- Mi-a mărturisit că va face orice cu bunăvoie de îndată ce apare un medic adevărat, dar în momentul de faţă nu are încotro. Astăzi au sosit încă douăzeci şi cinci de persoane, dintre care o femeie cu cangrenă la picior. I s-a tras de la o zgârietură făcută când se târa pe sub un gard de sârmă ghimpată ruginită, din câte se pare.
- Vai, ce păcat.
- Dick a salvat-o... Dick şi cu asistenta aceea care a venit aici cu Underwood. O fată înaltă şi drăguţă. Laurie Constable, aşa o cheamă. Dick zicea că n-ar fi putut s-o salveze, dacă nu era ea. Oricum, i-au tăiat piciorul de la genunchi şi sunt amândoi extenuaţi. Au avut nevoie de trei ore. Pe urmă, e un băieţel care face crize de convulsie, iar Dick pur şi simplu înnebuneşte încercând să-şi dea seama dacă este vorba de epilepsie, de o presiune craniană crescută sau de diabet. Au avut mai multe cazuri de toxiinfecţii alimentare din cauză că pacienţii mâncaseră alimente cu termenul de valabilitate depăşit. Mai curând sau mai târziu, vor muri din cauza asta oameni dacă nu scoatem cât mai curând o circulară în care Dick să explice cum trebuie să fie alese alimentele. Ia să vedem, unde rămăsesem? Două braţe rupte, un caz de gripă...
- Dumnezeule mare! Am auzit bine, ai zis gripal
- Linişteşte-te. E vorba de gripa obişnuită. După aspirină, febra a scăzut imediat... şi nici n-a mai revenit. N-au apărut nici pete negre pe gât. Dar Dick nu e sigur dacă este cazul şi ce fel de antibiotice să administreze şi îşi pierde nopţile ca să se lămurească. Apoi, se teme că gripa se va răspândi, stârnind panica.
- Cine-i bolnavul?
- O doamnă, pe care o cheamă Rona Hewett. A parcurs pe jos aproape tot drumul până aici din Laramic, Wyoming, iar Dick este de părere că era normal să i se întâmple aşa ceva.
Fran înclină din cap.
- Din fericire pentru noi, Laurie Constable pare să se fi ataşat foarte mult de Dick, cu toate că este cam de două ori mai în vârstă decât ea. Nu văd de ce aş avea ceva împotrivă.
- Cât de mărinimos din partea ta, Stuart, că le acorzi aprobarea.
Stu îi zâmbi şi spuse:
- Oricum, Dick este de patruzeci şi opt de ani şi mai are şi o mică afecţiune cardiacă. În momentul de faţă, consideră că nu e bine să se împartă în prea multe direcţii... Practic, acum studiază ca un student în medicină, pentru numele lui Dumnezeu. O măsură cu seriozitate pe Fran. Înţeleg prea bine de ce Laurie a fost cucerită de el. Dintre toţi cei de aici, el se apropie cel mai mult de ceea ce înseamnă un erou. Nu-i decât un veterinar de ţară şi face pe el de frică să nu omoare cumva pe cineva. Pe de altă parte, ştie că în fiecare zi sosesc alţi şi alţi oameni, dintre care unii au avut de suferit.
- Prin urmare, avem nevoie de altcineva pentru comitet.
- Mda. Ralph Brentner se arată foarte entuziasmat de acest Larry Underwood şi, din câte spuneai, ţi-a făcut şi ţie o bună impresie.
- Da, aşa este. Cred că s-ar descurca foarte bine. Astăzi m-am întâlnit şi cu doamna lui, în centru. Lucy Swann o cheamă. Este nemaipomenit de dulce şi vorbeşte despre Larry ca despre un soare.
- Presupun că aşa procedează orice femeie de calitate. Dar, Frannie, trebuie să fiu cinstit cu tine... nu-mi place felul în care Larry şi-a dezvăluit istoria vieţii unei persoane cu care de-abia făcuse cunoştinţă.
- Probabil pentru că, la început, am fost cu Harold. Nu cred să nu fi înţeles de ce sunt acum cu tine şi nu cu Harold.
- Oare ce impresie i-o fi lăsat Harold?
- Întreabă-l şi vei afla.
- Cred că asta voi face.
- Ai de gând să-i propui să facă parte din comitet?
- Cred că da, răspunse el, ridicându-se în picioare. Mi-ar face plăcere să-l avem cu noi pe domnul acela în vârstă, căruia i se spune Judele. Din păcate, este prea bătrân, are şaptezeci de ani.
- Ai stat de vorbă cu el despre Larry?
- Nu, dar a făcut-o Nick. Nick Andros este un tip foarte ager, Fran. A reuşit să schimbe mai multe lucruri hotărâte de Glen şi de mine. Pe Glen l-a afectat destul de tare, dar până şi el a trebuit să recunoască valoarea ideilor lui Nick. Oricum, Judele i-a spus lui Nick că Larry este exact omul pe care-l căutăm. Că Larry se află tocmai în momentul când începe să descopere că este bun de ceva şi că în scurt timp va fi o adevărată forţă.
- Mi se pare o recomandare cât se poate de tare.
- Da, zise Stu. Dar înainte de a-l invita să meargă alături de noi, vreau să aflu părerea lui despre Harold.
- Ce-i cu Harold? se interesă ea, neliniştită.
- La fel de bine aş putea întreba ce-i cu tine, Fran. Încă te mai simţi răspunzătoare pentru el.
- Oare? Nu ştiu. Dar când mă gândesc la el, încă am un mic sentiment de vinovăţie... asta pot să-ţi mărturisesc.
- De ce? Pentru că i-am luat locul? Fran, tu ţi l-ai dorit vreodată?
- O, Doamne! nu, zise ea, aproape cutremurându-se.
- L-am minţit odată. De fapt... nu era o minciună, propriu-zis. S-a întâmplat chiar în ziua în care ne-am întâlnit noi trei. Pe 4 Iulie. Cred că el presimţea de atunci ce avea să urmeze. I-am spus că nu te vreau. Cum aş fi putut ghici de pe atunci? Dragostea la prima vedere o exista poate în cărţi, dar în viaţa adevărată...
Se opri, iar pe faţă îi răsări un surâs.
- De ce zâmbeşti, Stuart Redman?
- Mă gândeam că în realitate am avut nevoie de cel puţin... îşi frecă bărbia, cugetând profund. Of, cred că vreo patru ore.
Ea îl răsplăti cu un sărut pe obraz.
- Eşti un dulce.
- E purul adevăr. Cred, totuşi, că el încă îmi reproşează ce i-am spus atunci.
- El nu zice niciodată vreun cuvânt rău împotriva ta, Stu... sau împotriva oricui.
- Da, se arătă Stu de acord. Zâmbeşte. Asta mă deranjează.
