- O, Doamne! nu, zise ea, aproape cutremurându-se.

- L-am minţit odată. De fapt... nu era o minciună, propriu-zis. S-a întâmplat chiar în ziua în care ne-am întâlnit noi trei. Pe 4 Iulie. Cred că el presimţea de atunci ce avea să urmeze. I-am spus că nu te vreau. Cum aş fi putut ghici de pe atunci? Dragostea la prima vedere o exista poate în cărţi, dar în viaţa adevărată...

Se opri, iar pe faţă îi răsări un surâs.

- De ce zâmbeşti, Stuart Redman?

- Mă gândeam că în realitate am avut nevoie de cel puţin... îşi frecă bărbia, cugetând profund. Of, cred că vreo patru ore.

Ea îl răsplăti cu un sărut pe obraz.

- Eşti un dulce.

- E purul adevăr. Cred, totuşi, că el încă îmi reproşează ce i-am spus atunci.

- El nu zice niciodată vreun cuvânt rău împotriva ta, Stu... sau împotriva oricui.

- Da, se arătă Stu de acord. Zâmbeşte. Asta mă deranjează.

- Nu cumva îţi închipui că... plănuieşte o răzbunare sau ceva de genul acesta?

Stu surâse şi se ridică.

- Nu, Harold nu. Glen este de părere că Partidul de Opoziţie ar putea să se adune în jurul lui Harold. Mi se pare corect. Sper doar să nu încerce să distrugă ce facem noi acum.

- Nu uita că este speriat şi singur.

- Şi gelos.

- Gelos? Fran se gândi puţin, apoi clătină din cap. Nu sunt de părere... sigur nu. Am stat de vorbă cu el şi cred că mi-aş fi dat seama. Nu neg că s-ar putea simţi exclus, totuşi. Presupun că se aştepta să facă parte din comitetul ad-hoc...

- A fost una dintre hotărârile unilaterale - acesta o fi termenul corect? - cu care am fost cu toţii de acord. S-a văzut limpede că nici unul dintre noi nu avem încredere în el.

- La Ogunquit, îi explică ca, era cel mai nesuferit copil cu putinţă. Cât despre familie... pentru ai lui era ca şi cum băiatul ar fi ieşit dintr-un ou de mierlă sau cine mai ştie de unde... Dar după gripă, s-ar fi zis că s-a schimbat. Cel puţin din punctul meu de vedere, adică. Părea că încearcă să devină, ei bine... bărbat. Pe urmă s-a schimbat din nou. Radical şi brusc. A început să zâmbească tot timpul. Practic, nu se mai poate sta de vorbă cu el. S-a retras... În el. Aşa cum li se întâmplă celor care se convertesc la religie sau citesc...

Se opri pe neaşteptate, iar în ochii ei apăru o uimire, foarte asemănătoare fricii.

- Ce citesc? o întrebă Stu.

- Ceva care le schimbă viaţa, spuse ea. Capitalul. Mein Kampf. Sau poate pur şi simplu nişte scrisori de dragoste interceptate.

- Despre ce vorbeşti?

- Hmm? Se întoarse spre el, ca şi cum s-ar fi trezit dintr-o profundă reverie. Apoi zâmbi. Nimic. Nu aveai de gând să-i faci o vizită lui Larry Underwood?

- Desigur... dacă ţie nu ţi s-a întâmplat nimic.

- Mă simt minunat... nemaipomenit de bine. Du-te. Uşş! Întrunirea e la 7. Dacă te grăbeşti, îţi mai rămâne destul timp ca să mănânci ceva înainte să începem.

- Foarte bine.

Bărbatul ajunsese deja la poarta care separa curtea din faţă de cea din spate, când ea îl strigă:

- Nu uita să-l întrebi ce crede despre Harold.

- Fii liniştită, n-am să uit.

- Şi urmăreşte-i ochii atunci când îţi răspunde, Stuart.

Atunci când Stu îl întrebă despre impresia asupra lui Harold (la momentul respectiv, Stu nu pomenise încă nimic despre locul rămas vacant în comitetul ad-hoc), Larry Underwood îl privise cu un amestec de precauţie şi mirare.

- Fran ţi-a vorbit despre fixaţia mea cu Harold, este?

- Da.

Se aflau în salonul unei mici casc din Table Mesa. În bucătărie, Lucy pregătea cina, încălzind nişte conserve pe un grătar pentru mangal, instalat de Larry. Funcţiona cu gaz din butelie. Fredona fragmente din "Honky Tonk Women", în timp ce trebăluia, şi părea extrem de fericită.

Stu îşi aprinse o ţigară. Redusese raţia la cel mult cinci sau şase pe zi; nu-i surâdea ideea ca Dick EUis să-l opereze de cancer la plămâni.

- Ei bine, tot timpul cât I-am urmat pe Harold, mi-am tot zis că probabil nu va fi aşa cum mi I-am închipuit. Şi chiar aşa s-a şi întâmplat, dar mai încerc şi acum să-mi dau seama cum este el de fapt. A fost cât se poate de amabil. O gazdă perfectă. A deschis sticla de vin pe care i-am dus-o şi am băut unul în sănătatea celuilalt. M-am simţit foarte bine. Dar...

- Dar?

- Ne-am apropiat de el din spate. Adică Leo şi cu mine. Înălţa un zid de cărămizi în jurul grădinii cu flori şi s-a întors către noi... nu ne auzise apropiindu-ne până ce nu i-am vorbit, din câte presupun... Câteva secunde mi-am zis în sinea mea: "Sfinte Dumnezeule, filfizonul ăsta o să mă omoare."

Lucy apăru în cadrul uşii.

- Stu, poţi să rămâi la masă? Avem destulă mâncare.

- Îţi mulţumesc, dar Frannie mă aşteaptă. Nu mai pot rămâne decât vreun sfert de oră.

- Sigur?

- Îţi mulţumesc, Lucy, rămâne pentru data viitoare.

- Okay, spuse ea, întorcându-se la bucătărie.

- Nu ai venit decât ca să mă întrebi de Harold? se interesă Larry.

- Nu, îi mărturisi Stu, care între timp luase hotărârea. Am venit să te întreb dacă eşti de acord să faci parte din micul nostru comitet ad-hoc. Unul dintre ceilalţi membri, Dick Ellis, a fost nevoit să refuze.

- Deci despre asta era vorba! Larry se duse la fereastră şi contemplă strada pustie. Şi eu, care speram să devin din nou un cetăţean oarecare...

- Doar tu poţi lua hotărârea. Avem nevoie de încă un om. Ai fost recomandat.

- De cine, dacă mi-este permis să?...

- Am întrebat pe mai mulţi. Lui Frannie i-ai lăsat impresia unei persoane echilibrate. Iar Nick Andros a stat de vorbă - el nu vorbeşte, de fapt, dar înţelegi ce vreau să spun - cu unui dintre bărbaţii care a sosit împreună cu tine. Judele Farris.