- Este oare legal ce facem?

- Legal?

Părea să evite deliberat înţelesul cuvintelor ei.

- Vreau să spun, adăpostind acest om în casa noastră. Cine o fi?

- De unde să ştiu, răspunse Arbin nervos. La urma urmelor, nu putem refuza adăpost unui bolnav. Mâine, în caz că nu are buletin de identitate, vom informa Comitetul Regional de Securitate ― şi cu asta basta.

Se întoarse cu spatele, încercând ostentativ să pună capăt discuţiei.

Vocea subţire a soţiei sale întrerupse din nou tăcerea, şi mai stăruitor de data asta:

- Nu crezi c-ar putea fi un agent al Societăţii Stegarilor? Mă gândesc la Grew, înţelegi...

- Din cauza celor spuse astă-seară? E absurd. Nici nu vreau să discut.

9

- Nu asta vreau să spun, şi o ştii foarte bine. Mă refer la faptul că-l ţinem ilegal pe Grew de doi ani, călcând una din cele mai importante Datini.

- Nu facem rău nimănui, murmură Arbin. Ne realizăm cota, nu, chiar dacă-i fixată pentru trei persoane ― trei muncitori. Şi dacă aşa stau lucrurile, de ce să

bănuiască? Nici măcar nu-l lăsăm să iasă din casă.

- S-ar fi putut afla de scaunul cu rotile. A trebuit să cumperi din afară motorul şi accesoriile.

- Iar începi, Loa! Ti-am explicat de atâtea ori că pentru scaunul acela n-am cumpărat decât piese tip de bucătărie. Şi pe urmă e absurd să vezi în el un agent al confreriei. Crezi că s-ar obosi ei să recurgă la asemenea trucuri complicate pentru un biet bătrân paralitic? Nu puteau să vină pe lumină şi cu un mandat de percheziţionare în toată legea? Ia gândeşte-te puţin.

- Atunci, Arbin, spuse ea, în timp ce ochii i se aprindeau febril, dacă într-adevăr aşa gândeşti ― şi speram din tot sufletul să te aud spunând-o ― atunci trebuie să fie un extraterestru. Nu poate fi pământean.

- Cum adică nu poate fi pământean? Asta-i de-a dreptul ridicol. De ce-ar veni un om din Imperiu tocmai aici, pe Pământ?

- Ştiu şi eu? Ba ştiu; poate o fi comis vreo crimă. Se lăsă purtată de imaginaţie: De ce nu? E foarte logic. Pământul ar fi refugiul cel mai potrivit. Cine s-ar gândi să-l caute aici?

- Dacă este un extraterestru... Dar ce dovezi ai?

- Nu vorbeşte limba noastră, nu? Asta trebuie s-o recunoşti. Ai înţeles măcar un singur cuvânt? Aşa că precis vine dintr-un con îndepărtat al Galaxiei unde se vorbeşte vreun dialect ciudat. Despre cei de pe Fomalhaut se spune că trebuie să înveţe pur şi simplu o altă limbă pentru a se face înţeleşi la curtea Împăratului de pe Trantor... Dar nu-ţi dai seama ce-nseamnă asta? Dacă-i într-adevăr extraterestru, nu e înregistrat la Comisia de Recensământ şi nu poate fi decât bucuros să evite acest lucru. Îl putem folosi la fermă, în locul tatei, astfel încât vom fi din nou trei muncitori la realizarea cotei din sezonul următor. Ba chiar ar putea ajuta şi acum, la strângerea recoltei.

Privea cu înfrigurare chipul nehotărât al soţului ei.

Acesta medita îndelung şi în cele din urmă spuse:

- Hai să ne culcăm, Loa! Lumina zilei ne va fi un sfetnic mai bun.

Şuşoteala încetă, lumina fu stinsă şi treptat somnul luă în stăpânire camera lor, ca şi întreaga casă.

În dimineaţa următoare, fu rândul lui Grew să-şi dea o părere. Arbin i se adresă

plin de speranţă. Avea mai multă încredere în socrul lui decât în el însuşi. Grew îi răspunse:

- Evident, Arbin, toate necazurile voastre provin din faptul că sunt înregistrat ca muncitor, din care cauză cota de produse este fixată pentru trei persoane. M-am săturat să vă fiu o povară. Am trăit doi ani peste termen. Ajunge.

- Dar nu despre asta e vorba, protestă Arbin stânjenit. Nu găsesc deloc că ne eşti o povară.

- La urma urmei, ce contează? Peste doi ani vine Recensământul şi oricum mă

voi duce.

10

- Cel puţin te vei mai bucura doi ani de cărţile dumitale şi de tihnă. De ce să fii lipsit de ele?

- Pentru că şi alţii sunt. Şi, pe urmă, ce se va întâmpla cu tine şi cu Loa? Când vor veni să mă ia pe mine, vă vor lua şi pe voi. Ce fel de om aş fi dacă aş accepta să

mai trăiesc câţiva ani nenorociţi cu preţul...

- Ajunge, Grew. N-am nevoie de teatru. Ti-am mai spus de-atâtea ori ce vom face. Te vom anunţa cu o săptămână înainte de Recensământ.

- Şi credeţi că veţi prosti doctorul?

- Îl vom mitui.

- Hm!... Şi acum individul ăsta. Încă o infracţiune. Înseamnă că aţi ţinut ascunşi doi oameni.

- O să-i dăm drumul. De ce să ne batem capul cu asta? Mai sunt doi ani până

atunci. Ce facem acum cu el?

- Un străin, cugetă Grew. Vine şi bate la uşă. Nu se ştie de unde vine. Vorbeşte ininteligibil... Ştiu şi eu...

- E blând, spuse fermierul; pare mort de spaimă. Nu ne poate face nici un rău.

- Mort de spaimă, zici? Dacă e debil mintal? Dacă bolboroseala lui nu e un dialect necunoscut, ci cuvinte fără sens?

- Nu pare să fie aşa, se foi Arbin nervos.

- Încerci să te convingi pentru că vrei să-l foloseşti... Bine, am să-ţi spun ce trebuie să faci. ÎI vei duce la oraş.

- La Chica? exclamă Arbin îngrozit. Ar fi un dezastru.

- Câtuşi de puţin, răspunse Grew liniştit. Nenorocirea voastră e că nu citiţi ziarele. Din fericire pentru această familie, eu o fac. Aşa am aflat că Institutul de Cercetări Nucleare a inventat un instrument care uşurează învăţarea. Au publicat un articol de o pagină în „Suplimentul Săptămânal". Au nevoie de voluntari. Du-li-l pe omul acesta.

Arbin clătină din cap, cu o mină hotărâtă.

- Eşti nebun. N-aş putea face aşa ceva. În primul rând ar cere numărul de înregistrare. Nefiind în ordine, n-aş face decât să provoc o anchetă prin care s-ar afla şi de existenţa dumitale.

- Greşeşti profund, Arbin. Motivul pentru care Institutul cere voluntari este acela că maşina e încă în faza experimentală. Probabil că a şi omorât câţiva oameni, încât sunt convins că nu vor pune nici o întrebare. Iar dacă străinul moare, nu-i va fi probabil mai rău decât acum ... Te rog, Arbin, dă-mi proiectorul de cărţi şi fixează