- De fiecare dată când gripa suferă o schimbare, Peter se adaptează şi se apără de noul atac, explică George. Tehnic vorbind, mai există posibilitatea să sufere o recădere, dar în nici un caz n-a intrat în faza finală, critică. Din câte se pare, a învins.

Pentru câteva clipe, se lăsă liniştea.

- Tu i-ai transmis jumătate din imunitatea ta copilului, Fran, îi explică Dan. S-a îmbolnăvit, dar acum credem că are capacitatea să scape de boală. Teoria noastră este că gemenii doamnei Wentworth au avut aceeaşi şansă, numai că circumstanţele le-au fost nefavorabile şi, după părerea mea, n-au murit de Supergripă, ci din cauza unei complicaţii provocate de aceasta. Diferenţa este aparent mică, dar e posibil să fie determinantă.

- Şi celelalte femei care au rămas însărcinate cu bărbaţi care nu erau imuni? se interesă Stu.

- Credem că vor fi silite să-şi vadă copiii trecând prin aceleaşi chinuri, zise George, iar unii dintre copii s-ar putea să moară - situaţia a fost pe muchie de cuţit cu Peter şi nu avem de unde şti nici măcar dacă faza grea a trecut cu totul. Dar în foarte scurt timp vom ajunge în stadiul când toţi fetuşii din Free Zone - din lume - vor fi produsul a doi părinţi imuni. Şi, deşi nu mi se pare normal să mă grăbesc cu judecata, aş pune pariu că atunci vom câştiga partida. Între timp, vom urmări foarte atent evoluţia lui Peter.

- Şi nu-l vom urmări singuri, dacă asta reprezintă vreo consolare, adăugă Dan. În sensul cel mai real al expresiei, Peter aparţine de acum întregii Free Zone.

- Eu nu vreau ca el să trăiască decât pentru că este al meu şi-l iubesc, şopti Fran. Îl privi pe Stu. Şi este legătura mea cu lumea veche. Seamănă mai degrabă cu Jess decât cu mine, ceea ce mă bucură. Mi se pare corect. Mă înţelegi, dragul meu?

Stu făcu un semn afirmativ; în acelaşi timp, avu un gând ciudat - câtă plăcere i-ar face să stea la o bere cu Hap, Norm Bruett şi Vic Palfrey şi să-l urmărească pe Vic răsucindu-şi una dintre ţigările lui puturoase şi povestindu-le cum avea să se sfârşească toată porcăria. Lui îi spuseseră întotdeauna Silent Stu, Stu cel tăcut; bătrânul Stu, care n-ar fi zis "căcat" nici dacă avea gura plină. În schimb Vic vorbea până nu mai putea, zi şi noapte. Apucă orbeşte mâna lui Fran, simţind împunsătura lacrimilor sub pleoape.

- Trebuie să ne facem vizitele, spuse George, ridicându-se în picioare, dar îl vom supraveghea pe Peter îndeaproape, Fran. De îndată ce vom fi siguri, vei afla şi tu.

- Când voi putea să mă îngrijesc de el? Dacă... Dacă nu cumva...

- Într-o săptămână, îi răspunse Dan.

- Vai, ce mult!

- Pentru toată lumea va părea la fel de mult. În Free Zone sunt şaizeci şi una de femei însărcinate, dintre care şase au rămas gravide înainte de Supergripă. Şi pentru ele aşteptarea va dura o veşnicie. Stu, îmi pare bine că te-am cunoscut.

Dan îi întinse mâna şi Stu o strânse. Plecă grăbit, cu acrul unui om care ştie că are o treabă importantă şi de-abia aşteaptă s-o împlinească.

George îl prinse pe Stu de mână şi-i spuse:

- Ne vedem, cel mai târziu mâine după-amiază, hm? Te rog să-i laşi vorbă lui Laurie ce oră îţi convine cel mai mult.

- De ce?

- Piciorul, îi explică George. E rău, nu?

- Nu-i aşa de rău.

- Stu, ce-ai păţit la picior? întrebă Frannie, ridicându-se.

- Fractură, fixare greşită, suprasolicitare, rezumă George. Neplăcut. Dar se poate repara.

- Păi..., se codi Stu.

- Nici un păi! Ia să văd, Stuart!

Cuta aceea hotărâtă apăruse iarăşi.

- Mai târziu, spuse Stu.

- Vorbeşti cu Laurie, bine? îl sfătui George, ridicându-se.

- Poţi să fii sigur, sări Frannie.

Stu rânji:

- Aşa voi face. Dacă zice doamna şi stăpâna mea...

- Mă bucur imens că te-ai întors, spuse George.

Se vedea bine că ar fi avut să pună o mie de întrebări, dar se abţinu. Clătină uşor din cap şi plecă, închizând hotărât uşa în urma lui.

- Ia să văd cum mergi, îi ceru Frannie.

Cuta aceea stăruia între sprâncenele tinerei.

- Hei, Frannie...

- Hai, vreau să văd cum mergi.

Făcu aşa cum i se spusese. Părea un marinar croindu-şi drum cu greu pe puntea scuturată de tangaj. Când se întoarse spre ea, Fran plângea.

- Vai, Frannie, nu face asta, draga mea.

- Nu mă pot abţine, zise ea, ducându-şi mâinile la ochi.

Se aşeză lângă ea şi-i luă mâinile.

- Nu, nu trebuie să plângi.

Se uită în ochii lui, dar lacrimile continuau să-i curgă.

- Aşa de mulţi au murit... Harold, Nick, Susan... dar Larry? Şi ce s-a întâmplat cu Glen şi Ralph?

- Nu ştiu.

- Ce va spune Lucy? Într-o oră va fi aici. Vine în fiecare zi; şi ea este în luna a patra. Când are să te-ntrebe...

- Au murit acolo, zise Stu, vorbind mai mult cu sine. Asta cred eu. Ceea ce ştiu, în inima mea.

- N-o spune astfel, îl imploră Fran. Mai ales de faţă cu Lucy. I-ai frânge inima.

- Cred că ei au fost cei sacrificaţi. Dumnezeu pretinde întotdeauna un sacrificiu. Mâinile lui sunt însângerate. De ce? Nu pot spune. Nu sunt un tip prea deştept. Poate că noi singuri am atras asta asupra capetelor noastre. Tot ceea ce ştiu sigur este că bomba a explodat dincolo, şi nu aici, şi pentru un timp suntem în siguranţă. Pentru scurtă vreme.

- Flagg a dispărut definitiv? A dispărut cu adevărat?

- Nu ştiu. Cred... trebuie să facem de pază, ca să nu fim luaţi de el prin surprindere. Cu vremea, cineva va trebui să descopere locul unde se făceau viruşii din categoria lui Captain Trips, să umple locul acela cu ţărână, să presare sare peste el şi apoi să se roage. Să se roage pentru noi toţi.

În aceeaşi seară, dar mai târziu, nu cu mult înainte de miezul nopţii, Stu împingea de-a lungul coridorului tăcut al spitalului un scaun pe roţi în care se afla Frannic. Cu ei era şi Laurie Constable; Fran avusese grijă ca Stu să stabilească o întâlnire cu medicul.