Frannie îşi puse mâinile în şolduri.
- Urmăreşti să mă scoţi din sărite, Stuart Redman?
- Nu, doamnă. Mă gândeam doar că ştiu de unde să-ţi fac rost de o scândură pentru spălat. Şi lui Juney, dacă doreşte.
- De unde?
- Lasă-mă să mă duc şi să văd, mai întâi. Zâmbetul i se şterse de pe faţă, o îmbrăţişă şi-şi sprijini fruntea de a ei. Ştii că-ţi sunt recunoscător pentru că-mi speli rufele şi sunt conştient că o femeie însărcinată ştie mai bine decât omul ei ce trebuie şi ce nu trebuie să facă. Însă, zău, Frannie, de ce-ţi baţi capul?
- De ce? îl măsură, perplexă. Păi ce-ai de gând să porţi? Vrei să umbli murdar?
- Frannie, magazinele sunt pline de haine. Iar pe măsura mea, o mulţime.
- Cum adică, să aruncăm hainele pentru simplul motiv că s-au murdărit!
El ridică din umeri, puţin stingherit.
- Nici vorbă, da, da. Aşa se întâmpla pe vremuri, Stu. Cum erau cutiile acelea în care îţi împachetau Big Macul sau sticlele pentru care nu lăsai garanţie şi nici nu mai trebuia să le aduci înapoi. Sub nici un motiv nu trebuie s-o luăm de la capăt.
O sărută uşor şi-i spuse:
- Foarte bine, numai că data viitoare este rândul meu la spălat, m-ai înţeles?
- Sigur că da, răspunse ea surâzând puţin viclean. Şi cât durează asta? Până ce nasc?
- Până ce reuşim să repunem în funcţiune uzina electrică, îi răspunse Stu. Atunci am să-ţi aduc cea mai mare şi mai grozavă maşină de spălat pe care ai văzut-o tu vreodată şi pe care o voi monta chiar eu.
- Oferta se acceptă.
Îl sărută apăsat, iar el îi răspunse la sărut, în timp ce mâinile lui puternice îi mângâiau fără încetare părul. Rezultatul a fost un val de căldură (înfocare, mai degrabă, de ce m-aş ruşina, sunt înfierbântată, cum mi se întâmplă ori de câte ori face aşa) care mai întâi îi trezea la viaţă sfârcurile, apoi se tot întindea, până în partea de jos a pântecelui.
- Dacă ai de gând să te mulţumeşti doar cu vorbe, ai face bine să te opreşti, îi spuse ea, respirând precipitat.
- Poate stăm de vorbă mai târziu.
- Dar hainele...
- Le face bine să stea la înmuiat după câtă murdărie a intrat în ele, spuse el serios.
Ea izbucni în râs, iar Stu îi acoperi gura cu un sărut. O ajută să se ridice în picioare şi o conduse înăuntru, iar ea, uimită de căldura soarelui ce îi bătea umărul, se întreba: Oare a mai fost vreodată atât de fierbinte? Atât de puternic? A curăţat până şi ultima pată de pe spatele meu... oare datorită ultravioletelor, sau poate altitudinea ajută? Aşa o ti în fiecare vară? La fel de fierbinte?
Apoi deveni conştientă că el începuse jocul amorului, încă de pe scări începuse jocul amorului, o dezbrăca, o tulbura, o făcea să-l iubească la nebunie.
- Nu, am să te rog să te aşezi, îi spuse el.
- Dar...
- Vorbesc serios, Frannie.
- Cred că au să se congeleze, sau cine ştie ce se mai întâmplă cu ele. Am turnat o jumătate de cutie de Tide peste ele...
- N-are nimic.
Prin urmare, se aşeză în scaunul pliant, la umbra aruncată de acoperişul clădirii. Stu desfăcuse două şezlonguri, după ce coborâseră. Apoi îşi scosese pantofii şi-şi suflecase pantalonii până mai sus de genunchi. Însă când intră în copaie şi începu să calce solemn peste rute, Fran începu să râdă nestăvilit.
Stu îi aruncă o privire şi o întrebă:
- Nu cumva vrei să-ţi petreci noaptea pe canapea?
- Nu, Stuart, recunoscu ea cu profundă căinţă, după care începu iarăşi să chicotească... până când începură să-i şiroiască lacrimile şi s-o doară muşchii stomacului.
După ce izbuti să-şi recapete controlul, spuse:
- Pentru a treia şi ultima oară, despre ce voiai să vorbim?
- A, da, răspunse el evaziv.
Mărşăluia încolo şi încoace şi reuşise deja să. facă un strat gros de clăbuc. O pereche de blujeans ieşi la suprafaţă, iar el o călcă hotărât, băgând-o la fund, prilej cu care o pală de apă groasă ca o cremă de săpun sări pe pajişte. Lui Frannie îi trecu prin minte: Seamănă puţin cu... vai, nu, gândul ăsta trebuie să-l alung, dacă nu vreau să râd până să se întâmple cine ştie ce cu fătul.
- Diseară avem prima întâlnire ad-hoc, îi aminti Stu.
- Am pregătit două lăzi cu bere, saleuri, sandvişuri cu brânză, nişte ardei muraţi care sunt probabil încă...
- Nu-i vorba de asta, Frannie. Dick Ellis a trecut astăzi pe la mine şi mi-a zis că nu vrea să facă parte din comitet.
- Serios?
Era surprinsă. Dick nu părea genul de om care să se dea înapoi din faţa răspunderii.
