Lăudaţi-1 în ode pe monseniorul Superbus Fadus, şi în madrigale, pe amanta sa; dedicaţi-i portarului său un manual de geografic şi veţi fi bine primiţi; dar dacă-i luminaţi pe oameni, veţi fi zdrobiâi.
Descartes a fost obligat să-şi părăsească patria, Gassendi este calomniat, iar Arnauld îşi duce zilele în exil; orice filosof este tratat precum profeţii la evrei.
Cine şi-ar putea închipui că în secolul XVIII un filosof a fost târât dinaintea tribunalelor civile şi acuzat de nelegiuire doar pentru că ar fi spus ca oamenii nu se pot îndeletnici cu artele dacă nu au mâini? Nu m-ar mira sa fie trimis la galere primul care ar avea neobrăzarea să declare că un om nu poate gândi clacă nu are cap: „întrucât, i-ar replica un învăţăcel, sufletul este spirit pur, în vreme ce capul nu este decât materie; Dumnezeu poate să aşeze sufletul şi în călcâi, la fel de bine cum îl poate aşeza şi în creier; prin urmare, va denunţ drept un nelegiuit”.
Cea mai mare nenorocire a unui om de litere s-ar putea să nu fie faptul că face obiectul invidiei confraţilor săi, că este x\par victima unei cabale sau este dispreţuit de mai marii acestei lumi; adevărata nenorocire este să fie judecat de nişte imbecili. Uneori imbecilii merg destul de departe, mai cu seamă atunci când fanatismului i se adaugă
inepţia, iar inepţiei spiritul de răzbunare. O altă mare nefericire a unui om de litere este că îndeobşte nu ţine de nimic şi de nimeni. Un burghez îşi cumpără o funcţie, şi iată-1 deodată susţinut de confraţii săi. Dacă i se face o nedreptate, îşi găseşte numaidecât apărători. Omul de litere este lipsit de apărare; seamănă cu un peşte zburător; dacă se ridică un pic, îl devorează păsările; dacă se cufundă, îl mănâncă peştii.
Orice om public plăteşte un tribut răutăţii; dar primeşte în schimb bani şi onoruri. Scriitorul plăteşte acelaşi tribut, însă nu are nimic în schimb; coboară din propria-i iniţiativă în arenă şi se condamnă singur să fie pradă fiarelor.
DESPRE LIBERTATE (LIBERTE (DE LA)
A.
— O baterie de tunuri şuieră pe la urechile noastre; ai libertatea să
o auzi sau să nu o auzi?
B.
— Bineînţeles că nu pot sa nu o aud.
A.
— Vrei ca acest tun să-ţi zboare capul, precum şi capetele soţiei şi fiicei tale care se plimbă cu tine?
B.
— Ce fel de vorbe mai sunt şi astea? Atâta vreme cât nu mi-am pierdut minţile, cum aş putea să vreau una ca asta; e cu neputinţă.
A.
— E-n regulă; însă auzi negreşit tunul şi nu vrei cu orice chip să
mori, tu şi familia ta, lovit de tun, în timp ce te plimbi; nu-ţi stă în putere nici să nu auzi, nici să vrei sa rămâi pe Ioc.
B.
— E limpede. I}
A.
— Prin urmare ai făcut vreo treizeci de paşi pentru a te feri de tun, ai avut puterea să mergi cu mine aceşti câţiva paşi?
B.
— Şi asta e cât se poate de limpede.
A.
— Dar daeă ai fi fost un paralitic, n-ai fi putut evita să rămâi expus tirului; n-ai fi avut puterea să te afli unde te afli: ai fi auzit negreşit şi chiar ai fi primit o ghiulea, aşadar ai fi murit, nu?
B.
— Nimic mai adevărat.
A.
— Atunci în ce constă libertatea, dacă nu în puterea pe care tu ea individ o ai dc-a face ceea ce voinţa ta cerea să taci dintr-o necesitate absolută?
B.
— M-ai încurcat definitiv; va să zică libertatea nu e altceva decât puterea de a face ce vreau?
A.
— Gândeştc-te şi judecă singur dacă libertatea poate fi înţeleasă
altfel.
B. – în acest caz, înseamnă că ogarul meu de vânătoare este la fel de liber ca şi mine; are, negreşit, voinţa de a 1) Un om lipsit de minte, într-o micuţă lucrare bine şlefuită, dar mai cu seamă bine ticluită, pretinde că, dacă prinţul îi porunceşte lui B.
Să rămână în bătaia tunului, el o va face. Neîndoielnic, dacă simte mai
mul! curaj sau mai curând teamă de ruşine decât dragoste de viaţă, lucru care se întâmplă adesea. Dar mai întâi ele toate, aici este vorba despre un caz total diferit. In al doilea rând, când instinctul fricii de ruşine învinge instinctul de conservare personal, omul se cuvine să o ia la fugă, atunci când nu este deloc ruşinos să o iei la fugă. Omul lipsit de minte se simţea dator să ridice obiecţii ridicole şi să adreseze injurii, iar filosofii se simt datori să-şi bată niţel joc de el şi să îl ierte. (Nota lui, adăugată în 1765.) alerga, atunci când vede un iepure, şi puterea de a alerga, daca nu îl dor labele. Prin urmare nu am nimic mai mult decât ogarul meu: mă reduci la condiţia de animal.
A.
