Jake mergea încet, de-a lungul străzii, spre tribunal, răspunzând la întrebări.

— Va fi şi domnul Hailey la conferinţa de presă?

— Da, împreună cu familia.

— Şi fetiţa?

— Da, va veni şi ea.

— Domnului Hailey i se va permite să răspundă la întrebări?

— Poate. Încă nu m-am decis.

Jake îşi luă rămas-bun şi intră în tribunal, lăsându-i pe reporteri să discute despre conferinţa de presă.

Buckley îşi dorise să fie întâmpinat măcar de unu-doi reporteri. Dar toţi se îngrămădiseră la uşile din spate, să-l poată vedea pe acuzat. Pe viitor, îşi va schimba traseul.

Judecătorul Noose îşi parcă maşina lângă o gură de incendiu din faţa poştei. Pătrunse în clădirea tribunalului fără să atragă nici el atenţia cuiva.

Ozzie aruncă o privire pe fereastra închisorii spre gloata care îl aştepta pe Carl Lee în parcare. O clipă, îi trecură prin minte gânduri negre, dar le respinse imediat. Primise la birou mai multe telefoane de ameninţare, dar numai câteva meritau să fie luate în serios. Dacă astăzi era atâta agitaţie, ce va fi la proces! Şuşoti ceva cu Moss Junior, apoi poliţiştii îl înconjurară pe Carl Lee şi ieşiră printre reporteri, până la o dubiţă. Porniră în grabă spre tribunal, escortaţi de trei maşini de patrulare noi.

Noose planificase vreo douăsprezece înfăţişări de trimitere în judecată pentru ora nouă dimineaţa; se aşeză pe scaun şi începu să caute prin hârtii, până găsi documentul privitor la cazul Hailey. Se uită în primul rând spre grupul de bărbaţi cu figuri dubioase, proaspăt acuzaţi. În capăt, observă un inculpat cu cătuşe, păzit de doi poliţişti. Brigance îi spunea ceva la ureche; judecătorul îşi dădu seama că e Hailey.

Noose luă un dosar roşu, apoi îşi potrivi ochelarii, în aşa fel încât să nu-l incomodeze la citit.

— Statul contra lui Carl Lee Hailey, cazul 3889. Să se prezinte domnul Hailey.

Îi scoaseră cătuşele, apoi avocatul îl conduse la bară. Acolo se opriră şi se uitară în sus, spre judecătorul care parcurgea agitat textul acuzaţiei. Sala se linişti. Atunci Buckley se ridică şi se apropie. Câţiva desenatori schiţară în grabă scena. Jake se uită la procurorul care nu avea niciun motiv să ia cuvântul la această înfăţişare. Buckley era îmbrăcat într-un costum cu vestă, negru, din poliester. Se pieptănase cu părul lins, lipit de ţeasta lui mare. Părea un evanghelist gata să predice la televiziune. Jake se apropie de el şi-i şopti:

— Frumos costum, Rufus!

— Mulţumesc, replică el, oarecum luat pe nepregătite.

— Străluceşte în întuneric, nu-i aşa? mai zise el şi se întoarse lângă client.

— Sunteţi Carl Lee Hailey? întrebă judecătorul.

— Da.

— Domnul Brigance e apărătorul dumneavoastră?

— Da.

— Am în faţă o copie a actului de acuzare redactat de marele juriu. Aţi primit şi dumneavoastră una?

— Da.

— Aţi citit-o?

— Da.

— Şi aţi discutat pe această temă cu apărătorul dumneavoastră?

— Da.

— Aţi înţeles despre ce e vorba?

— Da.

— Bun. Se va urma procedura legală şi voi citi actul de acuzare în faţa Curţii, zise Noose dregându-şi vocea. Marii juraţi ai statului Mississippi aleşi dintre cetăţenii cinstiţi şi loiali ai comitatului Ford, legal confirmaţi, sub jurământ, însărcinaţi să stabilească acuzaţiile din ţinutul mai sus menţionat, în numele şi sub autoritatea statului Mississippi, stabileşte că numitul Carl Lee Hailey din comitatul şi statul amintite mai înainte, sub jurisdicţia acestei Curţi, a comis infracţiunea de omor premeditat asupra lui Billy Ray Cobb, o fiinţă umană, şi al lui Pete Willard, fiinţă umană, şi l-a împuşcat, cu intenţia de a-l omorî, pe Dewayne, poliţist, încălcând astfel legea, prin atacarea directă a Codului din Mississippi, atentând la liniştea şi demnitatea statului. Actul este autentic şi a fost semnat de Laverne Gossett, prim-jurat al marelui juriu.

Noose îşi recăpăta respiraţia.

— Aţi înţeles capetele de acuzare?

— Da.

— Aţi înţeles că, dacă veţi fi condamnat, vă aşteaptă pedeapsa cu moartea prin gazare, la penitenciarul din Parchman?

— Da.

— Sunteţi vinovat sau nu?

— Nu sunt vinovat.

Noose îşi consultă agenda, în vreme ce publicul îl privea cu atenţie. Reporterii luau notiţe. Artiştii plastici se concentrau asupra personajelor principale. Buckley observă că îl desenau şi pe el, aşa că le oferi imaginea clară a profilului său. Ardea de nerăbdare să vorbească. Se uita dispreţuitor la Carl Lee, gata să-l înghită pe criminalul acesta nenorocit. Se apropie măreţ de masa la care stătea Musgrove şi îşi şoptiră amândoi câte ceva, plini de importanţă. Apoi traversă sala şi se angajă într-o discuţie confidenţială cu unul din funcţionari. După câteva momente, se întoarse lângă acuzatul care stătea nemişcat, alături de avocatul său. Jake îşi dădea seama de circul pe care îl făcea Buckley şi încerca din răsputeri să îl ignore.

— Domnule Hailey, chirăi Noose, procesul dumneavoastră e stabilit pentru luni, 22 iulie. Toate actele şi moţiunile trebuie îndosariate până la 24 iunie şi predate la 8 iulie.

Atât Carl Lee cât şi Jake dădură aprobator din cap.

— Mai e ceva?

— Da, onorată instanţă, zise Buckley cu voce puternică, pentru a putea fi auzit de reporterii din rotondă. Statul se opune oricărei încercări de acordare a eliberării pe cauţiune.

Jake strânse pumnii şi-i veni să urle.

— Onorată instanţă, acuzatul nu a făcut încă nicio cerere de eliberare pe cauţiune. Ca de obicei, domnul Buckley are nelămuriri în legătură cu procedura. Nu se poate opune unei cereri, înainte de a fi formulată. Asta se învaţă încă din facultate.

Buckley se simţi atins, dar continuă.

— Onorată instanţă, domnul Brigance face totdeauna cerere de eliberare pe cauţiune şi sunt sigur că va proceda şi astăzi la fel. Vreau să subliniez, încă de pe acum, că statul se opune unei asemenea pretenţii.

— Păi, de ce nu aşteptaţi până formulează cererea? întrebă Noose cu o nuanţă de iritare în voce.

— Foarte bine, zise Buckley.

Se înroşise şi îl privea pe Jake cu dispreţ.