— Pentru că am cel mai bun, cel mai murdar şi cel mai ticălos avocat din zonă. E sub orice critică. Şi copoii îl urăsc de moarte. Dar iată-mă liber, aici, de vorbă cu tine. Face orice să câştige un caz.

— Cine e? întrebă Carl Lee curios.

— L-ai văzut la televizor. Apare şi în ziare, foarte des. Nu pierde nicio ocazie. Se bagă în toate procesele dificile. Preferă traficanţii de droguri, politicienii, pe mine, tot felul de fluieră-vânt.

— Cum îl cheamă?

— Nu se ocupă decât de cazuri penale, mai ales droguri, mită, jecmăniri, lucruri de-astea. Dar ştii ce-i place cel mai mult?

— Nu.

— Crima. E înnebunit după cazurile de omor. N-a pierdut niciunul. La Memphis numai el se ocupa de criminali. Ţi-aduci aminte de negrii ăia doi care au aruncat un filfizon în Mississippi? Au fost prinşi în flagrant, acu’ vreo cinci ani.

— Da, da, mi-amintesc.

— Procesu’ a ţinut două săptămâni şi i-a scăpat. I-a scos basma curată. Sunt liberi.

— Cred că l-am văzut la televizor.

— Sunt sigur. E o şarlă, Carl Lee. Îţi spun eu, omu’ ăsta n-are cum să piardă.

— Cum îl cheamă?

Cat se sprijini de spetează şi se uită solemn la Carl Lee.

— Bo Marsharfsky, zise el.

Hailey privi în sus încercând să-şi amintească. Apoi rosti:

— Şi ce-i cu asta?

Cat îi puse mâna plină de carate pe genunchi.

— Păi, vrea să te ajute.

— Am deja un avocat pe care nu-l pot plăti. De unde să-i dau bani?

— Nu te costă nimic. D-aia am venit la tine. E angajatu’ meu permanent. Anu’ trecut i-am dat o sută de mii, numai să mă apere de orice neplăceri. Nu trebuie să plăteşti nimic.

Dintr-odată, interesul lui Carl Lee crescu.

— Cum a aflat de mine?

— Din ziare şi de la televizor. Ştii cum sunt avocaţii. Ieri am trecut pe la el pe la birou şi l-am găsit citind ziarele. Ţi-am văzut poza pe prima pagină. I-am povestit de noi doi şi l-a apucat nebunia. Zicea că trebuie să se ocupe de căzu’ tău. I-am spus c-o să-l ajut.

— D-aia ai venit?

— Exact. Zicea că ştie foarte bine de cine are nevoie ca să te scoată.

— De exemplu?

— Doctori psihiatri. Îi cunoaşte pe toţi.

— Păi asta costă, nu glumă!

— Plătesc eu tot, Carl Lee! Ascultă-mă! Banii nu sunt o problemă pentru mine. Vei avea cel mai bun avocat şi cei mai buni doctori, oricât m-ar costa. Nu-ţi face tu griji. Cat plăteşte tot.

— Păi am un avocat foarte bun.

— Câţi ani are?

— Cred că vreo treizeci.

Cat îşi dădu ochii peste cap uluit.

— E un puşti, Carl Lee. Nici n-a terminat bine şcoala. Marsharfsky are cincizeci. Băiatu’ ăla al tău n-o să aibă niciodată atâtea procese de omor câte a apărat el. E vorba de viaţa ta, Carl Lee. Nu te juca!

Dintr-odată, Jake i se păru lui Hailey un copil. Îşi aminti, însă, de procesul lui Lester. Pe vremea aceea, avocatul era şi mai tânăr.

— Uite ce-i, Carl Lee. Am trecut prin multe procese şi ştiu ce complicat e. Îţi trebuie tehnică, nu glumă. Ajunge o mică greşeală şi totu’ se duce de râpă. Eşti pe muchie de cuţit. Dacă băiatu’ face o singură mişcare nepotrivită, te costă viaţa. Nu-ţi poţi permite să rişti. Ajunge o singură greşeală, zise Cat, pocnind din degete, pentru a crea un efect mai puternic, şi te trezeşti în camera de gazare. Marsharfsky e perfect.

Carl Lee era în mare încurcătură.

— Vrea să lucreze împreună cu avocatu’ meu? încercă el să găsească un compromis.

— În niciun caz! El nu lucrează cu nimeni. N-are nevoie de ajutor. Tipu’ ăla al tău o să-l încurce.

Carl Lee îşi puse cotul pe genunchi, studiindu-şi picioarele. De unde să ia o mie de dolari pentru doctor? Până atunci, nu înţelesese că avea nevoie de un psihiatru, dar era clar că nu se putea altfel. Toţi ziceau aşa. O mie de dolari pentru un amărât de doctor! Iar Cat îi oferea tot ce era mai bun!

— Nu-mi place deloc să-i fac una ca asta avocatului meu, şopti el.

— Nu fi prost, bătrâne! zise Cat dispreţuitor. Mai bine gândeşte-te la tine. Dă-l dracu’ pe puştiu’ ăla! N-avem timp să ne gândim la chestii d-astea. Nu-i decât un avocat. Îi trece lui!

— Da’ l-am şi plătit.

— Cât? întrebă Cat pocnind din degete spre bodyguard.

— Nouă sute de dolari.

Firavul scoase un teanc mare de bani. Cat numără nouă hârtii de câte o sută, apoi îi băgă lui Carl Lee în buzunarul de la cămaşă.

— Şi mai ia ceva pentru copii, zise el, dându-i o bancnotă de o mie de dolari.

Carl Lee simţi că se înfierbânta, cu atâta bănet în dreptul inimii. I se părea că-i mişcă în buzunar, aşa că îşi apăsă pieptul cu mâna. Voia să se uite la bancnota aceea mare, s-o ţină în mână. Acum avea mâncare pentru copii.

— Ne-am înţeles? întrebă Cat zâmbind.

— Vrei să-l concediez pe avocatul meu şi să-l angajez pe al tău? zise el precaut.