— Atunci în ce constă libertatea, dacă nu în puterea pe care tu ea individ o ai dc-a face ceea ce voinţa ta cerea să taci dintr-o necesitate absolută?

B.

— M-ai încurcat definitiv; va să zică libertatea nu e altceva decât puterea de a face ce vreau?

A.

— Gândeştc-te şi judecă singur dacă libertatea poate fi înţeleasă

altfel.

B. – în acest caz, înseamnă că ogarul meu de vânătoare este la fel de liber ca şi mine; are, negreşit, voinţa de a 1) Un om lipsit de minte, într-o micuţă lucrare bine şlefuită, dar mai cu seamă bine ticluită, pretinde că, dacă prinţul îi porunceşte lui B.

Să rămână în bătaia tunului, el o va face. Neîndoielnic, dacă simte mai

mul! curaj sau mai curând teamă de ruşine decât dragoste de viaţă, lucru care se întâmplă adesea. Dar mai întâi ele toate, aici este vorba despre un caz total diferit. In al doilea rând, când instinctul fricii de ruşine învinge instinctul de conservare personal, omul se cuvine să o ia la fugă, atunci când nu este deloc ruşinos să o iei la fugă. Omul lipsit de minte se simţea dator să ridice obiecţii ridicole şi să adreseze injurii, iar filosofii se simt datori să-şi bată niţel joc de el şi să îl ierte. (Nota lui, adăugată în 1765.) alerga, atunci când vede un iepure, şi puterea de a alerga, daca nu îl dor labele. Prin urmare nu am nimic mai mult decât ogarul meu: mă reduci la condiţia de animal.

A.

— Toate acestea sunt doar biete sofisme ale unor bieţi sofişti care te-au instruit. Te-ai şi îmbolnăvit la gândul că eşti la fel de liber ca ogarul tău! Dar nu semeni tu cu ogarul tău în o mie şi una de privinţe?

Foamea, setea, starea de veghe şi de sornn, cele cinci simţuri nu le aveţi deopotrivă amândoi?

Ai vrea să mirosi altfel decât cu nasul? De ce vrei atunci ca libertatea ta să fie altfel decât a lui?

B.

— Dar eu am un suflet care judecă mult, în vreme ce câinele meu nu judecă. El nu are decât idei simple, iar eu ani o mie de idei metafizice.

A.

— Ei bine, atunci tu eşti de o mie de ori mai liber decât el: asta înseamnă că ai de o mic de ori mai multă putere de a gândi decât el; nu înseamnă însă că eşti liber alt fel decât el.

B.

— Ce spui? nu sunt liber să vreau ceea ce vreau?

A.

— Ce înţelegi prin asta?

B. – înţeleg ce înţelege toată lumea. Nu se spune oare în fiecare zi că „voinţele sunt libere”?

A.

— Un proverb nu este o raţiune; explică-mi mai bine.

B.

— Ceea ce vreau să spun este că sunt liber să vreau aşa cum îmi place mic.

A. – îngăduie-mi să-ţi spun că toate astea sunt lipsite de sens; nu-ţi dai seama că e ridicol sa spui: Vreau să vreau”?

Prin urmare vrei în mod necesar nişte idei despre care ai cu noştinţă. Vrei să te căsătoreşti, da sau ba?

B.

— Dacă ţi-aş răspunde că nu vreau niciuna, nici alta?

A.

— Atunci ai vorbi ca acela care a spus: „Unii îl cred pe cardinalul Mazarin mort, alţii îl cred în viaţă, iar eu nu cred niciuna, nici alta”.

B.

— Fie, vreau să mă căsătoresc.

A.

— Aşa mai merge. Dar de ce vrei să te căsătoreşti?

B.

— Pentru ca m-am îndrăgostit de o tânără, frumoasă, blândă, bine crescută, destul de bogată, care cântă foarte fai mos, ai cărei părinţi sunt nişte oameni foarte cumsecade şi pentru că mă mândresc că mă iubeşte şi sunt bine venit în familia ci.

A.

— Asta da motiv. Pricepi, aşadar, că nu poţi să vrei fără motiv, îţi declar că eşti liber să te căsătoreşti; altfel spus, că ai puterea să semnezi contractul.

B.

— Cum adică nu pot să vreau fără motiv? Atunci cum rămâne cu celălalt proverb: Sit pro ratione vohmtas – voinţa mea este raţiunea mea, vreau pentru că vreau?

A.

— E absurd, dragă prietene: ar însemna că există în tine un efect fără cauză.

B.

— Cum aşa? Atunci când pariez pe par sau nu, am un motiv de a alege mai curând par decât impar?

A.

— Fireşte.

B.

— şi care este acest motiv, dacă nu ţi-e cu supărare?