Asta scria în 12 iulie. Tresărind, trecu repede mai departe, răsfoind iute paginile, grăbindu-se să ajungă la sfârşit. De ici şi de colo îi atrăgeau atenţia diverse fragmente agresive: În orice caz, de data asta Harold mirosea a curat... În seara asta, răsuflarea lui Harold ar fi pus pe fugă până şi un balaur... Şi altul, care suna de-a dreptul profetic: El adună eşecurile aşa cum adună piraţii comorile. Dar în ce scop? Pentru a-şi nutri sentimentul secret de superioritate şi de persecuţie? Sau este vorba de dorinţa de răzbunare?

Ei, el face o listă... de două ori o verifică... ca să ştie precis... cine-i rău şi cine-i bun...

Apoi, pe 1 august, acum doar două săptămâni. Notiţa respectivă începea în partea de jos a paginii. Ieri scară nu am mai scris nimic, eram prea fericită. Oare am fost vreodată atât de fericită? Cred că nu. Stu şi cu mine suntem împreună. Am

Sfârşitul paginii. Întoarse foaia. Primele cuvinte erau făcut dragoste de două ori. Dar de-abia termină să le citească şi privirea îi coborî cam la jumătatea paginii. Acolo, lângă nişte aiureli despre instinctul matern, era ceva care o făcu să-i îngheţe sângele în vine.

Urma murdară a unei amprente întunecate, lăsată de un deget mare.

Mintea începu să-i lucreze frenetic: călăream motocicleta cât era ziulica de lungă şi zi de zi. Sigur că da, ori de câte ori aveam prilejul, mă spălam, dar uneori te murdăreşti pe mâini şi...

Îşi întinse mâna, deloc surprinsă să constate cât de tare tremura. Îşi puse propriul deget mare peste pată, constatând că aceasta era cu mult mai întinsă.

Păi sigur că este, încercă ca să se liniştească. Atunci când mânjeşti un lucru, este normal ca dimensiunile suprafeţei respective să crească. De asta s-a şi întâmplat, nu există nici un alt motiv să...

Dar amprenta nu era într-un asemenea hal de murdară. Cea mai mare parte a liniilor, volutelor şi curbelor se distingeau încă limpede.

Iar murdăria respectivă nu provenea de la unsoare sau ulei, nu avea nici un rost să încerce să se înşele singură.

Era vorba de ciocolată uscată.

Payday, gândi Fran, simţind cum i se face rău. Un baton de ciocolată Payday.

Pentru o clipă, îi fu teamă până şi să se întoarcă - teamă că avea să descopere rânjetul lui Harold atârnând deasupra umărului ei, ca zâmbetul pisicii de Cheshire din Alice în ţara Minunilor. Buzele groase ale lui Harold mişcându-se, atunci când îi declarase solemn: Fiecărui câine îi vine ziua lui, Frannie. Fiecărui câine îi vine ziua lui.

Dar chiar dacă Harold îşi aruncase o privire în jurnalul ei, trebuia asta să însemne neapărat că pune la cale vreo vendetă secretă împotriva ei, a lui Stu sau a celorlalţi? Desigur că nu.

Dar Harold s-a transformat, îi şopti o voce interioară.

- Ei, fir-ar să fie, chiar atât de mult nu s-a schimbat! strigă ea în camera goală.

Tresări puţin la auzul propriei ei voci, apoi râse nesigur. Coborî scările şi începu să pregătească cina. Aveau să mănânce mai devreme, din cauza întrunirii... deşi întrunirea aceasta nu i se mai părea, dintr-o dată, la fel de importantă ca mai devreme.

Fragmente din procesul-verbal al întrunirii Comitetului Ad-Hoc

13 august 1990

Întrunirea s-a desfăşurat în apartamentul lui Stu Redman şi Frances Goldsmith. Toţi membrii Comitetului Ad-Hoc au fost prezenţi, şi anume: Stuart Redman, Frances Goldsmith, Nick Andros, Glen Bateman, Ralph Brentner, Susan Stern şi Larry Underwood...

Stu Redman a fost ales moderator al şedinţei. Frances Goldsmith a fost aleasă să redacteze procesul-verbal...

Aceste note (împreună cu înregistrarea integrală, care include şi ultimul sughiţ, şoaptă şi replică aparte, făcută pe casete Memorex pentru toţi cei suficient de nebuni ca să fie dispuşi să le asculte) vor fi plasate într-un seif din First Bank of Boulder...

Stu Redman a prezentat textul unei foi volante referitoare la toxiinfecţii alimentare, compusă de Dick Ellis şi Laurie Constable (incitant intitulată: DACA VREI SA MĂNÂNCI, MAI ÎNTÂI CITEŞTE!). Spuse că Dick ar vrea s-o vadă tipărită şi expusă peste tot în Boulder încă înainte de marca adunare de la 18 august, deoarece în Boulder se înregistraseră deja cincisprezece cazuri, dintre care două destul de serioase. Comitetul a votat cu 7-0 ca Ralph să multiplice afişul lui Dick în o mie de exemplare şi să-l lipească peste tot în oraş, cu ajutorul a zece oameni...

Susan Stern a expus apoi un alt subiect pe care Dick şi Laurie doreau să-l supună atenţiei adunării (ne-am fi dorit cu toţii ca unul dintre ei să fi putut să fie prezent aici). Ei sunt de părere că trebuie să se înfiinţeze un Comitet pentru înhumări; ideea lui Dick era să fie trecut pe ordinea de zi a întrunirii publice, unde să nu fie prezentat ca un risc pentru sănătate - evitând astfel izbucnirea posibilă a panicii -, ci drept un lucru "ce se cuvine să fie îndeplinit". Cunoaştem cu toţii că există surprinzător de puţine cadavre la Boulder, în raport cu populaţia oraşului de dinainte de epidemie, dar nu ştim de ce... şi asta nici nu contează foarte mult în clipa de faţă. Există încă mii de cadavre, de care trebuie să ne descotorosim, dacă intenţionăm să ne stabilim aici.

Stu întrebă cât de gravă este problema în prezent, iar Sue îi răspunse că va deveni cu adevărat de neocolit la toamnă, când vremea caldă şi uscată se schimbă de obicei, devenind umedă.

Larry a propus să adăugăm sugestia lui Dick de alcătuire a unui Comitet pentru înhumări pe ordinea de zi a adunării din 18 august. Propunerea a fost adoptată cu 7-0.

Apoi a venit rândul lui Nick Andros, ale cărui comentarii scrise au fost citite de Ralph Brentner, iar eu le reproduc aici textual:

"Unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le dezbată acest comitet este dacă va fi sau nu pentru acordarea unei încrederi depline lui Mother Abagail şi dacă i se va comunica tot ce se întâmplă în cursul şedinţelor noastre, atât cele obişnuite, cât şi cele secrete. Chestiunea aceasta ar putea fi reformulată şi invers: va dori Mother Abagail să acorde încredere deplină acestui comitet - şi celui permanent, care-l va urma - şi să expună în faţa comitetului ceea ce se petrece în timpul întâlnirilor ei cu Dumnezeu sau cu Oricine... mai ales în şedinţele secrete?

S-ar putea să sune puţin nedesluşit, dar aş dori să explic şi veţi vedea că este vorba despre o problemă pragmatică. Noi trebuie să stabilim locul pe care-l ocupă Mother Abagail în comunitatea noastră de la bun început, deoarece acum nu este vorba doar «să ne punem din nou pe picioare». Dacă ar fi vorba doar de asta, nici n-am avea nevoie de ea. După cum ştim cu toţii, mai avem de înfruntat şi problema celui pe care uneori îl numim Omul Întunecat, sau cum îi zice Glcn, Adversarul. Demonstraţia mea că el există este foarte simplă şi cred că majoritatea celor din Bouldcr vor fi de acord cu raţionamentul meu - cu preţul unui efort minim de gândire. Iată-l: «Am visat-o pe Mother Abagail şi s-a dovedit că ea există; l-am visat pe Omul Întunecat şi prin urmare trebuie să existe şi el, chiar dacă nu I-am văzut niciodată.» Oamenii de aici o iubesc pe Mother Abagail; şi eu însumi o iubesc. Dar nu vom ajunge departe - de fapt, nu vom ajunge nicăieri - dacă nu-i vom cere de la început aprobarea pentru tot ceea ce întreprindem.

Ca atare, la începutul acestei după-amieze m-am dus s-o vizitez şi să-i pun întrebarea direct şi fără ocoliş: vrei să mergi cu noi? Ea a răspuns da - dar nu fără condiţii. A fost cât se poate de deschisă, zicând că suntem perfect liberi să conducem comunitatea în toate «lucrările lumeşti» - expresia îi aparţine. Curăţenia străzilor, împărţirea locuinţelor, repunerea în funcţiune a centralei electrice.

Pe de altă parte, a afirmat răspicat că doreşte să fie consultată în legătură cu toate aspectele legate de Omul Întunecat. După părerea ei, facem parte cu toţii dintr-o partidă de şah dintre Dumnezeu şi Satana; iar agentul principal al Satanei în jocul acesta este Adversarul, al cărui nume, spune ea, ar fi Randall Flagg («numele pe care îl foloseşte de această dată», aşa se exprimă ea); că, din motive doar de El ştiute, Dumnezeu a ales-o ca agent al Lui. Ea crede, iar eu sunt întâmplător de acord cu ea în această privinţă, că se apropie o bătălie pe viaţă şi pe moarte.

Ea este de părere că bătălia este cel mai important lucru şi ţine în mod categoric să fie consultată atunci când deliberările noastre se referă la luptă... sau la acela.

Acum, n-aş vrea să intru în implicaţiile religioase ale tuturor acestor lucruri sau să cântăresc dacă arc sau nu dreptate, dar ar trebui să fie evident că, înlăturând toate implicaţiile posibile, ne aflăm în faţa unei situaţii pe care trebuie neapărat s-o înfruntăm, în concluzie, am o serie de propuneri."

Se purtară mai multe discuţii pe marginea declaraţiei lui Nick.

Iată prima sa propunere: putem noi, comitetul, să cădem de acord să nu discutăm implicaţiile teologice, religioase sau supranaturale ale problemei Adversarului în timpul şedinţelor noastre? Printr-un vot de 7-0, comitetul a fost de acord să interzică discutarea acestor probleme, cel puţin cât timp ne aflăm "în sesiune".

Nick făcu apoi următoarea propunere: putem fi de acord că principala sarcină particulară şi secretă a comitetului este cum să abordăm această forţă, cunoscută sub numele de Omul Întunecat, Adversarul, sau Randall Flagg? Glen Bateman îl sprijini, adăugând că din timp în timp vor putea să apară şi alte chestiuni - cum ar fi motivul real al formării Comitetului pentru înhumări - al căror caracter confidenţial va trebui să fie păstrat. Propunerea a fost adoptată cu 7-0.

Nick se întoarse atunci la propunerea lui iniţială, ca Mother Abagail să fie informată de toate treburile particulare şi publice negociate în cadrul comitetului.

Propunerea a fost adoptată cu 7-0.

Rezolvând, cel puţin pentru moment, chestiunea Mother Abagail, comitetul a trecut, la cererea lui Nick, la dezbaterea referitoare la Omul Întunecat. El a propus să trimitem trei voluntari în vest, care să se alăture grupului Omului Întunecat, cu scopul de a afla cu exactitate ce se întâmplă de fapt dincolo.

Sue Stern se oferi imediat voluntară. După mai multe discuţii înfierbântate, Stu i-a permis lui Glen Bateman să facă următoarea propunere: se hotărăşte că nici un membru din comitetul nostru ad-hoc sau din comitetul permanent nu are dreptul să se ofere voluntar pentru misiunile derecunoaştere. Suc Stern dori să ştie de ce nu.

Glen: "Toată lumea îţi respectă dorinţa sinceră de a fi de ajutor, Susan, dar adevărul este că pur şi simplu nu avem habar dacă oamenii pe care îi trimitem se vor întoarce vreodată şi în ce fel. Pe de altă parte, mai avem de îndeplinit sarcina nu foarte simplă de a pune treaba pe roate în Boulder, dacă vei scuza exprimarea plastică. Dacă pleci, va trebui să te înlocuim cu o altă persoană, pe care va trebui s-o instruim, şi nu cred că ne putem permite atâta bătaie de cap şi pierdere de vreme."

Sue: "Presupun că ai dreptate... sau cel puţin că dovedeşti raţiune... deşi eu una mă întreb câteodată dacă aceste două lucruri sunt întotdeauna identice. Sau măcar de obicei. De fapt, tu afirmi că nu putem trimite pe nimeni din comitet, pentru că am fi al dracului de nepreţuiţi. Prin urmare... noi pur şi simplu... nu ştiu..."

Stu: "Rămânem la cutie?"

Sue: "Da, îţi mulţumesc. Exact asta voiam să spun. Noi stăm la cutie şi-i trimitem pe alţii acolo, poate pentru a fi crucificaţi de un stâlp de telefon, poate ca să li se întâmple lucruri şi mai îngrozitoare."

Ralph: "Ce-ar putea fi mai rău decât asta?"

Sue: "Eu nu ştiu, dar dacă ştie cineva pe lumea asta, acela va fi Flagg. Mi se pare tare urâtă chestia."

Glen: "Indiferent cât de urâtă ţi se pare poziţia noastră, ai definit-o de fapt foarte succint. Noi suntem politicieni. Cei dintâi politicieni ai noii epoci. Nu ne rămâne decât să sperăm că, de data asta, cauza noastră este mai dreaptă decât cele pentru care politicienii au trimis înainte oameni în misiuni-limită."

Sue: "Nu mi-am închipuit niciodată că o să ajung politician."

Larry: "Bine-ai venit în clubul nostru."

Propunerea lui Glen ca iscoadele să nu facă parte din comitetul ad-hoc a fost adoptată - fără tragere de inimă - cu un vot de 7-0. Fran Goldsmith l-a întrebat atunci pe Nick ce fel de calităţi li se cer viitorilor agenţi secreţi şi la ce trebuie să ne aşteptăm din partea lor.