- Şi care a fost rezultatul?
- Vai, cei mai mulţi mor foarte repede din cauza modificării proteinei cerebrale
― mai precis, aceasta se coagulează ca un ou fiert.
Pe Ennius îl trecură fiorii.
- Există o mare cruzime în impasibilitatea omului de ştiinţă. Ce s-a întâmplat cu cei care n-au murit?
- Rezultatele nu au fost edificatoare, nefiind vorba de fiinţe umane. Cele mai multe dovezi apar favorabile... Am însă nevoie de oameni. Înţelegi, e vorba de proprietăţile electronice specifice ale creierului individual. Fiecare creier produce curenţi de un anume tip. Nu există duplicate. Sunt ca nişte amprente, sau ca structura vaselor de sânge din retină. Ba poate încă şi mai individualizate. Consider deci că
tratamentul trebuie să ţină seamă de acest lucru şi, dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, nu se va mai produce nici o modificare... Nu am însă oameni pe care să experimentez.
Cer mereu voluntari dar...
Ridică braţele a neputinţă.
- Eu unul nu le-aş lua-o în nume de rău, bătrâne spuse Ennius. Dar, serios vorbind, dacă instrumentul va fi perfecţionat, ce intenţionezi să faci cu el?
Fizicianul dădu din umeri.
- Asta nu depinde de mine. Ar fi de competenţa Marelui Consiliu, desigur.
- N-ai fi dispus să pui invenţia la dispoziţia Imperiului?
- Eu? N-aş avea nimic împotrivă. Dar numai Marele Consiliu are drept de decizie asupra...
- Oh, îşi pierdu Ennius răbdarea, la naiba cu Marele Consiliu. Am mai avut de-a face cu ei. Pe dumneata te întreb. Ai fi dispus să le vorbeşti la momentul potrivit?
- Şi cum i-aş putea influenţa eu?
- Le-ai spune că, dacă Pământul ar crea un sinapsificator aplicabil la oameni, în condiţii de deplină siguranţă, şi ar pune instrumentul la dispoziţia Galaxiei, atunci s-ar putea desfiinţa unele restricţii în ceea ce priveşte emigrarea către alte planete.
- Cum aşa, exclamă Shekt sarcastic, cu riscul epidemiilor şi în ciuda tuturor deosebirilor şi non-umanităţii noastre?
- Ba chiar, continuă Ennius liniştit, aţi putea fi mutaţi en masse pe o altă planetă.
Gândeşte-te.
În acel moment uşa se deschise şi o tânără îşi făcu repede drum pe lângă dulapul cu microfilme. Aducea în aerul stătut al biroului o undă proaspătă, primăvăratecă.
Văzând un străin, roşi uşor şi dădu să se-ntoarcă.
25
- Intră, Pola, spuse Shekt repede. Domnule Guvernator, se adresă el lui Ennius, nu cred că ai cunoscut-o pe fiica mea. Pola, acesta e domnul Ennius, Guvernatorul Pământului.
Guvernatorul se ridică imediat cu o politeţe lipsită de afectare, care anulă primul ei impuls de a face o reverenţă.
- Dar, domnişoară Shekt, spuse el, eşti o floare cum nu mi-aş fi putut imagina că
poate creşte pe Pământ. De fapt, cu frumuseţea dumitale, ai împodobi orice planetă
din univers.
Luă mâna Polei care, sesizându-i intenţia, i-o întinse repede şi cu oarecare timiditate. O clipă Ennius păru că vrea s-o sărute în maniera curtenitoare de altădată, dar intenţia, dacă existase într-adevăr, nu se materializă. Dădu drumul mâinii pe jumătate ridicate ― ceva cam prea repede, poate.
Încruntându-se aproape imperceptibil, Pola spuse:
- Domnule Guvernator, sunt copleşită de amabilitatea dumneavoastră faţă de o fată simplă de pe Pământ. Este o dovadă de curaj şi cavalerism din partea dumneavoastră, înfruntând astfel pericolul contaminării.
Shekt îşi drese glasul, întrerupându-i:
- Fiica mea urmează cursurile Universităţii din Chica şi mai dobândeşte nişte credite binevenite, practicând în laboratorul meu ca tehnician, două zile pe săptămână. E o fată deşteaptă şi, deşi s-ar putea să fiu orbit de mândria de părinte, cred totuşi că într-o zi îmi va lua locul.
- Tată, începu Pola, am să-ţi spun ceva important...
Se opri, şovăind.
- Să plec? întrebă Ennius netulburat.
- Nu, nu, răspunse Shekt. Ce este, Pola?
- Avem un voluntar, tată.
Shekt făcu ochii mari, privind-o prostit.
- Pentru sinapsificator?
