- Uită-te la mine.
Femeia clătină din cap.
- Uită-te la mine, Rita, fir-ar să fie.
Ea se conformă, în cele din urmă, dar într-un fel straniu şi ezitant, ca şi cum s-ar fi aşteptat să se năpustească asupra ei şi cu pumnii, după violenţele verbale la care fusese supusă. Judecând după ce se petrecea în mintea lui, presupunerea nici nu era atât de exagerată.
- Vreau să-ţi explic cum stăm, pentru că tu nu prea înţelegi în ce situaţie suntem. Problema este că mai avem de mers încă vreo treizeci sau patruzeci de kilometri, iar dacă te infectezi de la rănile astea, s-ar putea să faci o septicemie şi să mori. Ideea e că a sosit momentul să nu-ţi mai ţii palma în fund şi să mă ajuţi şi tu puţin.
O ţinuse de partea de sus a braţului, iar acum constată că degetele mari aproape dispăruseră în carnea femeii. Furia i se domoli când văzu urmele roşii rămase când îi dădu drumul. Se retrase cu un pas, simţindu-se din nou nesigur pe el, realizând, cu dezgust, că reacţia lui fusese din nou exagerată. Larry Underwood loveşte iarăşi. Dacă era aşa de deştept, de ce nu-i verificase încălţămintea înainte de plecare?
Pentru că asta este problema ei, se apără morocănos o parte din el.
Nu, nu era adevărat. Fusese chiar problema lui. Pentru că ea nu se pricepea. Iar dacă avea de gând s-o ia cu el (şi de-abia astăzi îi trecuse prin minte că viaţa i-ar fi fost mult mai uşoară dacă n-o lua), nu avea încotro, era răspunzător şi de ceea ce i se întâmpla ei.
Să fiu al naibii, n-am nici o treabă cu ea, îi şopti vocea aceea morocănoasă.
Maică-sa: ţie, Larry, nu-ţi place decât să primeşti.
Fata aia din Fordham, care se ocupa de igiena bucală, ţipând după el, pe fereastra deschisă: Am crezut că eşti un băiat de treabă! Dar nu eşti băiat de treabă!
Larry, ţie îţi lipseşte ceva. Nu eşti în stare decât să iei.
Asta-i o minciună! O minciună SFRUNTATĂ!
- Rita, te rog să mă ierţi.
Femeia se aşeză pe pavaj, cu bluza ei fără mâneci şi pantalonii albi, cu părul încărunţit şi îmbătrânit. Se aplecă şi-şi obloji labele rănite. Nu voia să-l privească.
- Te rog să mă ierţi, repetă el. Uite ce e... nu aveam nici un drept să-ţi arunc cuvintele alea.
De fapt avea, dar asta nu mai conta. Când îţi ceri scuze, lucrurile se aşează în făgaşul lor normal. Aşa se întâmplă pe lumea asta.
- Mergi mai departe, Larry, nu vreau să pierzi timpul din cauza mea.
- Ţi-am zis că vreau să mă ierţi, spuse el, puţin arţăgos. O să facem rost de nişte pantofi şi ciorapi albi, pentru tine. O să...
- Ba n-o să mai facem nimic. Mergi pe drumul tău.
- Rita, te rog să mă ierţi...
- Dacă mai repeţi încă o dată, ţip. Eşti un rahat şi nu îţi accept scuzele. Şi acum pleacă mai departe.
-Ţi-am zis că te rog...
Ea îşi lăsă capul pe spate şi ţipă. Larry se dădu un pas înapoi, uitându-se în jur îngrijorat, temându-se să nu apară cumva un poliţist în fugă, curios să afle ce lucruri infernale îi făcea tânărul bătrânei doamne aşezate pe trotuar, cu sandalele scoase din picioare. Arestarea unui artist, mai mare râsul - îi trecu prin minte un gând nebunesc.
Ea se întrerupse din ţipat şi-şi ridică privirile spre el. Făcu un gest brusc din mână, ca şi cum ar fi vrut să scape de o muscă obraznică.
- Ai face bine să te abţii, o sfătui el, altfel am să te părăsesc cu adevărat.
Continuă să-l fixeze. El nu mai fu în stare să-i suporte privirea şi-şi coborî ochii, urând-o pentru că-l silise să renunţe la duel.
- Foarte bine, sper să te amuze când vei fi violată şi omorâtă.
Îşi aşeză carabina pe umăr şi o porni la drum, de aceasta dată spre stânga, către rampa de acces 495, coborând spre gura tunelului. Ajuns la piciorul rampei, constată că se petrecuse un accident îngrozitor: un tip care conducea un camion Mayflower, pentru mutat mobilă, încercase să-şi facă loc pe firul principal de circulaţie, iar în jurul monstrului rămăseseră mai multe automobile, ca nişte popice doborâte. Un Pinto ars zăcea pe jumătate prins sub masa camionului. Şoferul monstrului atârna pe jumătate afară pe geamul cabinei, cu capul în jos şi braţele atârnându-i. Pe uşa maşinii, sub el, rămăsese o perdea uscată de sânge şi borâtură.
Larry se uită în jur, convins că are să o vadă pe Rita apropiindu-se de el sau stând nemişcată şi acuzându-i din priviri. Dar ea dispăruse.
- Să te ia dracu', făcu el înciudat. Doar am încercat să mă scuz.
Timp de câteva secunde, nu reuşi să meargă mai departe: se simţea ţintuit de sute de perechi de ochi răi, ochii celor morţi, holbându-se la el din toate maşinile din jur. Îi veni în minte un fragment dintr-un cântec al lui Dylan: I waited for you inside the frozen traffic... when you knew I had some other place to be... but where are you tonight, sweet Marie?
Înaintea lui reuşea să distingă cele patru fire de circulaţie spre vest, dispărând în arcul întunecat al tunelului şi, realmente înspăimântat, constată că lămpile fluorescente din interiorul lui Lincoln Tunnel erau stinse. Ca şi cum ar fi pătruns într-un cimitir cu automobile. Îl vor lăsa să pătrundă până la jumătate şi de-abia atunci vor începe să se mişte... să se trezească la viaţă:.. va auzi ţăcănitul specific al uşilor care se deschid, apoi cum se închid la loc... paşii lor târşâiţi...
Îşi simţi trupul cuprins de valuri de sudoare. Tresări la auzul ţipătului aspru al unei păsări, chiar deasupra capului său. Eşti un prost, îşi zise el. Astea sunt lucruri care ţin la copii, asta-i. N-ai decât să rămâi mereu pe trotuar şi, cât ai clipi din ochi, ajungi...
... vei fi sugrumat de morţii umblători.
Îşi linse buzele şi încercă să râdă. Râsul îi ieşi strâmb. Făcu cinci paşi în direcţia punctului unde rampa se unea cu şoseaua şi se opri iarăşi. În stânga lui era un Caddy, model El Dorado, din interiorul căruia se uita la el o femeie cu faţa înnegrită, ca de demon. Nasul imens i se turtise de sticlă. Un amestec de sânge şi spută se scursese pe geam. Bărbatul care condusese automobilul rămăsese prăbuşit peste volan, ca şi cum ar fi căutat ceva pe podea. Toate geamurile erau închise; înăuntru era probabil ca într-o seră. Dacă ar fi deschis portiera, femeia s-ar fi prăbuşit pe asfalt şi s-ar fi desfăcut ca un sac cu pepeni stricaţi, răspândind un miros cald şi aburos, umed şi pătruns de putreziciune.
Tot aşa cum va mirosi şi-n tunel.
Larry se răsuci brusc şi se întoarse pe drumul pe care venise, simţind cum i se răcoreşte transpiraţia de pe frunte.
- Rita! Rita, ascultă-mă! Vreau să...
Cuvintele îi îngheţară pe buze când ajunse în vârful rampei. Rita nu se vedea nicăieri. Dincolo de un punct, Thirty-ninth Street dispărea din vedere. Fugi de pe trotuarul sudic pe cel nordic, strecurându-se printre bare de protecţie şi sărind peste capote atât de fierbinţi, încât aproape îi băşicau pielea. Dar şi trotuarul celălalt era la fel de pustiu.
