- Iar odată, continuă Dayna, când nu mai reuşise să reziste până ce-i venea unuia dintre ei cheful să o ducă în tufişuri, Ronnie a bătut-o peste fund cu un mănunchi de sârmă ghimpată. După aceea, rectul i-a sângerat trei zile.
- Isuse Cristoase, zise Stu. Care dintre ei a fost?
- Individul cu arma de vânătoare, îi răspunse Susan Stern. Cel pe care l-am lovit în cap. Cât mi-aş dori să-l am aici, pe podea, ca să-l ucid încă o dată.
Pe bărbatul cu barbă de culoarea nisipului şi ochelari de soare nu-l cunoscuseră decât sub numele de Doc. El şi cu Virge făcuseră parte din detaşamentul armatei trimis la Akron după izbucnirea gripei. Misiunea lor fusese să se ocupe de "relaţiile cu mediile de informare", termen eufemistic folosit de armată cu sensul de "suprimare a mediilor de informare". După ce îndepliniseră foarte bine acest ordin, trecuseră la "controlul asupra mulţimii", care era un alt eufemism militar pentru împuşcarea prăduitorilor care fugeau şi spânzurarea celor pe care puneau mâna. Până pe 27 iunie, le relatase Doc, structura de comandă se prăbuşise total. O bună parte dintre oamenii lor erau prea bolnavi ca să mai fie în stare să patruleze, dar în momentul respectiv nu mai conta foarte mult, pentru că şi cetăţenii din Akron erau prea slăbiţi şi nu mai puteau să citească sau să scrie ştirile, cât despre prădat bănci şi magazine de bijuterii, nici vorbă.
Pe 30 iunie, unitatea practic dispăruse - soldaţii fiind morţi, muribunzi sau fugari. Ca să respectăm adevărul, Doc şi Virge fuseseră singurii doi fugari, iar aceasta se întâmplase atunci când îşi începuseră cariera lor cea nouă, de paznici ai "grădinii zoologice". Garvey li se alăturase pe 1 iulie, iar Ronnic pe 3. În momentul respectiv, hotărâseră să nu mai primească noi membri în micul şi ciudatul lor club.
- Dar după o vreme aţi devenit probabil mai numeroase decât ei, interveni Glen.
Surprinzător, Shirley Hammet fu cea care-i răspunse.
- Tablete, pronunţă ea, cu ochii ei de şoricel prins în cursă aţintiţi asupra lor printre şuviţele de păr încărunţit. Tablete în fiecare dimineaţă, ca să ne trezim, şi tablete în fiecare seară, ca să adormim. Barbiturice şi somnifere.
Vocea ei se stingea tot mai tare, iar ultimele cuvinte de-abia dacă se mai auziră. Făcu o pauză, apoi începu iarăşi să mormăie.
Susan Stern reluă firul povestirii ei. Ea şi Rachel Carmody, una dintre femeile care muriseră, fuseseră culese pe 17 iulie, lângă Columbus. Grupul călătorea în momentul acela într-o caravană formată din două automobile station şi maşina specială pentru accidente. Bărbaţii se foloseau de camion ca să înlăture maşinile distruse din calea lor sau ca să blocheze şoseaua, după cum era cazul. Doc ţinea un soi de farmacie ambulantă legată la brâu, într-o burtiera din cele mari. Somnifere puternice pentru seara; tranchilizante pentru drum; pilule roşii pentru trezit din toropeală.
- Mă trezeam de dimineaţă, mă violau de două sau de trei ori, după care aşteptam să ne dea Doc tabletele, explică Susan pe cel mai normal ton. Tabletele pentru ziua, adică. Cam în cea de a treia zi, aveam rosături în... înţelegeţi, în vagin, şi mă durea foarte rău de câte ori o făceam normal. Ajunsesem să mi-l doresc pe Ronnie, pentru că el nu avea plăcere decât în gură. Dar după ce înghiţeam pastilele, deveneam foarte calmă. Nu adormită, pur şi simplu calmă. După ce luai câteva tablete din acelea albastre, nu-ţi mai păsa de nimic. Nu-ţi mai venea decât să stai cu mâinile în poală şi să te uiţi cum trece peisajul pe lângă tine sau cum înlătură din cale cine ştie ce epavă. Într-o zi, pe Garvey l-au apucat furiile pentru că o fetiţă - nu cred să fi avut mai mult de doisprezece ani - nu a vrut să... păi, n-am de gând să intru în amănunte. Atât de rău a fost. Atunci i-a zburat creierii. Habar n-am avut. Pur şi simplu am stat... calmă. După o vreme aproape că încetai să te mai gândeşti la evadare. Ajungeai să-ţi doreşti mai mult tabletele albastre decât libertatea.
Dayna şi Patty Kroger confirmară, încuviinţând din cap.
Din câte se pare, îşi dăduseră seama că nu pot să ţină mai mult de opt femei. Patty le povesti că pe 22 iulie, când o capturaseră pe ea, după ce-l omorâseră pe bărbatul cam de cincizeci de ani cu care călătorea, o lichidaseră şi pe o femeie foarte în vârstă, care făcuse parte din "grădina zoologică" aproape o săptămână. Când o găsiseră pe fata fără nume, din colţ, în apropiere de Archbold, o tânără de şaisprezece ani, cu strabism, fusese împuşcată şi părăsită într-un şanţ.
- Doc făcea bancuri, le explică Patty. Zicea: "Eu nu trec pe sub scări, mă feresc din calea pisicilor negre şi n-am de gând să călătoresc într-un grup de treisprezece oameni."
Pe data de 29 îi văzuseră pentru prima dată pe Stu şi compania. Grădina zoologică făcea popas într-o zonă rezervată picnicurilor, chiar de lângă autostradă, când cei patru trecuseră pe lângă ei.
- Lui Garvey i-a plăcut foarte mult de tine, îi spuse Susan, făcând semn spre Frannie, care se cutremură.
Dayna se aplecă spre ei şi vorbi cu voce scăzută:
- Şi a ţinut să precizeze limpede al cui loc aveai să-l iei.
Îşi însoţi cuvintele cu un gest aproape imperceptibil în direcţia lui Shirley Hammet, care mormăia în continuare şi mesteca biscuiţi de graham.
- Biata femeie, zise Frannie.
- Dayna a fost cea care a hotărât că voi aţi putea fi cea mai bună şansă a noastră, interveni Patty. Sau poate ultima noastră şansă. În grupul vostru existau trei bărbaţi - lucru văzut atât de ea, cât şi de Helen Roget. Trei bărbaţi înarmaţi. Pe deasupra, Doc căpătase o încredere deja puţin exagerată în figura cu remorca răsturnată în mijlocul drumului. Era suficient ca ei să joace rolul unei oficialităţi oarecare pentru ca bărbaţii din celelalte grupuri - asta dacă existau bărbaţi - să se supună imediat. Pentru a fi imediat împuşcaţi. A funcţionat mereu perfect, ca prin farmec.
- Dayna ne-a cerut să nu ne luăm pastilele în dimineaţa asta, pe cât posibil, continuă Susan. Bărbaţii deveniseră oarecum neglijenţi cu verificarea noastră, dacă le înghiţim sau nu, iar noi ştiam că în dimineaţa asta vor fi ocupaţi până peste cap cu tractarea şi răsturnarea rulotei în şosea. Nu le-am spus tuturor. Au ştiut doar Dayna, Patty, Helen Roget... una dintre fetele pe care le-a împuşcat Ronnie. Şi eu, bineînţeles. Helen ne-a prevenit: "Dacă ne prind scuipând pastilele în palmă, au să ne ucidă." Dar Dayna ne-a spus că oricum aveau să ne ucidă, mai curând sau mai târziu, adică dacă eram norocoase mai curând, iar noi ştiam la fel de bine că avea dreptate. Aşa că am ascultat-o.
- Eu a trebuit să-mi ţin pastila în gură destul de mult, spuse Patty. Începuse să se dizolve până să apuc s-o scuip. Cred că Helen a trebuit s-o înghită, până la urmă, i se adresă ea Daynei. Cred că de aceea s-a mişcat atât de încet.
Dayna făcu semn că este de acord. Îl privea pe Stu cu o căldură de netăgăduit, ceea ce o nelinişti pe Frannie.
- Prin urmare, ar fi mers chiar dacă nu te deşteptai tu, voinicule.
- Din câte se vede, nu m-am deşteptat chiar la vreme, îi răspunse Stu Daynei. Dar data viitoare am să ţin seama. Se ridică în picioare, se apropie de fereastră şi se uită afară, apoi continuă: Dacă vreţi să ştiţi, jumătate din temerile mele de aici se trag - cât de deştepţi devenim cu toţii!
Lui Frannie nu-i făcea nici o plăcere simpatia cu care se uita Dayna în urma lui. Nu avea nici un drept să-i arunce asemenea priviri, după toate prin câte trecuse. Şi este cu mult mai frumoasă decât mine, după câte toate, îi trecu prin minte lui Fran. Apoi, mă îndoiesc că ar fi însărcinată.
- E o lume în care trebuie să fii deştept, spuse Dayna. Dacă nu te deştepţi, eşti sortit pieirii.
Stu se întoarse să o privească, ca şi cum ar fi văzut-o acum pentru prima oară, iar Fran simţi cum o fulgeră un junghi de gelozie pură. Am aşteptat prea mult, gândi ea. Vai, Doamne, uite ce am făcut, am aşteptat prea mult.
Din întâmplare se uită către Harold, şi văzu că Harold zâmbea pe furiş, ascunzându-şi bucuria, cu mâna ridicată la gură. Părea un rânjet de uşurare. Ar fi fost în stare să se ridice, să se apropie de Harold ca din întâmplare şi să-i scoată ochii din cap cu unghiile.
Niciodată, Harold! i-ar fi strigat între timp. Niciodată!
Niciodată?
Din jurnalul lui Fran Goldsmith
19 iulie 1990
Vai, Doamne! S-a întâmplat tot ce putea fi mai rău. Cel puţin în cărţi, atunci când se întâmplă, înseamnă că totul s-a terminat sau cel puţin se schimbă ceva, dar în viaţă totul merge în continuare, ca o piesă de teatru proastă, în care nimic nu se leagă. Poate că ar trebui să-mi fac curaj şi să limpezesc lucrurile, să-mi încerc şansa, dar mi-este cumplit de teamă că s-ar putea întâmpla ceva între ei şi. Nu se poate să închei o propoziţie cu "şi", dar mi-este teamă să pun pe hârtie ceea ce ar putea urma după conjuncţie.
Hai să-ţi povestesc totul, dragul meu jurnal, deşi nu-mi face nici o plăcere. Ba chiar urăsc să mă gândesc la asta.
Glen şi Stu au plecat în oraş (în seara asta este vorba, întâmplător, de Girard, Ohio) înainte de amurg ca să caute ceva de-ale gurii, sperând că vor găsi nişte concentrate sau alimente deshidratate prin frig. Sunt uşor de cărat, iar unele concentrate sunt cu adevărat gustoase, în schimb mâncarea congelată, după părerea mea, are o singură savoare, şi anume aceea de găinaţ uscat de curcan. Dar oare tu ai mâncat vreodată găinaţ uscat de curcan, ca să ai un termen de comparaţie? De fapt, nu contează, jurnalule, există lucruri care vor rămâne de-a pururi neformulate, ha-ha.
Ne-au întrebat, pe mine şi pe Harold, dacă vrem să mergem şi noi, dar eu am zis că mă săturasem de motocicletă pe ziua aceea şi că se puteau descurca şi fără mine, iar Harold a refuzat, el va aduce nişte apă şi o va pune la fiert. Probabil îşi pregătise deja planul. Îmi pare rău că-l fac să pară un uneltitor, dar din păcate chiar aşa este.
(Aş vrea să fac aici o remarcă: ne-am săturat cu toţii îngrozitor de apă fiartă, care are gust fad şi este ABSOLUT LIPSITA de oxigen, dar atât Mark, cât şi Glen sunt de părere că uzinele etc. nu s-au închis de suficientă vreme pentru ca râurile şi fluviile să fi avut suficient răgaz să se purifice, şi asta mai ales în nord-estul industrializat şi în ceea ce este cunoscut sub numele de Rust Belt", prin urmare fierbem apa de fiecare dată, pentru siguranţă. Sperăm toţi să întâlnim în cale un depozit mare de apă minerală îmbuteliată, într-o bună zi, fapt care ar fi trebuit să se întâmple - cel puţin aşa susţine Harold - dar acest produs pare să fi dispărut în chip misterios. Stu e de părere că mulţi oameni şi-au închipuit că răul le vine de la apa de robinet şi că au consumat mari cantităţi de apă minerală înainte de a muri.)
Ei bine, Mark şi Perion dispăruseră pe undeva, chipurile ca să găsească fructe de pădure, care să ne completeze dieta, dar ei plecaseră probabil în cu totul alte scopuri - se comportă extrem de decent, ceea ce, zic eu, este foarte frumos din partea lor -, aşa că eu am adunat mai întâi lemne, apoi am aprins focul, pregătindu-l pentru ceainicul cu apă pe care urma să-l aducă Harold... ceea ce s-a şi întâmplat curând (era limpede că petrecuse suficientă vreme la râu ca să aibă timp să facă o baie şi să se spele pe cap). Atârnă vasul pe chestia aia, cum i-o zice, de deasupra focului. După care vine & se aşează alături, pe buşteanul unde şedeam.
