Relicvă batjocoritoare...
Se opri însă speriat. Oricum, ea era totuşi o dovadă că nu-şi pierduse minţile.
Avea nevoie de ea! Începu s-o caute în întuneric, târându-se în genunchi, pipăind, până ce în fine o descoperi ― forma o pată întunecată în luciul slab. Umplutura atârna în afară şi, cu un gest reflex, o împinse la loc.
Mergea din nou ― prea nefericit, îşi zise, ca să mai poată alerga.
Era flămând şi speriat de-a binelea când zări în dreapta o lumină.
Era fără îndoială o casă!
La strigătul său puternic nu răspunse nimeni, dar era totuşi cineva în casă, un licăr de realitate, clipind spre el în inumana singurătate a ultimelor ore. Părăsi drumul şi se năpusti peste câmp, sărind peste şanţuri, ocolind copaci, traversând lăstărişuri, săltându-se peste un pârâiaş.
Ce ciudat! Până şi pârâiaşul lumina slab, fosforescent! Înregistră însă acest lucru doar ca un amănunt, fără să-i acorde importanţă.
În sfârşit ajunse, putând să atingă cu mâna construcţia albă. Nu era nici cărămidă, nici piatră, nici lemn, dar iarăşi nu dădu importanţă faptului. Părea un fel de porţelan mat, rezistent. Nu-i păsa. Nu dorea decât să găsească uşa şi când, în cele din urmă, o descoperi şi nu văzu nici o sonerie, începu să lovească în ea cu piciorul, urlând ca scos din minţi.
Auzi mişcare înăuntru şi sunetul binecuvântat al unei voci omeneşti, diferită de a lui. Strigă din nou:
- Ei, e cineva acolo?
Se auzi un zgomot uşor, ca de balamale bine unse, şi uşa se deschise. În cadrul ei apăru o femeie cu o lucire de spaimă în ochi. Era înaltă şi subţire, iar în spatele ei se profila silueta sfrijită a unui bărbat cu trăsături aspre, îmbrăcat în haine de lucru...
Nu, nu erau tocmai haine de lucru. De fapt, Schwartz nu mai văzuse niciodată ceva asemănător dar, într-un sens nedefinit, păreau să fie genul de haine pe care le foloseşti la lucru.
6
Schwartz însă nu era o fire analitică. Cei doi, cât şi hainele lor, i se părură
frumoase, aşa cum numai vederea unor prieteni poate părea frumoasă unui om singur.
Femeia spuse ceva, cu o voce plăcută şi totuşi răspicată. Schwartz se sprijini de uşă ca să nu cadă. Mişcă buzele fără să poată scoate un sunet şi, într-o clipă, toate spaimele prin care trecuse până atunci reveniră, sugrumându-l.
Femeia vorbea o limbă pe care Schwartz n-o auzise niciodată.
CAPITOLUL II
TRATAMENTUL UNUI STRĂIN
Loa Maren şi apaticul ei soţ Arbin jucau cărţi când, din scaunul său cu rotile, bătrânul îşi foi ziarul mânios, strigând:
- Arbin!
Arbin Maren nu răspunse imediat. Fila cu grijă cartonaşele dreptunghiulare, meditând la următoarea mişcare. Cum nu se putea decide ce să joace, răspunse absent:
- Ce vrei, Grew?
Bătrânul aruncă ginerelui său o privire sălbatică pe deasupra ziarului, foindu-l din nou.
Fâşâitul acela îi aducea o uşurare deosebită. Când un om plin de energie e imobilizat într-un fotoliu, cu două beţe moarte în loc de picioare, trebuie să se descarce într-un fel. El se folosea de ziar. ÎI foia, gesticula cu el, la nevoie îl azvârlea după lucruri.
Grew ştia că pe alte planete existau teleimprimatoare pe bază de microfilme pentru transmiterea ştirilor. Puteau fi vizionate cu ajutorul proiectoarelor de cărţi obişnuite. Râdea de ele în sinea sa. O practică decadentă, degenerată!
- Aţi citit despre expediţia arheologică pe care o trimit pe Pământ? îi întrebă pe cei doi.
- Nu, răspunse calm Arbin.
Grew ştia asta, deoarece nici unul nu citise încă ziarul în afară de el, iar la video renunţaseră cu un an în urmă. Întrebarea fusese doar ca o deschidere la şah.
- Ei bine, spuse el, iată că soseşte una şi încă subvenţionată de Imperiu, ce ziceţi de asta?
Începu să citească pe tonul neuniform pe care-l capătă majoritatea oamenilor când citesc cu voce tare: "Într-un interviu acordat Presei Galactice, doctorul Bel Arvardan, cercetător principal agregat la Institutul Imperial de Arheologie, s-a exprimat plin de speranţă în legătură cu rezultatele apropiatelor cercetări arheologice ce urmează a fi efectuate pe Planeta Pământ, situată la periferia Sectorului Sirius (vezi harta). Pământul ― a declarat el ― cu civilizaţia sa arhaică, unic în ceea ce priveşte mediul ambiant, prezintă o cultură insolită care e de prea mult timp ignorată
de sociologii noştri, interesaţi doar de dificultăţile guvernării locale. Am credinţa că
următorii ani vor revoluţiona unele din concepţiile noastre fundamentale privind evoluţia socială şi istoria umană". Etcetera, etcetera ... încheie teatral bătrânul.
Arbin Maren ascultase doar pe jumătate.
7
- Ce înţelege prin "cultură insolită?" mormăi el.
Loa Maren nu ascultase deloc. Nu spuse decât:
- E rândul tău, Arbin.
Grew continuă:
