea ajunge la destinaţie. Am cerut roboţilor tăi să ne ajute, dar nu au ştiut să ne răspundă.

― Ce informaţii căutaţi? Poate vă ajut eu.

― Căutăm să aflăm care sunt coordonatele Pământului. Ni le poţi spune?

Solarianul ridică din sprâncene, mirat: