Jake tăcu o clipă, uitându-se după Claude.

— Indiferent de rezultat, publicitatea care se face îmi va fi favorabilă. Bineînţeles, e dureros dacă pierd. Orice avocat din ţinutul ăsta îşi doreşte să dau greş. Toţi vor să-l vadă condamnat. Se tem c-aş putea deveni prea mare şi că le voi lua clienţii. Avocaţii sunt foarte geloşi, să ştii.

— Şi tu eşti tot aşa?

— Sigur. Uite, de exemplu, firma lui Sullivan. Am tot dispreţul pentru avocaţii de acolo, dar mi-e şi ciudă, într-o anumită măsură. Mi-ar plăcea ca unii clienţi de-ai lor să vină la mine; de asemenea, nu pot să nu-i invidiez pentru onorariile şi pentru protecţia de care se bucură. Au avantajul că primesc lunar o sumă frumoasă, iar de Crăciun li se dă câte o primă. Au, oricum, siguranţa câştigului, lucru care mi-ar plăcea şi mie. Eu la ce să m-aştept? Sunt apărătorul beţivilor, al criminalilor, al soţilor şi al soţiilor care se bat între ei ca chiorâi – oameni lipsiţi de posibilităţi materiale. Aşa că trăiesc de pe o lună pe alta, la cheremul lor.

— Jake, îl întrerupse Atcavage. Mi-ar plăcea să continuăm discuţia, dar Claude se cam uită la ceas şi la noi. Cred că e timpul să plecăm.

Nota de plată a lui Jake era mai mare cu şaptezeci şi unu de cenţi decât a lui Atcavage, pentru că avocatul avusese o costiţă în plus, le explică Claude.

Mekittrick era un tip atrăgător, meticulos şi băgăcios. Sosise la Clanton încă de miercuri, pentru a se documenta asupra acestui omor care făcuse vâlvă în toată ţara. Stătuse de vorbă cu Ozzie şi cu Moss Junior, iar aceştia îi sugeraseră să-l abordeze pe Jake. Acelaşi sfat îl primise şi de la Bullard. Nu scăpase ocazia de a se întreţine cu obişnuiţii de la Coffee Shop şi Tea Shoppe, de la Huey şi Ann’s Launge. Gwen şi Lester îi răspunseseră la câteva întrebări, dar nu-i permiseseră s-o vadă pe Tonya. Fosta soţie a lui Willard, precum şi mama acestuia, se arătară dispuse să stea de vorbă cu el, dar doamna Cobb refuză, sătulă fiind de-atâţia reporteri. Unul din fraţii lui Ray se oferi să discute cu el contra cost. Reporterul refuză şi se duse apoi la fabrica de hârtie, unde îi întâlni pe foştii colegi de muncă ai lui Carl Lee. Dădu o fugă şi la procuratura din Smithfield. Îşi propuse să plece după câteva zile din oraş şi să se întoarcă la începerea procesului.

Mekittrick era din Texas, aşa că vorbea uşor tărăgănat, impresionându-i în felul acesta pe localnici. Spre deosebire de confraţii lui jurnalişti care se străduiau să folosească o limbă cât mai literară, el făcea uz de o mulţime de regionalisme.

— Asta ce mai e? zise Mekittrick, făcând un gest spre biroul lui Jake.

— Un magnetofon, răspunse avocatul.

Mekittrick îşi puse şi el reportofonul pe birou şi zise:

— Pot să ştiu de ce?

— Sigur. E biroul meu, mie îmi luaţi interviul, aşa că, dacă vreau, am tot dreptul să-l înregistrez.

— Vă aşteptaţi la neplăceri?

— Mă străduiesc să le evit. Nu-mi place să se răstălmăcească ceea ce spun.

— Nu mi s-a reproşat niciodată aşa ceva.

— Bine, atunci n-aveţi de ce să vă faceţi probleme că înregistrez interviul.

— Nu prea aveţi încredere în mine, nu-i aşa, domnule Brigance?

— Bineînţeles că nu. În altă ordine de idei, prefer să-mi spui Jake.

— De ce nu aveţi încredere în mine?

— Pentru că fiind reporter la un ziar din New York, te simţi atras de subiecte de senzaţie şi sunt sigur că vei scrie un articol bine documentat şi moralizator, în care ne vei prezenta pe toţi ca pe nişte provinciali rasişti şi ignoranţi.

— Greşeşti! Mai întâi de toate, eu sunt din Texas.

— Da, dar ziarul la care lucrezi e la New York.

— Oricum, mă consider din sud.

— De când te-ai mutat la New York?

Jake zâmbi, clătinând din cap semnificativ.

— Şi pe lângă asta, nu lucrez la un ziar de senzaţie.

— Om trăi şi-om vedea. Procesul e peste câteva luni, aşa că am timp să mă conving de ce vei scrie.

— Corect.

Cei doi îşi puseră în funcţiune aparatele de înregistrat.

— Sunteţi de părere că procesul lui Carl Lee Hailey are şanse să decurgă normal în comitatul Ford?

— De ce nu? întrebă Jake.

— Păi, pentru că e negru, pentru că a ucis doi albi şi pentru că va fi judecat de un juriu în majoritate alb.

— Vreţi să spuneţi că va fi judecat de un grup de rasişti?

— Nu, n-am spus asta. Nici măcar n-am sugerat aşa ceva. De ce presupuneţi că v-aş considera rasişti?

— Pentru că ştiu că gândiţi aşa. Ne-aţi pus o etichetă. Ştiţi bine că am dreptate.

Mekittrick dădu din umeri şi scrise ceva în carneţelul său.

— Vreţi să răspundeţi la întrebarea pe care v-am pus-o?

— Da. Procesul va decurge normal, dacă va fi judecat aici.

— Aţi prefera să se desfăşoare aici?

— Cu siguranţă, vom încerca să-l transferăm.

— Unde?

— Nu e de competenţa noastră să propunem locul. E treaba judecătorului.

— De unde a făcut Hailey rost de un M-16?

Jake îşi drese vocea, uitându-se la reportofon:

— Nu ştiu.

— Dacă ar fi alb, ar mai fi acuzat?

— N-are rost să facem presupuneri de felul acesta. Şi-apoi, nici n-a fost încă acuzat.

— Aşa e. Dar să presupunem c-ar fi alb, ar mai ajunge la proces?

— Cred că da.