- Foarte bine. Sunt gata. Cu cine merg?
- Cu mine, Tom, spuse Ralph. Te scot la Route 70, ai uitat?
Tom clătină din cap şi se apropie de motocicleta lui Ralph. După o clipă îl urmă şi Ralph, cu umerii lui laţi lăsaţi în jos. Până şi pana de la pălărie părea să-şi fi pierdut semeţia. Încălecă şi porni motorul. La scurt timp, ieşiră pe Broadway şi se îndreptară spre est. Ceilalţi rămaseră locului, urmărind cu privirea silueta motocicletei până ce se topi în amurgul roşu, iar luminiţa din spatele ei dispăru după clădirea masivă a lui Holiday Twin Drive-in.
Nick se îndepărtă, cu capul în pământ şi mâinile în buzunare. Stu încercă să se apropie de el, dar Nick clătină din cap aproape supărat şi-i făcu semn să-l lase în pace. Stu se întoarse la Larry.
- Asta-i situaţia, îl întâmpină acesta, iar Stu îi răspunse cu o privire mohorâtă.
- Crezi că-l vom mai vedea vreodată, Larry?
- Dacă nu, noi şapte - poate doar cu excepţia lui Fran, ea n-a fost de acord să-l trimitem -- vom trăi tot restul vieţii noastre, vom mânca şi vom dormi cu această hotărâre.
- Nick mai mult decât toţi ceilalţi, adăugă Stu.
- Mda. Nick mai mult decât toţi ceilalţi.
Îl urmăriră pe Nick cum dispare încet pe Broadway, pierzându-se printre umbrele ce creşteau în jurul lui. Apoi se uitară un minut întreg la casa lui Tom, rămasă în întuneric.
- Hai să plecăm de aici, spuse Larry pe neaşteptate. Când mi-amintesc de toate animalele alea împăiate... nu ştiu de ce, dar simt că mă trec fiorii.
George Richardson, noul doctor, îşi stabilise sediul la Dakota Ridge Medical Ccntcr, pentru că era aproape de Boulder City Hospital, spitalul municipal, care dispunea de instrumentar medical, mari cantităţi de medicamente şi săli de operaţie.
La 28 august deja lucra din plin, ajutat de Laurie Constable şi Dick Ellis. Dick ceruse permisiunea să părăsească lumea medicinei, dar fusese refuzat.
- Faci o treaba minunată aici, îi spusese Richardson. Ai învăţat foarte multe şi vei învăţa şi mai multe de acum înainte. Apoi, eu singur nu pot face faţă. Chiar şi aşa o să ne ieşim din minţi de atâta muncă, dacă nu mai soseşte un medic într-o lună sau două. Prin urmare, felicitări, Dick, eşti cel dintâi paramedic din Free Zone. Sărută-l, Laurie.
Ceea ce Laurie şi făcu.
Pe la ora 10, în acea dimineaţă de sfârşit de august, Fran intră în camera de aşteptare şi privi în jur, curioasă şi puţin nervoasă. La recepţie, Laurie citea un exemplar vechi din Ladies' Home Journal.
- Bună, Fran, spuse ea, sărind în picioare. Mi-am închipuit eu că, mai devreme sau mai târziu, vei veni la noi. Acum George o consultă pe Candy Jones, pe urmă intri tu. Cum te simţi?
- Foarte bine, mulţumesc, îi răspunse Fran. Cred că...
Uşa unuia dintre cabinete se deschise şi apăru Candy Jones, în urma unui bărbat înalt şi gârbovit, în pantaloni de catifea reiată şi o cămaşă sport, cu aligatorul Izod pe piept. Candy se uita cam strâmb la o sticlă cu o substanţă rozalie, pe care o ţinea într-o mână.
- Sunteţi sigur că despre asta e vorba? îl întrebă ea pe Richardson cu îndoială. Până acum n-am avut niciodată. Am crezut că sunt imună.
- După cum se vede, nu sunteţi şi acum aveţi boala, o asigură George cu un zâmbet. Nu uitaţi să faceţi băi cu amidon şi feriţi-vă de-acum încolo de iarba înaltă.
Ea îi surâse trist.
- Şi Jack are. Trebuie să vină şi el?
- Nu, dar puteţi să extindeţi băile cu amidon la întreaga familie.
Candy clătină jalnic din cap, apoi o văzu pe Fran.
- Bună, Frannie, ce faci?
- Foarte bine. Dar tu?
- Îngrozitor. Candy ridică sticla, astfel încât Fran putu să citească pe etichetă: CALADRYL. Toxicodendron, explică ea. Nu cred că poţi ghici de unde m-am ales cu urzicăturile. Se lumină la faţă şi continuă: În schimb pun pariu că bănuieşti de unde s-a căptuşit Jack.
Se despărţi de ceilalţi, care o urmăriră amuzaţi. Apoi George i se adresă lui Fran:
- Domnişoara Goldsmith, dacă nu mă înşel? Din Free Zone Committce. Îmi face multă plăcere să vă cunosc.
Ea îi întinse mâna.
- Pur şi simplu, Fran, te rog. Sau Frannie.
- Foarte bine, Frannie. Care-i problema?
- Sunt însărcinată. Şi cât se poate de speriată.
Apoi, din senin, începu să plângă. George o luă de după umeri.
- Laurie, voi avea nevoie de tine cam peste cinci minute.
- Prea bine, domnule doctor.
O conduse în cabinet şi o invită să se aşeze pe masa capitonată în negru.
- Ce-i cu asta? De ce c nevoie de lacrimi? Din cauza gemenilor doamnei Wentworth?
Frannie încuviinţă cu jale.
