— Da, zise el moale, fără să deschidă ochii, gândindu-se la soldatul care fusese împuşcat alături de el. Îşi amintea că, înainte de a fi doborât, îi spusese lui Jake: „Ce prostie!” Căzuse apoi ţipând, cu sângele gâlgâind.

— A murit, nu-i aşa? întrebă încet avocatul.

— Nu ştim încă, răspunse Ozzie. E la spital.

— A murit, ştiu eu sigur. Am auzit cum i-a pârâit gâtul.

Ozzie se uită la Nesbit, apoi la Harry Rex. Pe costumul gri-deschis al avocatului se vedeau două-trei picături de sânge. El nu le observase încă, dar erau vizibile şi destul de mari.

— Jake, ai sânge pe haine, zise Ozzie într-un târziu. Hai la birou să te schimbi.

— Ce importanţă are? mormăi el cu nasul în pământ.

Ceilalţi se priviră unii pe alţii.

Dell se uita din mulţime la Jake, în vreme ce îl scoteau din tribunal. Trecură pe lângă reporteri, neluând în seamă întrebările lor absurde. Harry Rex încuie uşile, lăsând gărzile la intrare, pe trotuar. Jake urcă şi îşi scoase haina.

— Row Ark, prepară nişte margaritas, spuse Harry Rex. Eu mă duc sus, să stau cu el.

— Domnule judecător, am avut nişte probleme, îi spuse Ozzie, în vreme ce Noose îşi deschidea servieta.

— Ce s-a-ntâmplat? întrebă Buckley.

— În dimineaţa aceasta, au încercat să-l omoare pe Jake.

— Poftim?!

— Când?

— Acum vreo oră. Cineva a tras asupra lui, când venea la tribunal. Era o puşcă cu bătaie lungă. Habar n-avem cine a făcut-o. Nu l-au nimerit pe Jake, în schimb au rănit un soldat din gardă, care e acum la chirurgie.

— Jake unde e? întrebă judecătorul.

— La el în birou. E cam şocat.

— Şi eu aş fi la fel, zise Noose înţelegător.

— Mi-a spus să-l sunaţi, când ajungeţi aici.

— Sigur că da.

Ozzie formă numărul şi-i dădu receptorul judecătorului.

— E Noose, zise Harry Rex, întinzându-i telefonul lui Jake.

— Alo?

— Te simţi bine, Jake?

— Nu tocmai. Astăzi nu mai vin acolo.

Noose se strădui să spună şi el ceva.

— Ce n-ai să faci?

— Am zis că nu vin azi la tribunal. Nu am chef.

— Păi, Jake, cu noi cum rămâne?

— Nu-mi pasă, zise Jake, sorbind din paharul cu margaritas.

— Eşti drăguţ să repeţi?

— Am spus că nu-mi pasă. Nu mă interesează ce faceţi acolo, oricum n-o să fiu de faţă.

Noose dădu din cap şi se uită la receptor.

— Ai fost rănit? întrebă el, vădit îngrijorat.

— A tras cineva vreodată în dumneavoastră, domnule judecător?

— Nu, Jake.

— Aţi văzut vreun om împuşcat, care ţipă de durere?

— Nu, Jake.

— Aţi văzut sângele cuiva ţâşnind şi murdărindu-vă hainele?

— Nu, Jake.

— Nu vin la tribunal.

Noose tăcu şi se gândi câteva clipe.

— Vino aici, Jake, să stăm puţin de vorbă.

— Nu. Nu ies din birou. Afară e periculos.

— Hai să stăm în pauză, până la ora unu. Crezi că te vei simţi mai bine, atunci?

— La ora aia o să fiu beat pulbere.

— Ce spui?!

— Am zis că voi fi criţă.

Harry Rex îşi acoperi ochii. Ellen se duse în bucătărie.