— Aveţi în vedere să cereţi cauţiunea? întrebă Noose.

— Mi-am planificat s-o cer la momentul potrivit, însă domnul Buckley a intervenit cu tot acest teatru…

— Nu are nicio importanţă, îl întrerupse Noose.

— Ştiu, domnule judecător; pentru domnia sa lucrurile nu sunt prea clare.

— Cereţi cauţiunea, domnule Brigance?

— Da, mi-am propus s-o cer.

— Mi-am dat seama, şi m-am gândit deja dacă într-un asemenea caz se poate pune problema aşa. După cum ştiţi, depinde numai de voinţa mea; iar eu nu am acordat niciodată cauţiunea într-un caz de omor premeditat. Nu văd de ce aş face excepţie acum.

— Vreţi să spuneţi că refuzaţi acordarea cauţiunii?

— Da.

Jake dădu din umeri şi puse un dosar pe masă.

— Foarte bine.

— Mai aveţi ceva?

— Nu, domnule judecător, spuse Jake.

Buckley dădu din cap, fără să scoată niciun cuvânt.

— Bun. Domnule Hailey, acestea fiind zise, vi se ordonă să rămâneţi în custodia şerifului din comitatul Ford, până la proces.

Carl Lee se întoarse la locul lui din primul rând, unde îl aştepta un poliţist cu cătuşele. Jake îşi deschise servieta şi se pregătea să-şi aranjeze documentele, când Buckley îl apucă de braţ.

— Ai făcut pe nebunu’, Brigance, îi spuse el printre dinţi.

— Tu ai vrut-o, replică Jake. Ia mâna de pe mine.

Buckley îi dădu drumul.

— Nu m-ai impresionat cu nimic.

— Cu atât mai rău, bătrâne. Ar trebui să vorbeşti mai puţin. Tăcerea e de aur.

Buckley era mult mai solid ca Jake, şi iritarea lui creştea neliniştitor. Un poliţist observă incidentul şi-i despărţi. Jake îi făcu cu ochiu lui Buckley şi părăsi sala.

La ora două, clanul Hailey în frunte cu unchiul Lester intră în biroul lui Jake pe uşa din spate. Avocatul îi primi într-o încăpere mică, de lângă sala de şedinţe de la parter. Discutară despre conferinţa de presă. Peste vreo douăzeci de minute, Ozzie şi Carl Lee se strecurară neobservaţi pe aceeaşi intrare din spate, iar Jake îi conduse în biroul unde aştepta familia Hailey. Şeriful şi avocatul îi lăsară singuri.

Conferinţa de presă fu minuţios regizată de Jake, care rămase uimit de propria lui abilitate în a-i manevra pe ziarişti, dar mai ales de disponibilitatea acestora de a se lăsa manipulaţi. Se aşeză la un capăt al mesei, cu băieţii lui Hailey în spate, în picioare. Gwen fu plasată la stânga lui, iar Carl Lee, la dreapta, cu Tonya în braţe.

Procedura legală interzicea dezvăluirea identităţii unui copil violat, dar cu fetiţa lui Hailey era altceva. Din cauza tatălui ei, toată lumea îi cunoştea chipul, vârsta şi numele. Jake voia să fie fotografiată în rochiţa ei cea mai bună, pe genunchii lui Carl Lee. Ştia că astfel va fi văzută şi de membrii juriului, oricine ar fi fost ei.

Locul fu invadat de reporteri care se îngrămădiră în încăpere şi pe hol, unde Ethel îi invită nepoliticos să stea jos şi să o lase în pace. Uşa din faţă era păzită de un poliţist, iar cea din spate, de alţi doi. Şeriful Walls şi Lester stăteau în spatele avocatului şi a celor din familia Hailey. Pe masă erau zeci de microfoane, iar aparatele de fotografiat şi de filmat înregistrau imaginile, căutând să nu piardă niciun detaliu.

— Pentru început, voi face câteva remarci, zise Jake. Mai întâi, eu voi fi cel care va răspunde la întrebări. Vă rog să nu vă adresaţi domnului Hailey sau altui membru al familiei sale. Chiar dacă o veţi face, eu nu le dau voie să vă răspundă. În al doilea rând, aş dori să vă prezint familia inculpatului. În stânga mea, este Gwen, soţia lui; în spate, cei trei fii ai săi, Carl Lee Jr., Jarvis şi Robert; iar dumnealui e fratele domnului Hailey, Lester.

Jake făcu o scurtă pauză şi-i zâmbi fetiţei.

— Iar în braţele lui Carl Lee, stă Tonya Hailey. Acum sunt gata să vă răspund la întrebări.

— Cum au decurs lucrurile astăzi, la tribunal?

— Domnul Hailey a fost trimis în judecată, el s-a declarat nevinovat, iar procesul a fost stabilit pe data de 22 iulie.

— Aţi avut cumva o altercaţie cu procurorul districtual?

— Da. După pronunţarea trimiterii în judecată, domnul Buckley s-a apropiat de mine, m-a apucat de braţ şi a vrut să mă agreseze. Atunci a intervenit un poliţist.

— Din ce cauză s-a comportat aşa?

— Domnului Buckley îi cam cedează nervii în situaţii mai delicate.

— Dumneavoastră sunteţi prieten cu domnul procuror?

— Nu.

— Procesul va avea loc în Clanton?

— Noi, apărarea, vom introduce o moţiune prin care să cerem transferul la altă instanţă. Localitatea însă va fi stabilită de judecătorul Noose. Nu pot face pronosticuri în această privinţă.

— Cam ce repercusiuni a avut întâmplarea asupra familiei Hailey?

Jake reflectă o clipă, în vreme ce camerele de luat vederi continuau să-l filmeze. Aruncă o privire către Carl Lee şi Tonya.

— Aveţi în faţă o familie foarte reuşită. Acum două săptămâni, viaţa lor era frumoasă şi liniştită. Tatăl avea o slujbă la fabrica de hârtie, ceva bani la bancă, totul părea sigur şi stabil. Mergeau la biserică împreună, în fiecare duminică. Apoi, din motive cunoscute numai de Dumnezeu, doi nemernici beţivi şi drogaţi au comis acel act oribil asupra fiicei lor de zece ani. Lucrul acesta ne-a şocat şi ne-a tăiat pofta de viaţă tuturor. Existenţa lor a fost zguduită din temelii. Copleşit, tatăl a clacat, nu s-a mai putut stăpâni. Acum stă la închisoare aşteptând procesul, în faţă cu perspectiva camerei de gazare. Nu mai are nici slujbă, nici bani. Puritatea fiicei lui e pierdută. Aceşti copii riscă să fie crescuţi fără tată, iar mama lor trebuie să-şi găsească un serviciu, pentru a-i putea întreţine. Va fi nevoită să cerşească de la prieteni şi de la rude. Şi, ca să vă răspund la întrebare, domnule, familia aceasta a fost profund afectată de întâmplarea nefericită de care vorbim şi nu ştie ce se va mai întâmpla cu ea.

Gwen începu să plângă încet, iar Jake îi întinse o batistă.

— Vă gândiţi la o apărare bazată pe iresponsabilitatea acuzatului în momentul crimei?

— Da.

— Veţi pleda în sensul acesta?

— Da.

— Aveţi posibilitatea s-o dovediţi?

— Depinde de juriu. Noi le vom pune la dispoziţie experţi în psihiatrie.

— V-aţi consultat deja cu el?