— Domnule judecător, îmi permiteţi…
— Nu, nu vă permit, domnule Lotterhouse, îl întrerupse Noose. Nu mai accept nicio amânare. Cazul se va judeca miercuri. Gata cu tergiversările.
„Doamne-ajută!” gândi Jake, zâmbindu-i lui Lotterhouse. De obicei, Noose era îngăduitor cu cei de la firma lui Sullivan.
Două din cazurile lui Jake fură amânate pentru sesiunea din august.
După ce Noose termină de citit lista proceselor civile, îi invită pe avocaţi să părăsească sala şi îşi îndreptă atenţia asupra rezervei de posibili juraţi. Le explică rolul marelui juriu, importanţa pe care o avea şi procedura. Le arătă diferenţa dintre ei şi juraţii de proces, la fel de importanţi, dar cărora li se cerea să piardă mult mai puţin timp. Apoi le puse nenumărate întrebări. Deşi unele erau ieşite din actualitate, făceau parte dintr-un statut mai vechi, care trebuia respectat. Cele mai multe se refereau la calitatea morală şi fizică a candidaţilor la juriu.
— Există cineva printre dumneavoastră care participă la jocuri de noroc sau căruia îi place să bea peste măsură?
Candidaţii râseră, dar nu se ridică nimeni în picioare. Cei de peste şaizeci şi cinci de ani puteau să se retragă, dacă voiau. Noose îi scuză fără rezerve pe candidaţii care aduseră argumente ce ţineau de sănătate, de diverse necazuri şi urgenţe, dar fu mai neînţelegător cu scuzele de ordin economic. Era amuzant să-i vezi pe fiecare în parte ridicându-se şi încercând să explice pierit cât de importantă era prezenţa sa la fermă, la magazin sau la tăiatul lemnelor în pădure. Noose deveni sever şi le ţinu o cuvântare asupra responsabilităţii civice a fiecăruia.
Dintr-un total de aproximativ nouăzeci de candidaţi, urmau să fie aleşi doar optsprezece pentru marele juriu, restul intrând în componenţa juriului de proces. După ce Noose îşi termină întrebările, grefierul extrase optsprezece nume dintr-o cutie şi le aşeză pe masa din faţa judecătorului. Acesta începu să le citească tare. Juraţii se ridicară unul câte unul, îndreptându-se încet spre portiţa care despărţea sala de locurile comode din boxa ce le era destinată. Se aflau douăsprezece scaune acolo, pentru juraţi, şi două pentru adjuncţii lor. După ce intrară toţi, Noose îi chemă şi pe ceilalţi patru, care se aşezară în faţa colegilor săi.
— Ridicaţi-vă pentru jurământ, îi instrui Noose.
Grefiera veni lângă ei, cu o cărticică neagră, de jurăminte.
— Ridicaţi mâna dreaptă, zise ea. Juraţi solemn că vă veţi dărui cu totul sarcinilor ce vă revin, în calitatea pe care o aveţi; că veţi audia imparţial şi veţi lua decizii asupra tuturor chestiunilor şi cazurilor care vi se vor prezenta; aşa să vă ajute Dumnezeu!
Urmă un cor de „da”-uri, apoi juriul se aşeză. Jake observă că erau două femei negre şi opt albe, aproape toate de la ţară. Vreo şapte dintre juraţi îi erau cu totul necunoscuţi.
— Doamnelor şi domnilor, îşi începu Noose discursul obişnuit. Aţi fost aleşi ca juraţi, în comitatul Ford, şi veţi funcţiona în această calitate până la alegerile viitoare, din sesiunea din august. Subliniez faptul că sarcinile care vă revin nu vă vor lua prea mult timp. Vă veţi întâlni săptămâna aceasta în fiecare zi, apoi câteva ore pe lună, până în septembrie. Aveţi responsabilitatea de a trece în revistă cazurile ascultând fără părtinire şi ţinând cont atât de părerile oficialităţilor legale, cât şi de cele ale victimelor şi veţi hotărî dacă există sau nu temei pentru ca o persoană sau alta să fie învinuită de o anumită crimă. Dacă da, atunci veţi formula un cap de acuzare formal. Sunteţi optsprezece şi dacă cel puţin doisprezece consideraţi că o persoană trebuie judecată, atunci aşa va fi. Aveţi o putere considerabilă. Prin lege, puteţi să investigaţi orice act criminal, orice cetăţean suspectat de ilegalităţi, indiferent cine ar fi el. Puteţi să chemaţi persoanele respective când doriţi, dar, în mod normal, o veţi face atunci când domnul Buckley, procurorul districtual, vă va solicita. Aveţi dreptul să convocaţi martorii şi să le studiaţi depoziţiile. Deliberările dumneavoastră vor avea caracter privat, în modul cel mai strict cu putinţă, şi se vor desfăşura numai în prezenţa personalului juridic şi a celor care au legătură cu procesul. Acuzatului nu i se va permite să apară în faţa dumneavoastră. Vi se interzice categoric să dezvăluiţi ceea ce se discută între juraţi. Domnule Buckley, vă rog să vă ridicaţi. Mulţumesc! Dumnealui este domnul Rufus Buckley, procurorul districtual. E din Smithfield, comitatul Polk. Într-un fel, vă va supraveghea deliberările. Vă mulţumesc, domnule Buckley. Acum o să vă rog pe dumneavoastră, domnule Musgrove, să vă ridicaţi. Acesta este domnul D.R. Musgrove, adjunctul procurorului districtual, tot din Smithfield. Îl va asista pe domnul Buckley, în timpul acestei sesiuni. Mulţumesc, domnule Musgrove. Dumnealor reprezintă statul Mississippi şi vor înfăţişă cazurile marelui juriu.
Acum, o ultimă chestiune: la alegerile din februarie, funcţia de prim-jurat a fost îndeplinită de un bărbat alb. Din acest motiv, păstrând tradiţia şi dorinţa Departamentului de Justiţie, voi desemna pe acest post o femeie de culoare. Ia să vedem! Laverne Gosset. Unde este doamna Gosset? Bun. Mi se pare că sunteţi învăţătoare, aşa e? Excelent! Sunt sigur că vă veţi achita onorabil de noile dumneavoastră sarcini. E timpul să vă apucaţi de treabă. Înţeleg că vă aşteaptă peste cincizeci de cazuri. Vă rog să-i urmaţi pe domnii Buckley şi Musgrove jos, în camera specială, destinată juriului. Vă mulţumesc şi vă urez noroc.
Buckley îşi conduse mândru noul juriu, făcând semne prieteneşti reporterilor şi spunându-le că nu are nimic de comentat, pentru moment. Când ajunseră în camera juriului, se aşezară cu toţii la două mese lungi. Secretara le aduse dosarele. Un portărel pensionar, pe jumătate surd, pe jumătate olog, îmbrăcat într-o uniformă ponosită, se aşeză lângă uşă. Camera era bine păzită. Deodată, lui Buckley îi veni o idee. Se scuză şi ieşi pe hol, să-i întâlnească pe reporteri. Da, zise el, cazul Hailey avea să fie prezentat în după-amiaza aceea. Apoi convocă o conferinţă de presă la ora patru, pe scările din faţă ale tribunalului. Atunci acuzaţiile vor fi fost formulate, iar el va putea da mai multe informaţii.
După prânz, şeful departamentului de poliţie din Karaway răsfoia, agitat, la o masă, nişte dosare. Nu îndrăznea să se uite la juraţii care aşteptau să înceapă.
— Spuneţi-vă numele! lătra procurorul.
— Inspectorul-şef Nolan Earnhart, de la poliţia din oraşul Karaway.
— Câte cazuri aveţi?
— Cinci, din Karaway.
— Prezentaţi-l pe primul!
— Da. Să vedem, mormăi şeful, căutând prin hârtii. Primul caz este cel al lui Fedison Bulow, un bărbat negru de douăzeci şi cinci de ani, prins în flagrant, la ora două dimineaţa, în Griffin’s Feed, din Karaway, pe 12 aprilie. Am ajuns la magazin, alertaţi fiind de alarma silenţioasă. Registrul de casă împreună cu unele bunuri se aflau în maşina lui Bulow, parcată în spate. La închisoare, a dat o declaraţie de trei pagini. Iată câteva exemplare.
Buckley se plimba prin încăpere, zâmbind tuturor:
— Şi doriţi ca juriul să-l acuze pe Fedison Bulow pentru spargerea magazinului şi pentru furt, nu-i aşa? îl ajută procurorul Buckley.
— Aşa e, domnule.
— Domnilor juraţi, aveţi voie să puneţi întrebări. E rândul dumneavoastră. Deci?
— Are cazier? întrebă Mack Loyd Crowell, un şofer de camion şomer.
— Nu, răspunse şeful. E prima abatere.
— Bună întrebare! Aşa trebuie să procedaţi totdeauna, pentru că, dacă a mai avut abateri, trebuie să fie condamnat ca recidivist, zise Buckley emfatic. Mai aveţi vreo nelămurire? Nimic? Bun. În acest moment, va trebui ca unul din dumneavoastră să prezinte o moţiune, astfel încât marele juriu să poată redacta un act de acuzare împotriva lui Fedison Bulow.
Se făcu linişte. Optsprezece priviri se aţintiră asupra mesei. Niciunul din juraţi nu se putea decide să introducă moţiunea. Buckley aştepta. Tăcerea se prelungea, lucru care îl edifică asupra juriului: erau toţi timoraţi şi se temeau să vorbească. Liberali, desigur! De ce n-avusese el noroc de un mare juriu feroce, gata să introducă moţiuni pentru a acuza pe toată lumea de orice?
— Doamnă Gosset, sunteţi amabilă să faceţi dumneavoastră primul pas, în calitate de prim-jurat?
— Da, propun să fie acuzat.
— Mulţumesc, zise Buckley. Acum să votăm. Câţi sunteţi de acord cu acuzarea lui Fedison Bulow pentru spargere şi pătrundere într-un spaţiu comercial şi pentru delapidare? Ridicaţi mâna.
Votară în unanimitate, iar Buckley răsuflă uşurat. Şeful prezentă şi celelalte patru cazuri din Karaway. În toate erau implicate persoane la fel de vinovate ca Bulow. Încet-încet, Buckley îşi învăţa marele juriu cum să acţioneze. Îi făcu să se simtă importanţi, puternici, purtând pe umeri povara justiţiei. Deveniră mai îndrăzneţi cu întrebările:
— Are cazier?
— De când?
— Până când?
— De câte capete de acuzare putem să ne folosim?
— Când va fi judecat?
— E în libertate acum?
