Harold se strecură până la locul unde zăcea pistolul lui abandonat, îl ridică şi trase în direcţia celui lovit în pântece, irosind zadarnic trei focuri.
Parc-am fi în Bonnie şi Clyde, îi trecu prin minte lui Frannie. Doamne, peste tot numai sânge!
Blonda cu părul tăiat aiurea pierduse lupta cu bărbatul al doilea. Acesta îşi smulse puşca şi o izbi cu bocancul lui greu în coapsă, deşi probabil urmărise s-o lovească în stomac. Blonda făcu câţiva paşi repezi înapoi, încercând să-şi recapete echilibrul prin mişcări ale braţelor, şi căzu în fund, pe suprafaţa umedă.
Acum are s-o împuşte, gândi Frannie, dar omul se roti ca un soldat beat care execută stânga-mprejur şi începu să tragă rapid în grupul de trei femei care stăteau încă ghemuite lângă Country Squire.
- Ahaaa! Putorilor! le strigă el. Ahaaa! Putorilor!
Una dintre femei căzu şi începu să se zbată, ca un peşte prins în harpon, pe asfaltul dintre automobilul station şi rulota răsturnată. Celelalte două o luară la fugă. Stu trase în el, fără succes. Cel de al doilea bărbat trase spre femeile care încercau să se pună la adăpost. Una dintre ele îşi ridică braţele în sus şi se prăbuşi. Cealaltă o coti brusc spre stânga şi se ascunse în spatele rulotei roz.
Al treilea bărbat, cel care-şi pierduse puşca şi nu reuşise să şi-o recupereze, se clătina încă încolo şi-ncoace, ţinându-se de locul vătămat. Una dintre femei îşi îndreptă arma către el şi apăsă ambele trăgace, aşteptând bubuitura cu ochii închişi şi gura strâmbată. Dar tunetul nu se produse. Arma era descărcată. O prinse invers, de ţevi, şi se folosi de ea ca de un par, izbind cu toată forţa. Nu-i nimeri capul, în schimb îl pocni în punctul dintre gât şi umărul drept. Omul căzu în genunchi şi începu să se târască. Tânăra, purtând un tricou albastru, pe care scria KENT STATE UNIVERSITY şi bluejeanşi zdrenţuiţi, se ţinu în urma lui lovindu-l necruţător cu patul armei. Bărbatul continua să înainteze, cu sângele curgând din el în şiroaie, în timp ce ea îl vâna nemilos.
- Ahaaaa, putori ce sunteţi! urlă bărbatul numărul doi, vrând s-o împuşte pe femeia între două vârste, care mormăia ceva, năucită. Distanţa dintre gura ţevii şi ea era de cel mult un metru, aproape ar fi putut să înfunde ţeava cu unul din degetele ei rozalii, dacă şi-ar fi întins mâna. Dar glonţul nu o nimeri. Omul apăsă încă o dată trăgaciul, dar arma, rămasă fără muniţie, nu scoase decât un zgomot sec.
Harold îşi ţinea acum pistolul cu ambele mâini, cum îi văzuse făcând pe poliţişti, în filme. Apăsă trăgaciul şi glonţul zdrobi cotul bărbatului numărul doi. Acesta scăpă puşca la pământ şi începu să ţopăie, emiţând sunete nedesluşite. Lui Frannie îi aduse întrucâtva aminte de Roger Rabbit, atunci când zicea P-P-Pleeeeze!
- L-am atins! strigă Harold, în extaz. L-am atins! Pe toţi sfinţii, l-am atins!
Frannie îşi aduse în sfârşit aminte de piedica puştii. Se pregătea s-o acţioneze chiar în clipa în care Stu trase din nou. Bărbatul numărul doi se prăbuşi, de această dată ţinându-se de stomac şi ţipând neîntrerupt.
- Doamne, Doamne, spuse Glen cu blândeţe, prinzându-şi faţa în mâini şi începând să plângă.
Harold mai trase un foc. Trupul bărbatului numărul doi tresări, apoi ţipetele încetară.
Femeia îmbrăcată în tricoul Kent State University izbi din nou cu patul armei de vânătoare, de această dată nimerind din plin ţeasta celui care se târa cu ultimele puteri. Sunetul amintea de cel al mingii de baseball lovite cu forţă şi măiestrie de Jim Rice. La impact, se sfărâmară atât patul din lemn de nuc, cât şi ţeasta.
Urmară câteva clipe de linişte, tulburate doar de cântecul unei păsări: cipcirip... cipcirip... cipcirip.
Atunci fata îmbrăcată în tricou încălecă trupul bărbatului numărul trei şi scoase un strigăt de triumf prelung, venit parcă de la începutul timpurilor, ţipăt care avea s-o obsedeze pe Fran Goldsmith tot restul zilelor ei.
Blonda era Dayna Jurgens, din Xenia, Ohio. Fata îmbrăcată în tricou Kent State era Susan Stern. Pe cea de a treia, care-l prinsese de părţile ruşinoase pe Puşcă de Vânătoare, o chema Patty Kroger. Celelalte două păreau mai în vârstă. Cea mai mare dintre ele, le explicase Dayna, era Shirley Hammet. Numele celeilalte, care părea în jur de treizeci şi cinci de ani, nu-l cunoşteau; rătăcea fără ţintă, în stare de şoc, atunci când Al, Garvey, Virge şi Ronnie o întâlniseră în oraşul Archbold, cu două zile în urmă.
Grupul, format acum din nouă persoane, părăsi şoseaua şi poposi într-o fermă, puţin la vest de Columbia, după ce traversase graniţa de stat a Indianei. Erau cu toţii sub impresia evenimentelor; peste ani, Fran avea să fie convinsă că procesiunea lor de-a lungul câmpului, pornind de la rulota roz răsturnată, trecând peste ieşirea din şosea şi până la fermă, i-ar fi putut părea unui observator un soi de excursie organizată de azilul de nebuni din localitate. Pantalonii li se udaseră foarte repede, din cauza ierburilor înalte până la brâu şi încă ude de ploaie. Fluturi albi, al căror zbor era îngreunat de aripile îmbibate cu apă, năvăleau asupra lor, pentru ca apoi să se îndepărteze în cercuri şi figuri complicate, de parcă ar fi fost drogaţi. Soarele se străduia să răzbată prin nori, însă deocamdată nu reuşise; acum nu se ghicea din el decât o pată luminoasă, aruntand raze palide asupra unei perdele albe şi uniforme ce se întindea de la un orizont la celălalt. În ciuda norilor, ziua era deja fierbinte şi încărcată de umezeală, iar deasupra lor apăruseră cârduri imense de ciori care le dădeau roată, cârâind răguşit. Sunt mai multe ciori decât oameni, constată Fran uluită. Dacă nu băgăm de seamă, cu ciocurile lor, ar putea să ne radă de pe faţa pământului. Răzbunarea păsărilor negre. Oare ciorile sunt carnivore? Din păcate, se pare că da.
De sub acest şir continuu de banalităţi răzbătea, de-abia vizibil, aidoma soarelui de dincolo de vălul tot mai subţire al norilor (altfel plin de putere, aşa cum era astrul în această teribilă şi umedă dimineaţă a zilei de 30 iulie 1990), răzbătea mereu gândul la bătălia de-abia încheiată. Faţa femeii dezintegrându-se sub ploaia de plumbi. Prăbuşirea lui Stu. Clipa de cumplită groază, când fusese convinsă că el a murit. Un bărbat care urla Ahaa, putorilor! şi care mai apoi, după ce-l împuşcase Harold, căpătase vocea lui Roger Rabbit. Sunetul de oţel-care-străpunge-carton al pistolului bărbosului. Strigătul primitiv de victorie al Susanei Stern, stând călare pe trupul inamicului ei, în timp ce creierul lui, cald încă, i se scurgea încet din ţeasta despicată.
Glen mergea alături de ea; figura lui uscăţivă, sardonică, era acum răvăşită şi părul încărunţit şi rar i se zbătea pe cap, ca şi cum ar fi vrut să imite fluturii. Îi ţinea mâna şi i-o mângâia cu stăruinţă, spre neplăcerea ei.
- Nu trebuie să pui la inimă, îi spuse el. Asemenea orori... se întâmplă. Cea mai bună formă de protecţie este coexistenţa a cât mai mulţi. Societatea, înţelegi. Societatea este piatra de boltă a structurii pe care o denumim civilizaţie şi ea constituie singurul antidot valabil împotriva fărădelegilor. Trebuie să iei... lucrurile... lucrurile de felul acesta... ca şi cum ar fi normale. A fost o întâmplare izolată. Iar pe ăştia trebuie să-i consideri nişte căpcăuni. Da! Căpcăuni. Cu alte cuvinte, nişte monştri. Asta o accept. După părerea mea, adevărul respectiv este evident, el ţine de etica socio-constituţională, s-ar putea afirma. Ha! Ha!
Râsul lui semăna mai degrabă a geamăt. Ea puncta fiecare dintre propoziţiile lui eliptice cu câte un "Da, Glen", dar el părea să n-o audă. Bărbatul mirosea vag a vomă. Fluturii veneau până foarte aproape de ei, apoi îşi vedeau din nou de treburile lor de fluturi. Ajunseseră aproape de fermă. Bătălia durase mai puţin de un minut. Mai puţin de un minut, dar începea să se teamă că se va mai desfăşura de nenumărate ori în mintea ei. Glen îi mângâia mâna. Ar fi vrut să-l roage frumos să înceteze, dar se temea că l-ar fi făcut să plângă. Mângâiatul îl suporta, cum-necum. În schimb nu era deloc convinsă că ar fi suportat plânsul lui Glen Bateman.
Stu mergea alături de Harold de o parte, iar blonda, Dayna Jurgens, de cealaltă. Susan Stern şi Patty Kroger o flancau pe femeia aceea catatonică şi fără nume, care fusese culeasă din Archbold. Shirley Hammet, femeia care nu fusese nimerită de la o distanţă minimă de bărbatul care-l imitase pe Roger Rabbit înainte de a muri, mergea în stânga lor, la oarecare distanţă, murmurând ceva şi încercând uneori să prindă un fluture. Grupul se mişca încet, dar Shirley Hammet tot nu ţinea ritmul. Părul încărunţit îi atârna în dezordine peste faţă, iar ochii ei năuciţi priveau lumea aidoma unor şoricei speriaţi căutând printre gratiile cursei.
Harold privi stingherit la Stu.
- I-am ras, nu-i aşa, Stu? I-am făcut praf, este? I-am belit.
- Aşa s-ar zice, Harold.
- Dar n-am avut încotro, domnule, continuă Harold serios, de parcă Stu ar fi susţinut contrariul. A fost care pe care!
- V-ar fi terminat, spuse Dayna Jurgens calm. Eu eram împreună cu doi tipi când s-a întâmplat. I-au împuşcat pe Rich şi pe Damon într-o ambuscadă. După aceea le-au mai tras câte un glonţ în cap, ca să fie siguri. Sigur că nu aveaţi încotro. În mod normal, acum ar trebui să fiţi morţi.
- În mod normal, acum ar trebui să fim morţi! exclamă Harold, adresându-i-se lui Stu.
- Nu face nimic, îi răspunse Stu. Nu-i reproşa nimic, Harold.
- Desigur! Mă trec toate sudorile! zise Harold din toată inima.
Scotoci neglijent prin bagajul lui, scoase o ciocolată Payday, pe care aproape o scăpă din mână în timp ce-i scotea ambalajul. O blestemă amar şi apoi începu să înfulece din ea, ţinând-o cu amândouă mâinile, ca pe o bucată de candel pe băţ.
Aşa ajunseră la fermă. În timp ce-şi mânca ciocolata, Harold se tot pipăia pe furiş - trebuia să se asigure că scăpase neatins. Se simţea extrem de rău. Se ferea să se uite în jos, spre pantaloni.
Era aproape convins că se udase la scurt timp după ce festivităţile de la rulota roz atinseseră punctul lor maxim.
Dayna şi Susan susţinură cea mai mare parte a conversaţiei în timpul mesei, la care câţiva dintre ei ciuguliră câte ceva, însă nimeni nu mancă cu poftă. Patty Kroger, care avea şaptesprezece ani şi era absolut încântătoare, adăuga din când în când un cuvânt. Femeia fără nume se strecură în cel mai izolat ungher al bucătăriei prăfuite a fermei. Shirley Hammet se aşezase la masă, ronţăia biscuiţi Nabisco Honey Grahams râncezi şi mormăia.
Dayna plecase din Xenia însoţită de Richard Darliss şi Damon Bracknell. Câţi mai rămăseseră în viaţă la Xenia după gripă, în afară de ei? Doar trei persoane mai văzuse ca, o femeie foarte bătrână, altă femeie şi o fetiţă. Dayna şi prietenii ei le propuseseră să li se alăture, dar bătrâna le făcuse semn să le dea pace, zicând ceva de genul "am o treabă în deşert".
Cam pe 8 iulie, Dayna, Richard şi Damon începuseră să aibă vise rele, în care li se arăta un fel de om negru. Vise înfricoşătoare. Rich ajunsese chiar la concluzia că sperietoarea există cu adevărat, le povesti Dayna, şi că locuia în California, îi mai trecuse prin minte că femeile pe care le întâlniseră îl căutau de fapt pe omul acela, dacă era cu adevărat om, atunci când spuneau că au o treabă în deşert. Ea şi Damon începuseră să se teamă că Rich o luase razna. Pe bărbatul din vis îl numea Turul şi le spunea despre el că aduna o adevărată armată de "penali". Mai spunea că armata aceasta se va porni curând dinspre vest şi-i va supune pe toţi cei rămaşi în viaţă, mai întâi în America, apoi în tot restul lumii. Dayna şi Damon începuseră să discute între ei ideea de a-l părăsi într-o noapte pe Rich, ba chiar începuseră să-şi închipuie că visele lor nu erau decât efectul puternicei iluzii ce pusese stăpânire asupra lui Rich Darliss.
Ajunşi la Williamstown, imediat după o curbă o şoselei, întâlniseră un baraj, format dintr-o maşină de gunoi răsturnată în mijlocul drumului, alături de care fuseseră parcate o maşină station şi un camion pentru transportul maşinilor avariate.
- Am presupus că era un blocaj banal, povesti Dayna, sfărâmând cu mişcări nervoase un biscuit graham între degete, adică am reacţionat exact aşa cum îşi doriseră desigur şi ei.
Coborâseră de pe motociclete, ca să ocolească maşina pentru gunoi, împingându-le de coarne, dar în clipa aceea cei patru penali - ca să folosim expresia lui Rich - deschiseseră focul din şanţ. Îi uciseseră pe Rich şi pe Damon, iar pe Dayna o luaseră prizonieră. Ea devenise cea de a patra achiziţie a lor pentru ceea ce denumeau uneori "grădina zoologică" şi alteori "haremul". Una dintre celelalte era Shirley Hammet, care la vremea respectivă părea încă aproape normală, cu toate că fusese de nenumărate ori violată, sodomizată şi supusă la toate perversiunile posibile de toţi patru bărbaţii.
