16 iulie 1990
Doar două note, ambele în legătură cu visele (vezi însemnarea de acum două zile). În primul rând, Glen Bateman a fost foarte palid şi tăcut de două zile încoace, iar în seara aceasta l-am văzut înghiţind o doză foarte mare de Vcronal. Bănuiala mea este că nu şi-a luat ultimele două doze şi, prin urmare, a avut nişte vise FOARTE proaste. Asta mă îngrijorează. Mi-ar plăcea să-l pot aborda cumva, dar nu-mi vine nici o idee.
În al doilea rând, propriile mele vise. Nimic, alaltăieri (adică în noaptea de după discuţie); am dormit ca un copil şi nu mi-am adus aminte nimic. Azi-noapte am visat-o pentru prima oară pe bătrână. Nu am nimic de adăugat peste ce s-a spus deja, cu excepţia faptului că ea pare să emane BUNĂTATE şi BLÂNDEŢE. Acum cred că înţeleg de ce Stu era atât de dornic să mergem în Nebraska, în ciuda sarcasmelor lui Harold. În dimineaţa asta m-am trezit absolut reconfortată, gândindu-mă că dacă am reuşi să ajungem la bătrână, la Mother Abagail, totul ar fi mai mult decât în ordine. Sper să se afle cu adevărat acolo. (Apropo, sunt sigură că numele oraşului este Hemingford Home.)
Lucruri pe care trebuie să le ţinem minte: Mother Abagail!
CAPITOLUL 47
Când a fost să se întâmple, totul s-a petrecut fulgerător. Era în jur de 9.45, pe 30 iulie, iar ei nu se aflau pe drum de mai mult de o oră. Înaintau încet, pentru că noaptea trecută plouase tare, iar drumul era încă lunecos. Nu discutaseră prea mult între ei de ieri dimineaţa, când Stu îi trezise - mai întâi pe Frannie, apoi pe Harold şi pe Glen - spunându-le de sinuciderea lui Perion. Se considera răspunzător, acuzându-se pentru ceva de care nu era mai vinovat decât de o furtună, se gândea Fran cu jale.
I-ar fi făcut plăcere să-i poată aduce la cunoştinţă gândul ei, în parte pentru că trebuia mustrat, în parte pentru că-l iubea. Acest din urmă fapt nu mai putea să şi-l ascundă. Ar fi vrut să-l poată convinge că moartea lui Peri nu era din vina lui... dar afirmându-şi această convingere ar fi însemnat să-şi dezvăluie adevăratele sentimente faţă de el. De fapt, ar fi trebuit să-i destăinuie toate tainele inimii ei. Din nefericire, aceste taine ar fi ajuns astfel şi la cunoştinţa lui Harold. Prin urmare, era exclus... pentru moment, cel puţin. Dar va trebui s-o facă, şi încă foarte repede, indiferent de Harold. Nu exista nici o metodă de a-l proteja. Apoi, se cădea să afle şi el... şi să accepte sau nu realitatea. Îi era teamă că Harold va alege cea de a doua cale. O astfel de hotărâre putea duce la lucruri îngrozitoare. Colac peste pupăză, cărau cu ei şi o groază de arme de foc.
Întorcea aceste gânduri pe toate feţele când, după ieşirea dintr-o curbă, le răsări înaintea ochilor o rulotă răsturnată în mijlocul drumului, blocându-i pe toată lăţimea. Peretele lateral, roz, atacat de rugină, strălucea încă de pe urma ploii din noaptea trecută. Şi surpriza nu se oprea aici - trei maşini station şi un camion mare pentru transportul maşinilor accidentate fuseseră parcate pe laturile drumului. Printre vehicule se aflau şi oameni, cel puţin zece sau douăsprezece persoane
Luată prin surprindere, frână brusc, iar Honda ei derapa pe drumul ud şi fu cât pe ce s-o arunce din şa, înainte ca ea s-o poată controla. În acel moment constată că se opriseră tuspatru aproape în linie, miraţi să vadă un asemenea grup de oameni încă în viaţă.
- Okay, descălecaţi, le porunci unul dintre bărbaţi.
Era înalt, cu o barbă de culoarea nisipului şi purta ochelari de soare întunecaţi. Călătorind pentru o clipă prin timp, Fran îşi aminti de întâmplarea de la Mâine Turnpike, când o oprise o patrulă de poliţie pentru depăşirea vitezei.
Acum o să pretindă să ne vadă permisele de conducere, îi trecu prin minte. Dar de data asta nu era vorba de cine ştie ce State Trooper singuratic, vânând vitezomani şi amendându-i. Din grupă făceau parte patru bărbaţi, ceilalţi trei aflaţi într-un soi de linie de bătaie, în spatele celui cu barbă. Restul erau femei. Cel puţin opt. Arătau palide şi speriate şi se adunaseră în grupuri mici, în jurul maşinilor parcate.
Bărbosul ţinea în mână un pistol. Ceilalţi aveau puşti. Doi dintre ei purtau rămăşiţe din ceea ce fusese un echipament militar.
- Descălecaţi, fir-aţi voi să fiţi, porunci bărbosul.
Unul dintre bărbaţii din spatele lui acţionă sistemul de încărcare al armei din mâna sa. În aerul uşor înceţoşat al dimineţii, zgomotul era puternic şi imperativ.
Glen şi Harold erau uimiţi şi speriaţi. Atât şi nimic mai mult. Stau ca nişte animale duse la tăiere, îi trecu lui Frannie prin minte. Din ce în ce mai îngrijorată, nu înţelegea nici ea foarte bine situaţia, dar ştia că ecuaţia nu iese. Patru bărbaţi, opt femei, îşi zise, apoi îşi repetă, din ce în ce mai tare şi alarmat: Patru bărbaţi, opt femei!
- Harold, începu Stu pe ton calm. Ceva se ivise în ochii lui. O sclipire, semn că înţelesese. Harold, să nu care cumva...
Atunci se declanşă totul.
Stu avea arma prinsă peste spate. Îşi lăsă un umăr în jos, astfel încât cureaua alunecă şi puşca îi ajunse în mâini.
- Să nu faci aşa ceva! urlă furios bărbosul. Garvey! Virge! Ronnie! Pe ei! Nu trageţi în femeie!
Harold încercă să tragă pistoalele, uitând la început că erau bine prinse în tocuri.
Glen Bateman rămăsese în spatele lui Harold, încremenit de uimire.
- Harold! strigă Stu din nou.
Frannie încercă şi ea să-şi pregătească puşca. Părea că aerul din jurul ei se umpluse de o melasă neagră, de o materie vâscoasă prin care nu avea cum să mai răzbată. Se gândea că aveau să-şi găsească sfârşitul aici.
- ACUM! ţipă una dintre fete.
Frannie îşi îndreptă privirile către ea, continuând să se lupte cu arma. De fapt, nu era o fată; avea cel puţin douăzeci şi cinci de ani. Părul ei, blond-cenuşiu, îi stătea pe cap ca o cască neregulată, de parcă de-abia I-ar fi retezat cu o pereche de foarfece pentru grădinărit.
Nu toate femeile se mişcară la apelul ei; câteva păreau să se fi transformat în stană de piatră, atât de înfricoşate erau. Dar blonda şi încă trei intrară în acţiune.
Toate acestea se petrecură în şapte secunde.
Bărbosul îşi ţinea pistolul îndreptat către Stu. Când tânăra blondă strigase Acum!, ţeava se îndreptase uşor spre ea, ca varga de alun când simte apă în apropiere. Se declanşă, făcând un zgomot puternic, ca o bucată de oţel ce trece printr-un carton. Stu căzu de pe motocicletă, iar Frannie îi strigă numele.
Apoi Stu se sprijini pe ambele coate (în cădere şi le julise, iar un picior îi fusese prins sub motocicletă) şi trase. Bărbosul execută nişte mişcări de dans, ca o paiaţă de vodevil părăsind scena, după un bis. Cămaşa lui în carouri spălăcite păru să se umfle brusc. Pistolul automat i se smuci spre cer şi zgomotul acela ca de oţel ce trece prin carton se repetă de încă patru ori. Apoi se prăbuşi pe spate.
Doi dintre cei trei bărbaţi din spatele lui se răsuciseră la strigătul blondei. Unul apăsă pe ambele trăgace ale armei lui - un Remington demodat, de calibru 12. Patul armei nu se sprijinea pe nimic - o ţinea la oarecare distanţă de şoldul drept - iar atunci când se declanşă, cu zgomotul unui tunet stârnit într-o încăpere de mici dimensiuni, îi zbură din mână, zdrelindu-i şi pielea de pe degete. Puşca de vânătoare se rostogoli zăngănind pe asfalt. Faţa uneia dintre femeile care nu reacţionase la ţipătul blondei se dizolvă pur şi simplu sub un incredibil val de sânge şi, pentru o clipă, Frannie auzi chiar lichidul şiroind pe pavaj, ca o rafală bruscă de ploaie. Singurul ochi rămas întreg se căsca de sub masca de sânge a femeii. În el nu se citea decât uluirea şi lipsa oricărei înţelegeri. Apoi femeia căzu şi rămase cu faţa în jos. Maşina din spatele ei, un station Country Squire, fusese străpunsă de o mulţime de alice mari, iar pe una dintre ferestre apăruse o reţea de crăpături, ceea ce-i dădea un aspect lăptos şi opac, de ochi cu cataractă.
Blonda se luă la luptă cu celălalt bărbat. Puşca pe care o ţinea el se declanşă chiar între trupurile lor. Una dintre fete porni târâş după arma de vânătoare căzută.
Cel de al treilea bărbat, care nu se întorsese către femei, începu să tragă în direcţia lui Fran. Frannie rămăsese călare pe motocicletă, cu puşca în mână, şi se uita la el ca o proastă. Bărbatul avea pielea măslinie şi părea italian de origine. Fran simţi un plumb trecându-i foarte aproape de tâmpla stângă.
Harold reuşise în sfârşit să-şi degajeze un pistol. Îl înălţă şi trase în bărbatul cu pielea măslinie. Distanţa dintre ei era cam de cinci metri. Nu-şi nimeri ţinta. O gaură de glonţ apăru în tabla rulotei roz, puţin la stânga capului celui vizat. Bărbatul cu pielea măslinie se uită crunt la Harold şi-i zise:
- Acum am să te ucid, pui de căţea ce eşti.
- Să nu faci una ca asta! ţipă Harold, lăsând pistolul să-i scape din mână şi arătându-i palmele desfăcute.
Bărbatul trase trei focuri spre Harold. Nu-l nimeri. Cel de-al treilea glonţ reuşi totuşi să smulgă ţeava de eşapament a motocicletei lui. Yamaha se răsturnă, aruncându-i pe Harold şi Glen la pământ.
Nu se scurseseră decât douăzeci de secunde. Harold şi Stu erau întinşi la pământ. Glen şedea turceşte în mijlocul drumului, părând să nu ştie foarte exact unde se află şi ce se întâmplă. Frannie se străduia cu disperare să-l împuşte pe bărbatul cu piele măslinie înainte ca el să-i poată ţinti pe Harold sau pe Stu, dar arma ei refuza să se declanşeze, nici măcar nu reuşea să apese trăgaciul, pentru că uitase să tragă piedica. Blonda continua să se bată cu cel de-al doilea bărbat, iar femeia care se dusese după arma căzută se lupta acum cu o altă femeie, care revendica şi ea puşca de vânătoare.
Blestemând, fără doar şi poate în italiană, bărbatul măsliniu îl ochi iarăşi pe Harold; în clipa aceea Stu trase, fruntea bărbatului dispăru şi trupul lui se prăbuşi ca un sac de cartofi.
În încăierarea dezlănţuită în jurul armei de vânătoare se aruncase acum o a treia femeie. Bărbatul care o pierduse încercă s-o arunce într-o parte. Ea-i vârî mâna între picioare, îl apucă zdravăn şi strânse. Fran văzu cum i se încordează tendoanele, de la antebraţ şi până la umăr. Omul urlă şi-şi pierdu brusc interesul pentru arma de vânătoare. Se prinse de părţile intime şi o luă din loc, încovoiat.
