- Oare ce semnificaţie au toate astea? întrebă Fran.
Era palidă şi nici nu mânca, de fapt, ci doar împingea mâncarea dintr-o parte a farfuriei în cealaltă.
- Să mă bată dacă înţeleg ceva, îi răspunse Stu. E un fel de... clarviziune, din câte îmi fac eu socoteala. Nu ştiu de ce ne-ar mira că Tom Cullen are viziuni, în stare de hipnoză, dacă ne gândim la visele pe care le-am avut noi, tot drumul. Dacă nu erau şi alea un soi de vedenii, nu ştiu ce-au mai fost.
- Dar parcă a trecut un secol de atunci... pentru mine, cel puţin.
- Da, şi mie mi se pare la fel, spuse Stu, constatând că şi el împingea mâncarea de colo-colo.
- Uite ce este, Stu... ştiu că am căzut de acord să nu vorbim - pe cât posibil - despre treburile comitetului în afara şedinţelor. Ai spus că probabil ne-am certa tot timpul şi consider că aveai dreptate. Din 25 şi până acum nu am pomenit nici o vorbă despre faptul că te transformi într-un iei de Şerif Dillon, aşa-i?
Bărbatul îi zâmbi fugar.
- Nu, aşa este, Frannie.
- Dar mă simt obligată să te întreb dacă mai consideri potrivit să-l trimitem pe Tom Cullen în vest. După cele petrecute astăzi după-amiază.
- Nu ştiu, spuse Stu.
Îşi împinse farfuria deoparte. Mâncarea rămăsese aproape neatinsă. Se ridică, se duse la bufetul din hol, de unde scoase un pachet de ţigări. Îşi redusese raţia până la trei sau patru pe zi. Îşi aprinse una şi trase adânc în piept fumul tare al tabacului învechit, apoi suflă.
- Avantajele ar fi că povestea lui este suficient de simplă şi suficient de credibilă. L-am alungat pentru că este debil mintal. Nimeni nu va fi în stare să-l scoată din ale lui. Iar dacă se întoarce cu bine, îl hipnotizăm - cade în transă cât ai clipi din ochi, pentru numele lui Dumnezeu - şi ne va spune tot ce a văzut, lucrurile importante, ca şi cele nesemnificative. Nu este exclus să se dovedească un martor ocular mai bun decât ceilalţi doi. Ba aproape nu mă îndoiesc de asta.
- Dacă se întoarce cu bine.
- Mda, dacă. I-am dat instrucţiuni să se întoarcă mergând doar noaptea şi ascunzându-se în timpul zilei. Să fugă, dacă vede mai mult de o persoană. Dar în caz că a fost văzut de un singur om, să-l ucidă.
- Stu, nu cumva chiar asta i-aţi spus!
- Bineînţeles că da! îi răspunse supărat, apropiindu-se de ea. Noi nu ne jucăm aici de-a uliul şi porumbeii, Frannie! Ştii prea bine ce o să i se întâmple lui... sau Judelui... sau Daynei... dacă pun mâna pe ei! Altfcl, de ce te-a deranjat ideea asta, de la bun început?
- E-n regulă, îi răspunse ea calm. E-n regulă, Stu.
- Nu, mie nu mi se pare în regulă! se răsti el şi stinse ţigara de-abia aprinsă într-o scrumieră din lut ars, stârnind o mică jerbă de scântei. Mai multe aterizară pe dosul palmei lui şi le înlătură cu un gest scurt şi violent. Nu mi se pare corect să trimitem un băiat slab de minte să se lupte în numele nostru, nu mi se pare corect să-i punem pe oameni să facă tot felul de lucruri, ca şi cum ar fi nişte piese pe o nenorocită de tablă de şah, şi nu mi se pare în regulă să dăm ordinul de a ucide, ca nişte boşi mafioţi. Dar nu ştiu cum altfel am putea proceda. Pur şi simplu nu ştiu. Dacă nu aflăm ce-are de gând, există şanse mari ca într-o bună zi, la primăvară, să ne trezim că deasupra lui Free Zone se ridică un nor mare, în formă de ciupercă.
- Foarte bine. Opreşte-te. Foarte bine.
Îşi strânse încet pumnii.
- Am ţipat la tine. Te rog să mă ierţi. Nu aveam dreptul să mă port aşa, Frannie.
- Nu face nimic. Nu tu ai deschis această cutie a Pandorei.
- Mi-e teamă că noi toţi o deschidem, răspunse el sec şi-şi luă o altă ţigară din bufet. În orice caz, când i-am dat acel... cum îi zice? Când i-am zis să omoare orice persoană care i-ar ieşi în cale, am observat că se încruntă puţin. Imediat după aceea încruntarea a dispărut. Nici măcar n-am habar dacă Ralph sau Nick au remarcat. Eu însă am văzut. A fost ca şi cum ar fi gândit: "Okay, am înţeles ce vrei să spui, dar am să iau singur hotărârea, când va veni vremea."
- Din câte am citit cu, nici în stare de hipnoză nu poţi convinge pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face în mod normal. Omul nu acţionează împotriva propriului său cod moral, chiar dacă i se comandă cât se află în transă.
- Mda, şi mie mi-a dat prin cap. Dar ce ne facem dacă individul ăla, Flagg, a postat o linie de pichete de-a lungul întregii lui graniţe răsăritene? Eu aşa aş fi făcut, în locul lui. Dacă Tom dă peste un asemenea pichet, mergând spre vest, povestea lui îi va oferi suficientă acoperire. Dar când se întoarce spre est, chestiunea se pune mult mai tranşant: ucizi sau eşti ucis. Iar dacă Tom nu este pregătit să ucidă, e pierdut.
- Sunt de părere că-ţi faci prea multe griji din cauza acestei probleme, îi spuse Frannie. Vreau să spun că această linie de pază, dacă există, este probabil destul de subţire, nu?
- Probabil. Un om la fiecare şaptezeci şi cinci de kilometri, cam aşa ceva. Asta dacă nu s-au adunat de cinci ori mai mulţi decât aici.
- Prin urmare, dacă n-au reuşit cumva să monteze şi să pună în funcţiune echipament suficient de sofisticat, radar, infraroşu şi alte chestii pe care le vezi în filmele cu spioni, nu cumva lui Tom îi va fi uşor să se strecoare printre ei?
- Asta sperăm şi noi. Dar...
- Dar treci printr-o criză gravă de conştiinţă, îi spuse ca cu voce scăzută.
- Crezi că acesta este termenul potrivit? Da... poate că ai dreptate. Ce voia Harold, draga mea?
- A lăsat un teanc de hărţi, pe care sunt marcate zonele unde Comitetul lui a căutat-o pe Mother Abagail. În orice caz, Harold a muncit şi în echipa de înhumări, pe lângă supravegherea Comitetului pentru Căutare. Arăta foarte obosit, dar nu numai din pricina însărcinărilor lui oficiale pentru Free Zone. Din câte se pare, şi-a extins raza de activitate.
- Ce vrei să spui?
- Harold are o prietenă.
Sprâncenele lui Stu se ridicară.
- Chiar acesta este motivul pentru care a refuzat invitaţia. Ghiceşti despre cine e vorba?
Stu se uită în tavan.
- Ia să vedem, cu cine naiba s-ar putea Harold da în bărci?...
- Asta zic şi eu mod de exprimare! Dar, ce părere ai, noi ce facem?
Se prefăcu că-l pălmuieşte, în joacă, iar el se retrase, zâmbind.
