Părul se desprinse uşor în urma aplicării unei paste depilatoare de către tehnicianul înmănuşat cu grijă.

- Are păr şi pe piept, domnule doctor, spuse acesta.

- Mare Galaxie! exclamă Shekt. Ia să văd! Bine, dar omul ăsta e tot o blană! Ei, lasă-l aşa. Nu se vede sub cămaşă şi vreau să continuăm cu fixarea electrozilor. Să

punem fişe aici, aici şi aici. (Urmară nişte înţepături fine şi inserţia capetelor filamentelor de platină.) Aici şi aici.

O duzina de contacte, pătrunzând prin piele la suturile etanşe, prin care se puteau percepe ecourile extrem de delicate ale microcurenţilor care circulau de la o celulă la alta a creierului.

Urmăreau cu atenţie oscilaţiile uşoare ale ampermetrului, în funcţie de închiderea sau întreruperea contactelor. Inscriptoarele desenau pe hârtia milimetrică

linii fine ca nişte fire de păianjen, cu vârfuri şi adâncituri neregulate.

Diagramele fură apoi expuse pe ecranul iluminat. Se aplecară asupra lor, vorbind în şoaptă.

Arbin prindea frânturi de conversaţie...

- ... foarte regulat... priviţi ce înalt e vârful cvinternar... cred că trebuie analizat...

e destul de evident...

Urmă o perioadă lungă şi plicticoasă în care se fixă aparatura. Se apăsă pe butoane, se reglară vernierele, se conectară bornele şi se înregistrară valorile indicate.

Electrometrele fură verificate iar şi iar, executându-se reglările de rigoare.

Shekt îi zâmbi lui Arbin, spunându-i:

- Nu va mai dura mult.

Uriaşa maşinărie fu împinsă deasupra celui adormit, ca un monstru greoi şi lacom. Patru fire lungi fură legate la extremităţile membrelor, iar pe ceafă i se fixă cu grijă un fel de perniţă de un negru mat, dintr-un fel de cauciuc tare. Aceasta era imobilizată cu ajutorul unor bride petrecute peste umeri; în sfârşit, cei doi electrozi opuşi, ca nişte mandibule uriaşe, fură despărţiţi şi coborâţi deasupra capului palid şi flasc, în direcţia tâmplelor.

Shekt privea fix la cronometru, în cealaltă mână era comutatorul. Apăsă cu degetul mare. Nu se întâmplă nimic perceptibil, nici măcar de către simţurile ascuţite de spaimă ale lui Arbin. Parcă s-ar fi scurs ore întregi, dar, în realitate, nu fuseseră

nici trei minute. Shekt întrerupse contactul.

Asistentul se aplecă repede asupra pacientului care dormea încă şi apoi îşi înălţă

capul triumfător.

- Trăieşte.

Câteva ore după aceea se efectuară o mulţime de înregistrări, într-o atmosferă de emoţie cu greu stăpânită. Trecuse bine de miezul nopţii când Schwartz îşi reveni din anestezie şi pleoapele îi tresăriră.

Shekt se dădu înapoi ― livid dar fericit, îşi trecu dosul palmei peste frunte, respirând uşurat.

- E în ordine.

Apoi se întoarse ferm spre Arbin.

- Va trebui să stea la noi câteva zile, domnule.

Teama din ochii lui Arbin crescu nebuneşte.

30

- Dar... dar...

- Nu, nu, trebuie să ai încredere în mine. Nu i se va întâmpla nimic. Lasă-l aici.

Numai noi vom şti de el. Dacă-l iei acum cu dumneata, s-ar putea să moară. Ce ai realiza?... Şi-n plus ar trebui să şi dai explicaţii Stegarilor cu privire la cadavru.

Ultimul argument îşi atinse ţinta. Arbin înghiţi în sec.

- Dar, staţi puţin, cum voi şti când să vin să-l iau? Nu vreau să vă spun cum mă

cheamă.

Însemna totuşi că acceptase.

- Nu-ţi cer să-mi spui numele. Vino peste o săptămână, la zece seara. Am să te aştept la uşa garajului, pe unde am intrat cu biciclul dumitale. Trebuie să ai încredere în mine, omule, n-ai de ce te teme.

Era noapte când Arbin părăsi în mare grabă Chica. Trecuseră douăzeci şi patru de ore de când străinul îi bătuse la uşă şi în acest interval îşi dublase vina faţă de Datini. Va mai fi oare vreodată în siguranţă?

Nu se putea stăpâni să nu privească mereu în urmă, în timp ce biciclul gonea pe drumul pustiu, îl urmărea cineva? Ca să descopere unde locuia? Sau i se şi înregistrase chipul? Poate acum se şi făceau confruntări undeva, departe, în dosarele Confreriei din Washenn, unde erau înregistraţi toţi pământenii în viaţă, cu toate datele personale, în vederea lui Şaizeci.

Şaizeciul care soseşte fatal pentru orice pământean. Mai avea un sfert de veac până atunci, dar trăia zilnic cu spectrul lui din cauza lui Grew, iar acum din cauza străinului.

Dar dacă nu s-ar mai întoarce niciodată în Chica?

Nu! El şi Loa n-ar mai putea produce mult timp cât trei, şi odată cu primul eşec s-ar descoperi şi prima crimă ― aceea de a-l ascunde pe Grew.

Nu, odată începute, crimele împotriva Datinilor se înmulţeau inevitabil.

Ştiu atunci că se va întoarce la Chica, indiferent de risc.

Era mult după miezul nopţii când Shekt se gândi să se ducă la culcare, şi numai la insistenţele fiicei sale îngrijorate. Dar tot nu putu să adoarmă. Perna părea un mijloc rafinat de a-l sufoca, cearceafurile i se încâlceau în jurul trupului scoţându-l din minţi. Se sculă şi se aşeză la locul său de la fereastră. Oraşul era întunecat, dar la orizont, pe partea opusă lacului, pâlpâia lumina albastră a morţii ce stăpânea pretutindeni pe Pământ, cu excepţia câtorva petece izolate.

Toată agitaţia zilei trecute i se perinda în faţa ochilor ca un dans infernal, torturându-i creierul obosit. După ce-l convinsese pe fermierul speriat să plece, ultima grijă fusese să-l cheme pe Ennius la videofon. Se vede că acesta aştepta apelul, deoarece răspunse chiar el. Era încă încotoşmănit în veşmintele sale impregnate cu plumb.

- A, Shekt, bună seara. Ai terminat experienţa?

- Cât pe-aci să-l termin şi pe voluntarul meu, săracul.

Ennius păli.

- Bine am făcut atunci că am plecat. Am impresia că voi, oamenii de ştiinţă, nu sunteţi prea departe de nişte criminali.

31