că îi clănţăneau de frică.
― Şi asta e tot superstiţie, spuse el.
― O fi, spuse ea, dar este adevărat.
28
Era plăcută întoarcerea în cabina de pilotaj de pe Far Star! Ce dacă era înghesuită? Ce dacă era ca o celulă de închisoare în spaţiul infinit? Era familiară, prietenoasă, şi caldă.
― Mă bucur că în sfârşit ai urcat şi tu la bord, spuse Bliss. Mă întrebam cât aveai de gând să mai stai cu Doamna Ministru.
― Nu mult, spuse Trevize. E frig afară.
― Am avut impresia, spuse Bliss, că ţi-ar fi plăcut să mai rămâi cu ea, amânând căutarea Pământului. Nu-mi face plăcere să-ţi sondez mintea, nici măcar la suprafaţă, însă
eram îngrijorată din cauza ta, şi tentaţia care te stăpânea era evidentă.
― Ai dreptate, spuse Trevize. Am fost încolţit de această tentaţie, timp de câteva momente. Doamna Ministru este o femeie remarcabilă, n-am mai întâlnit vreuna care să-i semene... Mi-ai amplificat rezistenţa la tentaţie, Bliss?
― Ţi-am spus de mai multe ori, Trevize, că nu trebuie, şi nici nu sunt dispusă, să-ţi
"lucrez" mintea în vreun fel. Presupun că ai rezistat tentaţiei datorită puternicului tău simţ
al datoriei.
― Nu, nu cred că ăsta a fost motivul, zâmbi el strâmb. N-a fost nimic dramatic, sau nobil. Am rezistat în primul rând pentru că era frig. În al doilea rând, mi-a trecut prin minte o perspectivă tristă, şi anume că femeia asta nu are nevoie de prea multe şedinţe de amor pentru ca să mă termine. Nu i-aş putea face faţă.
― În sfârşit, acum te afli în siguranţă, la bord, îi întrerupse Pelorat. Ce vom face în continuare?
― În viitorul imediat vom traversa rapid sistemul planetar, până când ne vom depărta suficient de mult de soarele Comporellon-ului pentru a putea efectua Saltul.
― Te temi să nu fim opriţi, sau urmăriţi?
― Nu, sunt convins că Doamna Ministru îşi doreşte să plecăm de aici cât mai repede posibil şi să nu ne mai apropiem de ei, pentru a scuti planeta de răzbunarea Celui Care Pedepseşte. De fapt...
― Da?
― Ea crede că noi oricum nu vom putea scăpa de pedeapsă. Este foarte convinsă că
nu vom reveni niciodată. Asta, mă grăbesc să adaug, nu din cauză că m-ar considera infidel. A vrut să spună că Pământul are o aură de nenorocire atât de puternică, încât oricine pleacă să îl caute îşi va găsi moartea.
― De unde ştie ea? întreba Bliss. Câţi au plecat de pe Comporellon să caute Pământul?
― Mă îndoiesc că vreun Comporellian a plecat vreodată într-o astfel de căutare. De fapt, i-am şi spus că temerile ei sunt simple superstiţii.
― Eşti convins de ceea ce spui? Nu cumva ţi-a strecurat o urmă de teamă?
― Ştiu că temerile ei sunt cea mai pură superstiţie. Însă asta nu le împiedică să aibă
de asemenea şi un fundament real.
― Vrei să spui că radioactivitatea ne va ucide?
― Nu cred că Pământul este radioactiv. Însă cred că se protejează. Adu-ţi aminte că
toate referirile la Pământ aflate în biblioteca de pe Trantor au fost sustrase. Adu-ţi aminte că
minunata memoria a Gaiei, la care contribuie întreaga planetă, inclusiv straturile de rocă de la suprafaţă şi metalul topit din nucleu, nu reuşeşte să penetreze suficient de mult înapoi în timp pentru a ne da vreo informaţie despre Pământ. Este clar că dacă Pământul are puterea de a face asta, atunci poate influenţa minţile astfel încât să impună credinţa în radioactivitate. Probabil că, fiind atât de aproape de Pământ, Comporellon reprezintă un pericol mai mare, şi de aceea este amplificată şi mai puternic această indiferenţă. Deniador, Sceptic şi om de ştiinţă, este extrem de convins că nu are nici un rost să cauţi Pământul.
Spune că nu poate fi găsit... Iată motivul pentru care superstiţia Doamnei Ministru ar putea avea un fundament real. Dacă Pământul face totul pentru a se ascunde, oare nu ne-ar putea omorî, sau mutila minţile?
Bliss se încruntă şi spuse:
― Gaia...
― Nu spune că Gaia ne va proteja, interveni prompt Trevize. Din moment ce Pământul a fost capabil să şteargă amintirile cele mai vechi ale Gaiei, este clar că, în cazul unui conflict între aceasta şi Pământ, Pământul ar câştiga.
― De unde ştii că amintirile au fost şterse? făcu Bliss cu răceală. Poate că pur şi simplu Gaia a avut nevoie de timp pentru a creea o memorie planetară, iar acum nu putem sonda decât până la momentul desăvârşirii acestui proces. Iar dacă amintirile au fost într-adevăr şterse, de unde ştii că Pământul a făcut-o?
― Nu ştiu, spuse Trevize. Nu fac decât să avansez nişte speculaţii.
Pelorat interveni, cu oarecare timiditate:
― Dacă Pământul este atât de puternic, şi ţine atât de mult să-şi păstreze anonimatul, la ce mai foloseşte căutarea noastră? Pari a crede că nu ne va permite să mergem cu succes până la capăt, şi ne va ucide dacă nu ne va putea împiedica pe alte căi. În cazul ăsta, ce rost mai are să continuăm?
― S-ar părea că cel mai înţelept ar fi să renunţăm, recunosc, dar sunt foarte puternic convins că Pământul există, că trebuie să îl găsesc, şi că îl voi găsi. Iar Gaia mi-a spus că
ori de câte ori am o convingere foarte puternică, de acest gen, am întotdeauna dreptate.