— Altceva?
— Nimic, domnule.
Jake nu făcu imprudenţa să ceară stabilirea sumei pentru cauţiune. Mai întâi, acest lucru n-ar fi condus la nimic bun. Bullard nu obişnuia, oricum, să facă acest lucru în cazuri de omor. În al doilea rând, l-ar fi enervat rău pe judecător.
— Mulţumesc, domnule Brigance. Curtea consideră că există destule dovezi pentru a reţine inculpatul până când acesta va apărea în faţa marelui juriu. Domnul Hailey va rămâne în custodia şerifului, fără cauţiune. Şedinţa se suspendă.
Lui Carl Lee i se puseră repede cătuşele şi fu escortat afară. În zona uşilor din spate, clădirea era păzită cu străşnicie. Fotoreporterii abia reuşiră să prindă câteva instantanee cu inculpatul, pe distanţa dintre uşă şi automobilul poliţiei. Carl Lee ajunse la închisoare, înainte chiar de a se fi golit sala de tribunal. Poliţiştii îi scoaseră mai întâi pe albi, apoi pe negri. Reporterii îi solicitară câteva clipe lui Jake şi acesta le spuse că va veni imediat în rotondă. Îi făcu să aştepte, pentru că se duse să-l salute pe judecător. Apoi urcă până la etajul trei, să se uite într-o carte. După golirea sălii, considerând că i-a făcut să aştepte destul, Jake coborî în rotondă. Se repeziră spre el cu un microfon pe care scria ceva cu litere roşii.
— De ce n-aţi solicitat stabilirea sumei pentru cauţiune? întrebă un reporter.
— O voi solicita mai târziu.
— Veţi adopta o apărare bazată pe iresponsabilitatea inculpatului?
— Aşa cum v-am mai spus, e prea devreme să răspund la această întrebare. Să vedem ce spune juriul. S-ar putea să nu fie acuzat. De-abia după aceea putem vorbi despre apărare.
— Domnul Buckley, procurorul-şef, a spus că sigur va fi acuzat. Aveţi de făcut vreun comentariu?
— Mă tem că domnul Buckley vorbeşte ce nu trebuie. E o prostie din partea dumnealui să facă comentarii asupra acestui caz, înainte de a fi supus aprecierii juraţilor.
— A mai zis că se opune categoric unui transfer la altă instanţă de judecată.
— Nici n-a fost vorba de aşa ceva până acum. De fapt, nici nu-i pasă unde va avea loc procesul. Şi-a cam pierdut capul în faţa presei.
— Să tragem concluzia că nu vă prea înţelegeţi cu procuratura teritorială?
— Treaba dumneavoastră! Domnul Buckley e un procuror bun şi un adversar valoros. Atâta doar că-l ia gura pe dinainte.
Mai răspunse la câteva întrebări, apoi se scuză şi plecă.
Miercuri noaptea, medicii îi tăiară piciorul lui Looney, mai jos de genunchi. Îi telefonară apoi lui Ozzie, iar acesta îi dădu vestea şi lui Carl Lee.
10
Marţi dimineaţa, Rufus Buckley răsfoia ziarele, citind cu interes relatările despre audierea preliminară din comitatul Ford. Fu încântat să-şi vadă numele menţionat atât de reporteri, cât şi de domnul Brigance. Remarcile peiorative contau mai puţin pentru el, nu-i plăcea Jake, dar era mulţumit că acesta îi menţionase numele în faţa ziariştilor. Timp de două zile, interesul fusese îndreptat mai ales asupra lui Brigance şi a inculpatului; era timpul să se amintească şi de procurorul-şef. Jake înţelegea pe oricine care voia publicitate. Lucien Wilbanks scrisese o carte despre cum poţi manipula presa, atât înainte, cât şi după proces, şi îl instruise bine pe Brigance. Dar Buckley nu-i purta pică. Era mulţumit. Savura perspectiva unui proces lung şi scârbos, ca pe prima ocazie în care putea să aibă un rol însemnat. Aştepta cu nerăbdare ziua de luni. Avea patruzeci şi unu de ani. Când fusese ales prima oară, era cel mai tânăr procuror-şef din statul Mississippi. Trecuseră de atunci nouă ani. Era la a treia legislatură şi ambiţiile începuseră să-i crească. Considera că era timpul să avanseze la Procuratura generală, dacă nu chiar să fie ales guvernator. Mai târziu, Congresul, cine ştie? Îşi făcuse deja planul, dar nu era încă destul de cunoscut în afara teritoriului său (Ford, Tyler, Polk, Van Buren şi Milburn). Trebuia să fie văzut şi auzit. Avea nevoie de publicitate. Un proces de omor era cea mai bună ocazie pentru Rufus.
Comitatul Ford era chiar la nord de Smithfield, reşedinţa ţinutului Polk, în care locuia Buckley. El se trăgea din Tyler, aproape de graniţa cu Tennessee, spre nord. Din punct de vedere politic, avea o bază solidă. Era un procuror bun. În timpul alegerilor se remarcase printr-o exigenţă ieşită din comun, trimiţând la moarte mai mulţi oameni decât oricare procuror din statul Mississippi. Gălăgios, ironic şi ipocrit, considera că întreaga populaţie a statului era „clientul” lui, prin voia Domnului. Îşi luă în serios această obligaţie. Oamenii urau crima şi, împreună, puteau s-o elimine din viaţa comunităţii. Se pricepea să vorbească în faţa unui juriu, şi încă foarte bine. Ştia să predice, să se roage, să se strecoare, să invoce şi să-i aducă pe juraţi într-o stare de exaltare atât de puternică, încât îi făcea să dorească să vină în sala de tribunal direct cu funia, pentru a-l spânzura pe acuzat. Putea să imite felul de a vorbi al negrilor şi al albilor simpli, iar acest lucru impresiona. Avea o părere bună despre juraţii din Ford. Îi plăcea mult oraşul Clanton.
Când ajunse în biroul lui din tribunalul din Polk, Rufus avu surpriza plăcută să vadă echipa de filmare aşteptându-l. Le explică, uitându-se la ceas, că era foarte ocupat, dar că va face cumva să găsească vreo câteva clipe libere pentru a le răspunde la întrebări. Îi invită la el şi se aşeză măreţ în jilţul său de piele din spatele biroului. Reporterul era din Jackson.
— Domnule Buckley, îl înţelegeţi pe Carl Lee Hailey?
Zâmbi preocupat, păstrându-şi aerul serios.
— Da, îl înţeleg. Sunt, fără îndoială, alături de orice părinte în situaţia lui. Dar ceea ce nu pot trece cu vederea nici eu, nici sistemul nostru judiciar, este încercarea aceasta de a-şi face singur dreptate.
— Aveţi copii?
— Da, am un băieţel şi două fiice, una chiar de vârsta fetiţei lui Hailey şi mi-aş pierde minţile dacă li s-ar întâmpla un lucru atât de cumplit. Dar aş avea toată încrederea în sistemul nostru judiciar, care i-ar pedepsi aşa cum merită pe vinovaţi.
— Deci, vă aşteptaţi la o condamnare?
— Cu siguranţă. Când urmăresc să obţin o condamnare, ceea ce intenţionez şi în acest caz, nu se poate să nu reuşesc.
— Veţi cere pedeapsa cu moartea?
— Da, pentru că nu există nicio îndoială în privinţa premeditării. Deci inculpatul va ajunge în camera de gazare.
— Prin urmare, sunteţi sigur că se va aplica pedeapsa capitală?
— Bineînţeles. Juraţii din Ford au votat întotdeauna ceea ce le-am cerut, când şi-au dat seama că am dreptate. Sunt oameni foarte capabili.
— Domnul Brigance, avocatul apărării, a spus că s-ar putea ca juraţii să nu-l acuze pe clientul său.
Buckley îşi drese vocea:
— Păi, ar fi mai bine ca domnul Brigance să fie ceva mai realist. Luni, cazul va fi prezentat în faţa marelui juriu, iar în după-amiaza aceleiaşi zile, veţi vedea, se va pronunţa şi acuzarea. V-o promit eu. Şi el ştie foarte bine că-i aşa.
— Credeţi că procesul se va ţine în Ford?
— N-are importanţă unde. Cert e că va fi oricum condamnat.
— Anticipaţi că apărarea va invoca iresponsabilitatea acuzatului?
— M-aştept la orice. Domnul Brigance este un apărător foarte capabil. Nu ştiu ce truc va folosi, dar procuratura din Mississippi e pregătită pentru orice.
— Va fi solicitată o tranzacţie?
