- Dacă sunt mai mulţi, fugi.
- Fug, repetă Tom, mai sigur pe el.
- Dar încearcă să rămâi nevăzut. Poţi să repeţi tot ce ţi-am spus?
- Da. Mă întorc când se face lună plină. Nu când e luna la jumate, nici când e crai nou. Merg noaptea, dorm ziua. Nu las pe nimeni să mă vadă. Dacă mă vede careva, îl omor. Dacă mă vede mai mult de o persoană, fug. Dar încerc să nu mă vadă nimeni.
- Foarte bine. Vreau să te trezeşti peste câteva secunde. Bine?
- Bine.
- Când am să te întreb despre elefant, te trezeşti, bine?
- Bine.
Stu se lăsă pe spate, oftând.
- Slavă Domnului, am terminat.
Nick îi confirmă din priviri.
- Ai ştiut că se poate întâmpla una ca asta?
Nick clătină din cap.
- Cine şi-ar fi putut imagina? mormăi Stu.
Nick îi ceru blocnotesul, iar Stu i-l întinse, bucuros să scape de el. Degetele lui udaseră în asemenea hal cu transpiraţie pagina cu scenariul lui Nick, încât devenise aproape transparentă. Nick notă câteva cuvinte şi-i pasă caietul lui Ralph. Ralph citi mesajul, mişcând încet din buze, apoi i-l trecu lui Stu.
"De-a lungul întregii istorii, unii oameni i-au considerat pe nebuni şi pe retardaţi în vecinătatea divinului. Consider că nu ne-a spus nimic de folos practic imediat, în orice caz pe mine m-a speriat peste poate. Magie, aşa a zis. Cum poţi lupta împotriva magiei?"
- E peste înţelegerea mea, şi cu asta basta, murmură Ralph. Iar lucrurile acelea, pe care le-a spus despre Mother Abagail, nici nu vreau să mă mai gândesc la ele. Trezeşte-l, Stu, şi hai să plecăm cât mai repede de aici.
Se vedea bine, Ralph era la un pas să izbucnească în plâns.
- Tom? spuse Stu, aplecându-se spre el.
- Da.
- Ai vrea să vezi un elefant?
Tom îşi deschise imediat ochii şi privi în jur.
- V-am zis eu că n-o să meargă. Doamne, nu. Tom nu adoarme aşa, în mijlocul zilei.
Nick îi întinse o foaie lui Stu, care aruncă o privire şi apoi îi vorbi lui Tom:
- Nick îţi transmite că te-ai descurcat minunat.
- Serios? M-am pus iarăşi în cap, cum am mai făcut?
Nick se gândi, mustrat de remuşcări amare: Nu, Tom, de data asta ai executat nişte numere cu mult mai interesante.
- Nu, îl asigură Stu. Tom, am venit aici ca să te rugăm să ne ajuţi.
- Eu? Să vă ajut? Sigur! Îmi place la nebunie să fiu de folos!
- E o treabă periculoasă, Tom. Vrem să pleci spre vest şi apoi să te întorci şi să ne spui ce-ai văzut.
- Foarte bine, sigur că da, răspunse Tom fără să ezite câtuşi de puţin, dar Stu îşi imagină că vede o umbră trecătoare peste chipul lui... oprindu-se apoi în spatele ochilor albaştri şi nevinovaţi. Când?
Stu îşi sprijini uşor mâna de grumazul lui Tom şi se întrebă ce naiba căuta el de fapt aici. Cum să desluşeşti atâtea lucruri deodată, dacă nu eşti Mother Abagail şi nu ai o linie directă cu Cerul?
- Foarte curând, îi răspunse lui Tom cu blândeţe. Foarte curând.
Când Stu ajunse acasă, Frannie tocmai pregătea cina.
- A trecut Harold pe aici, îi spuse ea. L-am invitat să rămână la masă, dar şi-a cerut scuze şi a refuzat.
- Oh.
Se apropie de el şi-l privi cu atenţie.
- Stuart Redman, ai văzut vreo stafie?
- Da, şi o chema Tom Cullen, cred.
Îi povesti toată întâmplarea. Apoi se aşezară la masă.
