- Nici vorbă, spuse Stu. Cum să te văd. Fumezi?

Dayna luă un Marlboro şi proteja cu mâinile flacăra chibritului.

- Să ai grijă de tine, fetiţo.

- O să am.

- Şi să te întorci.

- Sper.

Se priviră îndelung, în lumina puternică a dimineţii de sfârşit de vară.

- Să ai grijă de Frannie, barosane.

- Voi avea.

- Şi nu-ţi lua prea în serios rolul de şerif.

- Asta nu-mi va fi chiar greu.

Dayna aruncă ţigara şi i se adresă lui Sue:

- Tu ce zici?

Susan îi făcu semn că a înţeles şi se pregăti să pornească, ascunzându-şi nervozitatea în spatele unui zâmbet.

- Dayna?

Tânăra îşi înălţă privirile spre el, iar Stu o sărută uşor, pe gură.

- Mult noroc.

Ea îi surâse:

- Trebuie să mă săruţi de două ori, dacă vrei să aibă efect urarea. Nu ştiai?

O pupă din nou, de astă dată mai apăsat şi fără atâta grabă. Lesbiană? se minună încă o dată.

- Frannie este o femeie norocoasă, îi spuse Dayna. Poţi să-i zici asta din partea mea.

Zâmbind, Stu se retrase şi nu mai zise nimic, pentru că nu ştia ce ar mai fi putut să adauge. La distanţă de două blocuri, unul dintre camioanele portocalii ale Comitetului pentru înhumări trecu hodorogind prin intersecţie, ca o piază rea, rupând vraja momentului.

- La drum, spuse Dayna. Înainte, marş!

Stu rămase la marginea trotuarului şi le însoţi cu privirea până ce dispărură.

Sue Stern se întoarse peste două zile. Povesti cum o petrecuse pe Dayna până la Colorado Springs, iar de acolo o urmărise până ce prietena ei nu se mai vedea decât ca un punct care se contopise în cele din urmă cu peisajul imens, nemişcat, din jur. După aceea plânsese puţin. În prima noapte, Sue făcuse tabăra la Monument, se sculase în primele ore ale dimineţii şi tresărise la auzul unui scâncet slab; sunetul părea să vină din direcţia unui canal ce traversa pe sub drumeagul fermei în apropierea căreia hotărâse să înnopteze.

În cele din urmă îşi făcuse curaj, luminase cu lanterna ţeava mâncată de vreme şi descoperise un pui de căţel sfrijit şi tremurător. Din câte putea să aprecieze, căţeluşul avea cam şase luni. Se feri de atingerea ei şi se strecură în ţeavă, un loc din care Sue nu-l putea scoate cu mâna. Atunci s-a dus în oraşul Monument, a spart vitrina unei băcănii şi s-a întors în lumina rece a zorilor falşi cu un rucsac plin de Alpo şi Cycle One. Ideea ei s-a dovedit excelentă. Căţeluşul făcu drumul de întoarcere alături de ea, bine adăpostit într-unul din buzunarele laterale ale motocicletei.

Era o căţeluşă setter irlandez, de rasă pură sau aproape pură, ceea ce nu conta, oricum Dick Ellis căzuse într-o stare de extaz la vederea puiului. Când mai creştea, Kojak avea să fie foarte bucuros să facă cunoştinţă cu ea. Ştirea făcu înconjurul oraşului Boulder şi, în ziua aceea, subiectul Mother Abagail fu dat uitării, în valul de emoţie stârnit de aceşti Adam şi Eva canini. Susan Stern deveni un fel de eroină şi, cel puţin din ceea ce au auzit în perioada respectivă membrii comitetului, absolut nimeni nu se gândi să se întrebe ce anume căuta ea la Monument în noaptea aceea, atât de departe la sud de Boulder.

În schimb lui Stu nu-i rămase în minte decât dimineaţa în care cele două fete dispăruseră în direcţia şoselei Denver Boulder. Deoarece din ziua aceea nimeni din Free Zone n-a mai văzut-o vreodată pe Dayna Jurgens.

27 august; început de amurg; Luceafărul strălucea pe cer.

Nick, Ralph, Larry şi Stu stăteau pe treptele casei lui Tom Cullen. Tom jucă crochet pe pajişte, trecând bilele printr-un set de porţi şi strigând de bucurie.

E timpul, scrise Nick.

Stu întrebă în şoaptă dacă va fi nevoie să-l hipnotizeze din nou, dar Nick clătină din cap.

- Bine, spuse Ralph. Nu credeam că aş mai putea trece încă o dată prin aşa ceva. Îl strigă pe Tom: Tom! Hei, Tommy! Vino aici!

Tom veni în fugă, rânjind cu gura până la urechi.

- Tommy, a sosit timpul să pleci, i se adresă Ralph.

Zâmbetul lui Tom se veşteji. De-abia acum păru să observe că se făcea întuneric.

- Să plec? Acum? Doamne, nu! Când vine noaptea, Tom merge la pat. Lu' Tom nu-i place să stea pe afară după ce se lasă întunericu'. Din cauza fantomelor. Tom... Tom...

Rămase mut, iar ceilalţi îl cercetară cu nelinişte. Tom căzuse într-o stare de muţenie posomorâtă. Ieşi din ea... Însă nu în modul obişnuit. Trezirea lui la viaţă n-a fost de această dată bruscă, ci lentă, fără voie şi aproape tristă.

- Să plec spre vest? întrebă el. Vreţi să spuneţi că a sosit vremea?

Stu îi puse mâna pe umăr.

- Da, Tom, dacă poţi.

- Pornesc la drum.

Ralph mormăi ceva, scoase un sunet sugrumat şi dispăru în spatele casei. Tom nu-l băgă în seamă. Privirea lui fugea de la Stu la Nick.

- Merg noaptea. Dorm ziua. Tom adăugă apoi extrem de încet: Şi voi vedea elefantul.

Nick îi făcu semn că da. Larry aduse bagajul lui Tom de lângă trepte. Cufundat în gânduri, Tom îşi săltă încet rucsacul în spate.

- Să ai grijă de tine, Tom, îl sfătui Larry emoţionat.

- Să am grijă. Doamne, da.

Stu se întrebă, tardiv, dacă nu s-ar fi cuvenit să-i dea lui Tom şi un cort de o persoană, apoi renunţă la idee. Tom n-ar fi fost în stare să ridice nici chiar un cort atât de mic.

- Nick, şopti Tom. Trebuie neapărat să fac asta?

Nick îl îmbrăţişă şi făcu încet un semn afirmativ din cap.