Iar acum, Trashcan Man.

Trash nu era un nimeni. Poate că pe vremuri fusese, dar acum se schimbase socoteala. Purta la gât piatra neagră a Omului Întunecat, exact ca el. După ce îi prăjise creierii avocatului ăla cu gură mare la L.A., Lloyd îl văzuse pe Flagg punându-şi mâinile pe umerii lui Trashcan şi spunându-i cu blândeţe că toate visele fuseseră adevărate. Iar Trash şoptise: "Îmi dau viaţa pentru tine."

Lloyd nu avea de unde să ştie ce se mai întâmplase între cei doi, în orice caz părea limpede că omul bântuia prin deşert cu binecuvântarea lui Flagg. Iar acum Trashcan Man o luase razna.

Ceea ce ridica nişte întrebări destul de serioase.

Aceasta era şi cauza pentru care Lloyd stătea aici singur, la ora 9 seara, trişând la pasienţă şi dorindu-şi să fie beat criţă.

- Domnul Henreid?

Ce-o mai fi şi asta? Îşi ridică privirile şi văzu o fată frumuşică, în pantaloni albi scurţi şi o bluză care nu-i acoperea ca lumea nici măcar sfârcurile sânilor. Interesul exagerat pentru sex al tinerei era vizibil, dar avea o figură nervoasă şi palidă, aproape bolnavă. Îşi muşca mereu unghia unuia dintre degetele mari şi Lloyd constată că avea toate unghiile roase.

- Ce-i?

- Tr... trebuie să-l văd pe domnul Flagg.

Forţa îi dispăru foarte repede din voce, spre sfârşitul propoziţiei transformându-se în şoaptă.

- Ia te uită, chiar vrei? Dar ce-ţi închipui tu, că sunt secretarul lui intim?

- Dar... mi s-a spus... să te caut pe tine.

- Cine a spus?

- Păi, Angie Hirschfield. Ea mi-a zis.

- Cum te cheamă?

- Ah, Julie. Chicoti, dar doar dintr-un simplu reflex. Spaima i se ghicea în continuare pe chip, iar Lloyd se întrebă plictisit ce porcărie mai era şi asta. O fată ca ea n-ar fi întrebat de Flagg decât într-o situaţie cu adevărat serioasă. Julie Lawry.

- Uite ce este, Julie Lawry, Flagg nu se află la Las Vegas în momentul de faţă.

- Când se-ntoarce?

- Nu ştiu. Vine şi pleacă şi nu poartă asupra lui un sistem de semnalizare. Şi nici nu-mi dă mie socoteală. Dacă ai ceva, spune-mi mie şi am să mă îngrijesc ca mesajul să ajungă la el. Tânăra îl măsură neîncrezătoare, iar Lloyd repetă ceea ce-i spusese şi lui Carl Hough în după-amiaza aceea: De asta mă aflu eu aici, Julie.

- Okay. Apoi, adăugă cu grabă: Dacă-i important, să-i zici că eu am fost cea care ţi-a spus. Julie Lawry.

- Okay.

- Nu uiţi?

- Nu, pentru numele lui Dumnezeu! Şi acum, ce este?

Ea făcu bot:

- Ştii. nu trebuie să fii aşa de rău.

Lloyd oftă şi puse pe masă cărţile pe care le mai ţinea în mână.

- Aşa este, recunoscu el, cred că ai dreptate. Şi acum, spune-mi despre ce este vorba?

- De surdomutul ăla. Dacă se află prin preajmă, cred că spionează. M-am gândit că ar fi bine să ştiţi. Ura sclipi în ochii ei. Nenorocitul a vrut să mă împuşte.

- Ce surdomut?

- Păi, l-am văzut pe cretin, prin urmare mi-am făcut socoteala că trebuie să se afle şi surdomutul cu el, ştii? Ei nu sunt după tipicul nostru de aici. Bănuiesc că or fi venit din partea cealaltă.

- Aşa crezi tu?

- Mda.

- Păi, eu unul nu prea înţeleg despre ce vorbeşti. Am avut o zi lungă şi sunt obosit. Dacă nu te hotărăşti să vorbeşti cum se cuvine, Julie, eu mă duc la culcare.

Julie se aşeză, puse picior peste picior şi-i povesti lui Lloyd întâlnirea cu Nick Andros şi Tom Cullen la Pratt, Kansas, oraşul ei natal. Despre întâmplarea cu Pepto-Bismolul ("Mă distram şi eu puţin cu prostălăul, iar celălalt a scos arma şi m-a ameninţat!"), îi povesti până şi scena cu plecarea lor din oraş, atunci când trăsese după ei.

- Şi toate astea dovedesc ce anume? o întrebă Lloyd după ce terminase.

Fusese vag intrigat de cuvântul "spion", dar începând de atunci se scufundase într-o buimăceală plictisită.

Julie puse iarăşi bot şi-şi aprinse o ţigară.

- Ţi-am zis, doar. Cretinul se află aici. Pariez că spionează.

- Tom Cullen, aşa ai zis că-l cheamă?

- Da.

Îşi aducea aminte, destul de vag. Cullen era un tip înalt şi blond, nu absolut întreg la minte, asta nu se putea tăgădui, însă în nici un caz atât de rău pe cât îl descria putoarea asta ordinară. Se strădui să-şi aducă aminte mai mult, însă fără succes. Oamenii continuau să sosească în Las Vegas, câte şaizeci până la o sută pe zi. Era imposibil să-i mai ţii minte pe toţi, iar Flagg îi spusese că imigraţia va creşte mult, înainte de a înceta definitiv. Cel mai bine ar fi fost să se ducă la Paul Burlson, care ţinea un dosar cu rezidenţii din Las Vegas, ca să găsească alte date despre idiotul acela, Cullen.

- Ai de gând să-l arestezi? se interesă Julic.

Lloyd o măsură rece:

- Am să te arestez pe tine, dacă nu-mi dai pace.

- Ăsta zic şi eu băiat de treubă! ţipă Julie Lawry, cuprinsă de isterie. Sări în picioare şi se holbă la el. În pantalonii scurţi, din bumbac alb, picioarele ei păreau să fie lungi până la gât. Eu încercam să vă aduc un serviciu!

- Voi verifica.

- Mda, corect, am mai auzit cu povestea asta.

Spunând acestea, ieşi din încăpere călcând apăsat, descriind cu poponeţul, de indignare, mici cercuri strânse.

Lloyd o însoţi cu o privire amuzată şi obosită, gândindu-se că pe lume existau o groază de puicuţe ca ea - chiar şi acum, după Supergripă, ar fi fost în stare să pună pariu că mai rămăseseră destule. O puneai cu ele fără nici un fel de probleme, dar după aceea, păzea, altfel te sfâşie cu unghiile. Rude apropiate cu femelele acelea de păianjen care-şi devorează partenerii după consumarea actului sexual. Trecuseră două luni de zile, cu toate acestea îi mai purta pică mutului. Cum zisese că-l cheamă? Andros?

Lloyd trase un carneţel hărtănit, cu copertele negre, din buzunarul de la spate, îşi umezi degetul şi răsfoi până ajunse la o pagină albă. Acesta era caietul lui de însemnări, plin-ochi cu diverse mici notiţe - tot soiul de lucruri, de la faptul că nu trebuia să uite să se bărbierească înainte de întâlnirile cu Flagg şi până la o notă înconjurată cu chenar să facă un inventar al conţinutului farmaciilor din Las Vegas înainte să dispară morfina şi codeină. Curând va avea nevoie de un nou carneţel.