independent pe diversele planete şi dădea ca exemplu asemenea culturi netipice, ca cea de pe Rigel, pentru a demonstra că diferenţierile rasiale nu dispăruseră încă în urma căsătoriilor. Arvardan distrusese această concepţie, arătând cum cultura roboţilor rigelieni fusese rezultatul evoluţiei fireşti, în timp, a forţelor economice şi sociale într-o anumită arie geografică.
Mai existau apoi populaţiile barbare de pe Ophiuchus, pe care arheologia tradiţională le prezenta ca exemplu de societate umană primitivă, ce nu ajunsese la stadiul călătoriilor interplanetare. Toate manualele foloseau exemplul în sprijinul teoriei lui Merger, anume că omenirea era punctul final al unui proces ce putea avea loc pe orice planetă în condiţiile existenţei apei şi oxigenului, la un anume nivel termic şi câmp gravitaţional; că între toate rasele umane se puteau contracta căsătorii, ceea ce, odată cu descoperirea călătoriilor interplanetare, se şi întâmplase.
Arvardan descoperise însă urme ale civilizaţiei ce precedase mileniul de primitivism de pe Ophiuchus, dovedind că vestigiile cele mai vechi de pe planetă
indicau existenţa comerţului interplanetar. Lovitura finală o dădu demonstrând, fără
putinţă de îndoială, că omul emigrase în regiunea respectivă într-un stadiu superior de civilizaţie.
Abia atunci "Rev. Soc. Gal. de Arh.", pentru a folosi titulatura prescurtată a revistei, se hotărî să publice lucrarea de licenţă a lui Arvardan, la mai bine de zece ani de când îi fusese prezentată.
Dorinţa de a aduce noi dovezi în sprijinul teoriei sale favorite îl purta acum pe Arvardan înspre una din cele mai insignifiante planete din Imperiu ― planeta numită
acum Pământ.
13
Arvardan ateriză pe unicul teritoriu imperial de pe planetă, un petec situat pe înălţimile pustii ale platoului din nordul Himalaiei. Aici nu exista radioactivitate şi nici nu fusese vreodată, iar arhitectura locului nu era de sorginte pământeană. În esenţă, el reprezenta o copie a palatelor de viceregi de pe planetele mai norocoase.
Vegetaţia luxuriantă era opera omului. Rocile inaccesibile fuseseră acoperite cu un strat de sol fertil, irigat şi scăldat într-o atmosferă şi un climat artificial. Aşa luaseră
fiinţă cele cinci mile pătrate de pajişti şi grădini înflorite.
Eforturile necesare pentru o asemenea performanţă erau incalculabile, după
estimările pământenilor. Ele se bazaseră însă pe resursele incredibile a zeci de milioane de planete ce continuau să se înmulţească. (Se aprecia că în anul 827 al Erei Galactice, aproximativ cincizeci de noi planete obţineau zilnic rangul de provincie, condiţia fiind o populaţie de cinci sute de milioane de locuitori.) În acest colţ nepământean trăia Guvernatorul Pământului şi, uneori, înconjurat de luxul său artificial, uita că domneşte peste o gaură de şobolani şi-şi amintea că este un aristocrat de viţă, provenind dintr-o veche familie.
Soţia lui îşi făcea mai puţine iluzii, mai ales atunci când din vârful unei moviliţe înecate în iarbă, vedea în depărtare linia clară ce separa domeniul lor de deşertul dezolant al Pământului. În asemenea clipe nici toate fântânile colorate (ce luminau în noapte cu o flacără lichidă), nici aleile înflorite, nici parcurile idilice nu puteau compensa conştiinţa exilului.
Arvardan fu aşadar şi mai bine primit decât cerea protocolul. În prezenţa lui, Guvernatorului i se părea că respiră aerul Imperiului, al măreţiei infinite.
Arvardan, la rândul său, se simţi plăcut impresionat.
- Totul e făcut cu pricepere şi bun gust, domnule Guvernator. E uimitor cum pătrunde influenţa culturii centrale până în cele mai îndepărtate zone ale Imperiului nostru.
Ennius zâmbi.
- Mă tem, domnule doctor Arvardan, că reşedinţa Guvernatorului de pe Pământ e mai plăcută când o vizitezi, decât atunci când trăieşti în ea. Este ca o scoică ce sună
a gol când o atingi. În afară de familia mea, personalul, garnizoana imperială de aici şi din centrele importante de pe planetă sau de vreun vizitator întâmplător ca dumneata, nimic nu aminteşte de cultura centrală. Mi se pare foarte puţin.
Şedeau singuri în maiestuoasa colonadă, în timp ce soarele scăpăta după crestele învăluite într-o ceaţă purpurie, iar aerul era atât de încărcat de miresmele vegetaţiei luxuriante, încât fiecare mişcare a sa părea un suspin.
Nu se cade, nici măcar unui Guvernator, să se arate prea curios cu privire la intenţiile oaspetelui său dar inumana izolare zilnică faţă de tot restul Imperiului oferea o circumstanţă atenuantă.
- Intenţionezi să rămâi mai mult timp, domnule doctor Arvardan?
- Nu vă pot spune exact, domnule Guvernator. Am venit înaintea celorlalţi membri ai expediţiei pentru a mă familiariza cu civilizaţia Pământului şi pentru a întocmi formalităţile de rigoare. Trebuie, de exemplu, să obţin de la dumneavoastră
permisiunea de a construi cantonamente pe şantiere etc.
14
- Se aprobă, se aprobă! Când începi săpăturile? Şi oare ce speri să descoperi pe grămăjoara asta prăpădită de piatră?
- Dacă totul merge bine, sper ca în câteva luni să ne putem stabili cantonamentul. Cât despre planetă, nu e nici pe departe o grămăjoară prăpădită. Este de-a dreptul unică, în toată Galaxia.
- Unică? protestă Guvernatorul neînduplecat. Câtuşi de puţin! Este o planetă
obişnuită. Un fel de cocină, o hrubă sau o hazna, sau cum vrei s-o mai numeşti în aceeaşi ordine valorică. Şi totuşi, în ciuda superioarei capacităţi de a produce greaţă, nu atinge excelenţa nici în ceea ce priveşte nemernicia, ci rămâne o lume obişnuită, de ţărănoi neciopliţi.
- Dar, spuse Arvardan, surprins de violenţa acestor afirmaţii nejustificate, planeta e radioactivă.
- Şi ce-i cu asta? Câteva mii de planete din Galaxie sunt radioactive, unele chiar într-o măsură mai mare decât Pământul.
În acel moment atenţia le fu atrasă de lunecarea uşoară a unui bar mobil, care se opri în dreptul lor.
Ennius arătă înspre el, întrebând:
- Ce-ai dori?
- Indiferent. Poate un cocteil cu lămâie.
- În ordine. Barul are ingredientele... Cu Chensey, sau fără?
- Doar cât să-i dea gust, răspunse Arvardan, indicând cantitatea între degetul mare şi arătător, ce aproape se atingeau.
- Va fi gata imediat.
